Actualitate
Ciupercile otrăvitoare, primele victime
■ la spital au ajuns mama, o fetița de 4 ani și fiul în vârstă de 7 ani ■ după aplicarea tratamentului specific, cei trei pacienți au fost externați ■ medicii recomandă să nu se consume ciuperci din flora spontană chiar dacă oamenii pretind că le cunosc pe cele comestibile ■
Serviciul Județean de Ambulanță Neamț a transportat duminică, 16 iunie, la ora 15.10 la CPU Roman, trei pacienți intoxicați cu ciuperci culese din pădurea de la Ghidion, comuna Stănița. Este vorba de o mamă în vârstă de 42 de ani și doi copii: o fetiță de 4 ani și un băiețel de 7 ani.
Directorul medical al Spitalului Municipal de Urgență Roman a făcut câteva precizări legate de starea pacienților. ”Au fost aduși de Ambulanță la CPU Roman trei pacienți de la Stănița: o mamă și doi copii. Băiețelul era total asimptomatic (nu prezenta semne ale bolii – n.r). În schimb, mama și fetița aveau vărsături și dureri abdominale.
Li s-a făcut un tratament specific în CPU, după care au solicitat externarea la domiciliu”, a precizat directorul medical al SMU Roman, dr. Nicoleta Popescu. Medicii atrag atenția că intoxicația alimentară cu ciuperci otrăvitoare este o afecțiune gravă care poate avea consecințe medicale foarte serioase, putând duce în unele situații chiar la decesul pacienților.
Simptomele pot apărea imediat după consumul ciupercii otrăvitoare sau la câteva ore după. Specialiștii susțin că ciupercile din solul forestier sunt mult mai toxice decât cele care pot să crească și în gospodăriile oamenilor, sporii lor fiind aduși de vânt. Pacienții intoxicați după consumul de ciuperci otrăvitoare prezintă greață, vărsături, crape abdominale, diaree (uneori cu sânge).
Alte simptome sunt amețeli, roșeață pe față și abdomen, palpitații, dar și unele mai severe: halucinații, dificultăți de respirație, insuficiență renală/hepatică. Medicii atrag atenția și asupra faptului că în ultimii ani au existat mutații între ciupercile cunoscute de culegători ca fiind comestibile și cele otrăvitoare, de aceea recomadă evitarea consumului celor din flora spontană.
-
Actualitateo zi,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
Al treilea senator de Neamț vine de la S.O.S.
-
Actualitate2 săptămâni,
Aducerea spre închinare a raclei cu moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena
-
Actualitate2 săptămâni,
Local și national, duetul PSD -AUR își dispută întâietatea
-
Politica2 săptămâni,
Alegeri parlamentare: PSD – locul I, AUR – locul II, PNL – locul III
-
Prima pagină2 săptămâni,
Marea Resetare. Tik Tok bate toate partidele
-
Actualitate2 săptămâni,
Cum să recunoști propaganda rusă
-
Actualitateo săptămână,
Comisiile de specialitate ale CJ Neamț bătute în cuie