Contactează-ne

Actualitate

Clasamentul liceelor după BAC

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ judeţul Neamţ are o rată de promovabilitate de 72,69% , în creştere cu 1,74% ■ conform rezultatelor a fost întocmit şi un top al celor mai bune licee din România, în care Colegiul "Petru Rareş" se află pe locul 44 din 1.452 licee ■

Absolvenţii de liceu au scăpat de stresul examenului de Bacalaureat, în urma publicării rezultatelor finale, după corectarea contestaţilor.

„La nivelul judeţului Neamţ rata de promovare (absolvenţi din promoţia curentă şi din promoţiile anterioare), înregistrată după corectarea contestaţilor este de 72,69% , în creştere cu 1,74%, comparativ cu afişarea rezultatelor iniţiale (70,95%) şi cu 0,64% faţă de prima sesiune a anului trecut, cînd procentul de promovabilitate la BAC a fost de 72,05%. Pentru promoţia curentă rata de reuşită este de 75,81%, comparativ cu 76,72% rata de promovabilitate din sesiunea anului trecut. Rata de promovabilitate pentru promoţile anterioare este de 38,52% faţă de 44,16% în 2020.

Astfel din totalul celor 3.222 de candidaţi prezenţi, 2.952 din promoţia curentă şi 270 candidaţi din promoţiile anterioare au promovat 2.342 de candidaţi, din promoţia curentă, comparativ cu 2.471 candidaţi promovaţi anul trecut. 104 candidaţi care au susţinut examenul de Bacalaureat provin din promoţiile anterioare, comparativ cu 238 candidaţi promovaţi în 2020. Anul acesta un singur elev, de la Colegiul Naţional Roman-Vodă a obţinut la Bacalaureat media 10. În sesiunea iunie- iulie a anului trecut 3 candidaţi din judeţul Neamţ au reuşit să ia media 10”, se precizează în comunicatul de presă al ISJ Neamţ.

De menţionat că procentul de promovare se calculează din totalul candidaţilor prezenţi incluzînd în acest calcul şi candidaţii eliminaţi, care anul acesta au fost în număr de doi.

Cum în această perioadă se fac tot felul de analize şi clasamente, site-ul BAC plus ro, realizează chiar un top al celor mai bine cotate licee din ţară, după cum urmează: Colegiul Naţional Iaşi – media 9,34 la 141 de candidaţi. Colegiul Naţional „Sfîntul Sava”, Bucureşti – 9,25 – 233 de candidaţi. Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”, Cluj-Napoca – 9,25 – 82 de candidaţi. Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, Braşov – 9,21 – 169 de candidaţi. Colegiul Naţional „Costache Negruzzi”, Iaşi – 9,19 – 152 de candidaţi. Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, Bucureşti – 9,17 – 281 de candidaţi. Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” – 9,17 – 287 de candidaţi. Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, Galaţi – 9,17 – 208 candidaţi. Colegiul Naţional „B. P. Hasdeu”, Buzău – 9,11 – 307 candidaţi şi Colegiul Naţional „Preparandia – Dimitrie Tichindeal”, Arad – 9,11 – 95 de candidaţi.

„Fotografia” rezultatelor din Neamţ

Conform aceleiaşi surse locul în top al licelor din Neamţ este următorul: Colegiul „Petru Rareş” Piatra Neamţ se află pe locul 43 în topul celor 1.452 unităţi liceale din România, unde media la BAC, calculată după modul pomenit în comunicatul de presă a fost de 8,80, iar procentul de reuşită al unui absolvent este de 99%, în raport cu cei 174 de candidaţi prezenţi la examen.

Colegiul „Calistrat Hogaş” din Piatra Neamţ se află pe locul 58, cu media de 8,83, şanse de reuşită 98% la 192 absolvenţi care au susţinut examen anul acesta. Colegiul Naţional „Roman-Vodă” se află pe locul 93, cu o medie de 8,57 la 267 elevi prezenţi în examen. Aici însă judeţul Neamţ a avut şi singurul candidat cu media 10, de anul acesta. Colegiul de Informatică Piatra Neamţ se află la poziţia 151, cu media 8,28 şi cu un procent de reuşită de 94% la 188 candidaţi. Colegiul „Ştefan cel Mare” din Tîrgu Neamţ se află la poziţia 155, cu o medie de 8,25 şi 95% şansă de reuşită la cei 277 candidaţi.

Colegiul „Spiru Haret” se află la poziţia 189, cu o medie de 8,07 şi 92% şansă de reuşită la 277 candidaţi prezenţi în examen. Liceul Teologic Fransiscan Roman este inclus la poziţia 246, cu media 8,07, şanse de reuşită de 92% la 49 candidaţi. Urmează Liceul „Sfîntul Ioan de la Salle” Cordun, aflat pe locul 255, cu media 7,77 şi 82% şansă de reuşită la 22 participanţi.

Seminarul „Veniamin Costache” se află pe poziţia 385, cu media 7,26 şi rată de reuşită de 87% la 37 participanţi. Liceul Teologic „Melchisedec Ştefănescu” se află pe poziţia 422, cu media 7,11 şi şansă de reuşită de 72% la 53 de absolvenţi. Liceul Carol I Bicaz se află pe locul 491 cu media 6,84 şi o rată de reuşită de 66% la 116 participanţi. Liceul „Cuvioasa Parascheva” Agapia se află pe locul 508, cu media 6,80, rată de reuşită de 78% la 9 absolvenţi.

Liceul Economic Piatra Neamţ este inclus pe locul 543 cu media 6,67 şi un procent de reuşită de 67% la 207 candidaţi. Liceul Tehnologic „Vasile Sav” Roman este inclus la poziţia 561 cu media de 6,59, rată de reuşită 69% la 169 absolvenţi. Liceul de Artă „Victor Brauner” este inclus la poziţia 586 cu media 6,48 şi rata de reuşită de 63% la 64 elevi intraţi în examen. Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Săbăoani ocupă poziţia 601 cu media 6,43, rată de reuşită de 55% la 78 candidaţi. Colegiul „Petru Poni” Roman este inclus la poziţia 620, cu media 6,35 şi rată de reuşită de 59% la 144 elevi intraţi în examen.

Liceul Teologic Piatra Neamţ se află la poziţia 623 cu media 6,35, rata de reuşită 56% la 9 elevi intraţi în examen. Colegiul „Danubiana” Roman ocupă poziţia 805 cu media 5,76, rată de reuşită de 46% la 17 candidaţi. Liceul Roznov se află pe locul 849 cu media 5,63, rată de reuşită 59% la 41 candidaţi. Colegiul „Miron Costin” Roman ocupă în topul naţional locul 876, cu media 5,58, 36% procent de reuşită, calculat la 41 candidaţi. Liceul Borca se află pe locul 898 cu media de intrare 5,51, 39% şansă de reuşită la 90 candidaţi. Liceul Bistriţa este inclus la poziţia 927 cu 5,42 media de promovare, 13% şanse de reuşită la 8 candidaţi.

Liceul cu Program Sportiv Roman se află în clasament pe locul 974, cu media de promovare 5,31, 37% şansă de reuşită la 106 candidaţi. Colegiul „Gheorghe Cartianu” Piatra Neamţ ocupă locul 1.081 cu media 5,01, procent de reuşită de 30% la 156 candidaţi. Liceul „Ion Ionescu de la Brad” ocupă poziţia 1.133 cu media de promovare de 4,85, rată de reuşită de 15% la 9 participanţi la examen.Colegiul Tehnic „Dimitrie Leronida” Piatra Neamţ este inclus la poziţia 1.245 cu media de 4,46 rată de reuşită 19% la 36 absolvenţi.

Colegiul Forestier Piatra Neamţ ocupă locul 1.311 cu media 4,19, rată de reuşită de 14% la 51 participanţi. Liceul din Pipirig se află pe poziţia 1.437 cu media 2,39, rată de reuşită de 9% din 22 elevi. Lista liceelor din Neamţ se încheie cu Liceul de la Nisiporeşti (Boteşti), aflat pe locul 1.442 cu media 2,92 şi 3% procent de reuşită la 3 candidaţi înscrişi în examen.

„Este o fotografie a momentului, în ceea ce priveşte rezultatele la Bacalaureat. După părerea mea însă, pentru un clasament corect, judicios, ar trebui să se ia în calcul mai mulţi indicatori calitativi, de performanţă. Categoric rezultatele la examenele finale sînt cele care reflectă agregat ceea ce s-a întîmplat pe parcusul unui ciclu de învăţămînt”, a comentat inspectorul general Mihai Obreja acest clasament neoficial.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Cronica pisălogului: Despre relativitate

Știre publicată în urmă cu

în data de

Constantin Bîrjoveanu (26 martie 1934 – 18 martie 2000), scriitor, pictor, caricaturist şi vorbitor de esperanto, dădea viaţă, în urmă cu două decenii şi ceva, unor apreciate tablete umoristice, care au fost publicate în hebdomadarul vremii, Gazeta de Roman. În numărul de astăzi iată o nouă cronică de o mare actualitate şi după aproape un sfert de veac. „Pisălogul“, cu ironia ce-l caracteriza, satiriza, deopotrivă, înşelătoria politicianistă a aleşilor neamului, lenea cronică a concetăţenilor noştri, „învîrteala“ fiecărui individ ce dorea să se strecoare prin hăţişurile vieţii. Nu scapă ironiei cronicarului nimic din ce este omenesc: lipsa de cuvînt, minciuna ca mod de a te salva din orice situaţie inconfortabilă, necinstea ridicată la rang de regulă de viaţă, ipocrizia, linguşeala, lăcomia, etc.

Săptămîna trecută mi-am dat demisia şi nu m i s-a aprobat. Ce să fac? Oare să încerc să fiu autocritic şi să le spun că nu am „origine sănătoasă“? Nu ţine. Nu mai sînt timpurile cînd pentru aşa ceva puteai fi trimis într-o „staţiune“ în Bărăgan (că noi n-avem Siberie), iar sensul expresei s-a pierdut în negura vremilor. Oare să le spun că sînt bolnav, cînd în realitate am sănătate de fier ruginit? Cum adicătelea? Eu, gazetar, să mint? Unde aţi mai auzit una ca asta? Ce-ar fi să le zic că nu mă pricep la gazetărie? Păcatele mele! S-ar putea să fiu crezut şi, în consecinţă, să fiu transferat la o altă publicaţie romaşcană (ştiţi d-voastră la care). Ce să fac?

Întrucît am ajuns la concluzia că n-am încotro, aprob demisia să nu mi se aprobe şi-mi voi continua activitatea. Astăzi voi vorbi despre relativitate şi spun că, odată, Enstein, autorul renumitei teorii în discuţie, i-a scis lui Charlie Chaplin că-l felicită întrucît toată lumea îl apreciază şi toată lumea îl înţelege, la care faimosul comic i-a răspuns, tot în scris, că-l felicită şi el, pentru că toată lumea îl apreciază şi nimeni nu-l înţelege. E şi normal: chestia e complicată, domnule. Dumneavoastră aţi putea înţelege, de pildă, cum se face de se aduc atîtea prejudicii ţării? Ca să puteţi înţelege, trebuie să stiţi ceva despre relativitate, iar băiatul să vă pună în temă.

Prin urmare, nu vă vine să credeţi dar lucrurile care stau pe loc se mişcă. Nu-i nici un paradox. Ele par a sta pe loc, aşa cum unii oameni par a fi cinstiţi şi bine intenţionaţi. Cuvîntul „relativitate“ vine de la „relativ“, o vorbă care, printre altele, mai înseamnă un fel de două feluri. Bunăoară, cineva întreabă dacă găsiţi bună ideea introducerii taxei pe valoarea adăugată. Dacă veţi da un răspuns relativ, mulţi vor înţelege ce gîndiţi, pentru că mulţi sînt de aceeaşi părere, că aşa-i lumea veşnic nemulţumită, cu toate că o duce relativ bine, întrucît preţurile la alimente sînt relativ suportabile, iar omul se scoală de la masă, relativ sătul.

Pînă să apară teoria lui Einstein, parcă nu era chiar aşa, domnule! Pîinea era pîine, vorba era vorbă. Hoţul era hoţ şi negustorul la fel. Cînd stăteai, stăteai, cînd lucrai, lucrai. Acum sînt cazuri că unii muncitori trebuie să stea la fabrică opt ore pe zi. Şi stau, dar nu stau, ci respiră, joacă şeptic, se tînguiesc unii altora, că nu-i una, nu-i alta. Deci un stat absolut nu există, din cauza teoriei mai sus pomenită. Eu, bunăoară, nu sînt de acord cu ce se spune, cum că se bate pasul pe loc. Nu-i adevărat: mergem. În ce sens? În sensul de rotaţie al Pămîntului, de la apus spre răsărit. Alte amănunte nu am. Nu am pentru că totul e relativ. Pacea e relativă, greutăţile (de cîntar) sînt relative. Un singur lucru este clar şi sigur: benzina sigur o să se mai scumpească, dar nemulţumirea genereală n-o să mai fie relativă. Eu aşa cred.

Nota Redacţiei: Rubrică realizată cu sprijinul cabinetului parlamentar al senatorului PNL, Eugen Ţapu Nazarie

Citește știrea

Actualitate

Punct final într-un dosar de fraudă cu fonduri europene

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un afacerist şi un inspector în construcţii au fost condamnaţi la cîte 2 ani de închisoare, cu suspendare

Magistraţii Curţii de Apel Bacău au pus punct într-un dosar cu acuze de fraudă cu fonduri europene. Instanţa de fond, Tribunalul Neamţ, i-a condamnat la pedepse cu suspendare pe un afacerist şi un funcţionar. Bogdan Andrei Ungureanu, în calitate de reprezentant al SC Lilfarm, a fost acuzat de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Prima instanţă a aplicat 2 ani de închisoare cu suspendare. Inculpatul trebuia să presteze şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Al doilea inculpat, Viorel Zabavschi, funcţionar la Inspectoratul Judeţean în Construcţii, a fost acuzat de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Acesta avea aceeaşi pedeapsă şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. Şi agentul economic Lilfarm a fost acuzat de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete.

Firma a primit o amendă de 180 de zile de închisoare, o zi de detenţie fiind cuantificata la 200 de lei. Atît agentul economic, cît şi cei doi inculpaţi au contestat sentinţa şi s-au judecat, din nou, la Curtea de Apel. La finele deliberărilor, acţiunea firmei şi a lui Ungureanu a fost respinsă ca nefondată. Funcţionarul a avut noroc şi pedeapsa i s-a redus la jumătate. Procurorii DNA au arătat că în perioada 2014 – 2015, Ungureanu a depus cu rea- credinţă la Oficiul pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (la OJFIR) Neamţ documente cu un conţinut nereal, în scopul de a obţine în mod injust sume de bani pentru „Construire minicentru SPA şi teren de tenis în Vînatori Neamt“.

Unul dintre documentele depuse la OJFIR ar fi fost furnizat de Zabavschi, care a întocmit şi semnat un proces verbal în conţinutul căruia a menţionat în mod nereal că a efectuat o inspecţie la obiectivul prevăzut în proiect. În baza înscrisurilor false, Lilfarm ar fi încasat pe nedrept 133.481 lei, reprezentînd contravaloarea cheltuielilor aferente primei tranşe. AFIR nu s-a constituit parte civilă deoarece debitul a fost recuperat integral.

Citește știrea

Actualitate

La Definitivat, unul a picat deşi era admis

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ după contestaţii, numărul celor promovaţi a ajuns la 90 ■ au fost depuse 30 de contestaţii ■ un singur candidat a obţinut notă mai mică decît cea iniţială, din admis trezindu-se că e picat ■

În cursul zilei de miercuri, 28 iulie 2021, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat rezultatele finale la examenului de Definitivat, judeţul Neamţ a obţinut rezultate mai bune, procentul de promovabilitate ajungînd la 72. „Au fost publicare rezultatele finale ale examenului de definitivare în învăţămînt.

Dacă înainte de etapa de contestaţii am avut declaraţi 85 de candidaţi admişi, după corectarea lucrărilor contestate numărul promovaţilor a ajuns la 90. Aceste modificări ridică procentul de promovabilitae la 72%, adică cu 4% mai mare decît înainte de etapa contestaţiilor, în judeţul Neamţ fiind depuse 30 de contestaţii. S-au modificat şase note, iar una a fost mai mică decît cea iniţială, candidatul fiind picat“, a precizat Dana Păiuş, inspector şcolar general adjunct al ISJ Neamţ, preşedinta Comisiie de susţinere a definitivatului.

Trebuie precizat că pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obţină la examenul de definitivare în învăţămînt minim media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obţinute la toate probele de examen (scrisă, nota la inspecţia 1, nota la inspecţia 2, nota la portofoliu. Nota la proba scrisă a avut, însă, o pondere de 70% în calculul mediei finale care trebuie să fie, aşa cum am spus minim 8 pentru ca un candidat să promoveze examenul de definitivat. La proba scrisă din această sesiune au fost prezenţi, 131 de candidaţi, dintre care şase s-au retras din motive personale.

Nici un candidat nu a fost eliminat pentru fraudă. Astfel, din totalul celor 125 de candidaţi cu lucrări evaluate, 70 au obţinut note situate în segmentul 8-10. Patru candidaţi: au luat 10 curat, iar 9 candidaţi au primit note între 9,50 şi 9, 99. Cele patru cadre didactice, care au luat media 10 sunt: Toma Andreea Mihaela, profesor de educaţie plastică la Şcoala Celibidache Roman, avînd ore în completare e la Liceul Vasile Sav şi la Şcoala Trifeşti, Adriana Elena Pal, profesor de chimie la Colegiul Petru Poni Roman, Ştefania Ciocan Palade – educatoare la Liceul Roznov şi Ioana Mădălina Zăbavă, învăţătoare la Colegiul Spiru Haret Piatra Neamţ.

Medii între 9,50 şi 9,99 au obţinut: Radu Surujiu de la Liceul Victor Brauner ( 9,68), Florina Burulea – educatoare Şcoala Rediu (9,61), Larisa Ştefana Nicuţă, Centru Educaţie Incluzivă Piatra Neamţ (9,54), Maria Vasilica Patrichi – Centru de Educaţie Incluzivă Roman (9,54), Ana Maria Varvara – educatoare Şcoala Săvineşti (9,68), Elena Văideanu – educatoare Şcoala Elena Cuza Piatra Neamţ (9,72), Larisa Ştefana Nicuţă – Centru Educaţie Incluzivă Roman (9,54) şi Bogdan Emilian Balaşcă – Liceul Sfîntul Francisc de Assisi Roman( 9,65). Toate cadrele didactice promovate dobîndesc dreptul de practică în învăţămîntul preuniversitar. Conform legii, profesorii pot susţine definitivat de trei ori, iar a patra oară este numai contra cost.

Citește știrea

Trending