Actualitate
„Cinstim istoria, eroii și valorile care ne unesc”
„Astăzi, 1 Decembrie, celebrăm cu emoție și mândrie Ziua Națională a României, un moment în care ne întoarcem privirea spre trecut și ne plecăm frunțile în fața celor care au scris, cu jertfă și curaj, paginile de glorie ale istoriei noastre. Inspectoratul de Poliție Județean Neamț urează tuturor românilor o Zi Națională plină de bucurie, pace și unitate! La mulți ani, România!”, se arată într-un comunicat al IJP.
Pentru a celebra momentul special, clădirea Inspectoratului a fost iluminată festiv în culorile tricolorului, un simbol al unității și identității naționale. Albastru, galben și roșu – simboluri ale cerului liber, pământului încărcat de roade și a sângelui vărsat pentru țară – ne amintesc de sacrificiile făcute de înaintași, pentru a putea trăi astăzi într-o Românie unită.
În această zi specială, cadrele inspectoratului nemțean au fost prezente la festivitatea organizată în centrul municipiului Piatra-Neamț, alături de cetățeni, oficialități și alte instituții. Autospecialele instituției au defilat alături de celelalte simboluri ale comunității, întărind legătura dintre poliție și oameni.
„După desfășurarea acestor festivități, colegii noștri vor continua să fie în mijlocul comunității, prezenți în teren, asigurând ordinea și siguranța publică. Pentru noi, sărbătoarea Zilei Naționale este prilejul de a fi aproape de oameni, de a ne manifesta respectul față de comunitatea pe care o servim zi de zi”, a mai transmis Poliția Neamț.
-
Actualitate2 zile,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
Criza de personal din MAI: 6000 de pensionări în 2024 și un deficit istoric
-
Prima paginăo săptămână,
„Ordonanța trenuleț” lovește cumplit și în Educație
-
Eveniment2 săptămâni,
Sindicalismul în Poliția Română: în cătarea cercetării disciplinare
-
Actualitate2 săptămâni,
Tatiana Bălău aduce acasă Premiul de Excelență, purtând tradițiile românești până la Montreal
-
Actualitate2 săptămâni,
Un cal a fost salvat dintr-un bazin în comuna Bârgăuani
-
Actualitate2 săptămâni,
Crin Antonescu își „suspendă” candidatura la alegerile prezidențiale
-
Actualitate2 săptămâni,
Autostrada Unirii: CNAIR amână decizia pentru Lotul de Munte Pipirig-Leghin