Prima pagină
Cine sunt primii condamnaţi din marele scandal de corupţie de la Ambulanţa Neamţ

■ şi-au recunoscut vinovăţia fostul lider de sindicat şi o asistentă şefă ■ au primit sentinţe cu suspendare, la fel ca alţi şase angajaţi, care au dat mită pentru angajări definitive ■
Sentinţe pentru un lider sindical şi o asistentă şefă au fost pronunţate în cazul şpăgilor de 125.000 de euro cerute la Ambulanţa Neamţ, sumele de bani fiind date pentru angajarea în cadrul serviciului a unor persoane care lucrau pe perioadă determinată. La finalul săptămânii trecute, magistraţii de la Tribunalul Neamţ au decis pentru Gladior Andronache, fost lider de sindicat, care după începerea anchetei s-a pensionat, o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni de închisoare, cu suspendare.
El a beneficiat de clemenţă, încheind cu anchetatorii un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Instanţa a decis confiscarea de la acesta a sumei de 8.750 de euro. Aceeaşi condamnare, tot pentru că şi-a admis vina, o are şi Luminiţa Rozonschi, asistenta şefă de la secţia Piatra Neamţ. Fusese acuzată de comiterea a 15 acte materiale de complicitate la luare de mită şi a două de dare de mită. Judecătorii au mai decis ca inculpata să presteze 80 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria Piatra Neamţ sau Direcţia de Asistenţă Social şi Protecţia Copilului.
Plus frecventarea unui program de reintegrare socială. Sentinţa prevede confiscarea a 9.570 de euro şi 13.400 de lei. A mai fost menţinut sechestru asigurator pe alţi bani, 9.570 de euro şi 13.400 de lei. Pe 25 noiembrie 2022, alte şase persoane, care au recunoscut fapta, au fost condamnate la pedepse de câte 1 an şi 6 luni de închisoare, cu suspendare, pentru date de mită. Este vorba de o parte dintre cei care doreau angajări definitive la Ambulanţa Neamţ.
Pe 25 octombrie 2022, DNA anunţa că a finalizat ancheta în cazul de corupţie de la Serviciul de Ambulanţă şi a dispus trimiterea în judecată a suspecţilor, fiind 29 de acuzaţi. Dan Morenciu, directorul interimar, ar fi cerut cu titlu de mită (22 de fapte), 125.000 de euro, pentru diverse angajări. În perioada 2 -18 mai 2022, Servicul de Ambulanţă a organizat concursuri de ocupare a funcţiilor pe perioadă nedeterminată, pentru cei care fuseseră angajaţi în timpul stării de alertă, cauzată de epidemia de coronavirus. Numai că, examenele au fost trucate, contra unor sume în euro.
„Inculpatul Morenciu Dan, direct sau prin intermediul subalternilor Andronache Gladior (lider de sindicat – n. red.), Preda Elena şi Rozoschi Luminiţa (asistente şefe – n. red.) ar fi pretins de la 22 de persoane sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 euro (în total 125.000 euro) şi ar fi primit 82.000 euro, pentru ca acestea să fie declarate admise“, se arăta într-un comunicat al DNA. Dan Morenciu fusese numit ca manager pe 1 martie, pe o perioadă de 6 luni, şi se vorbea că medicul de 67 de ani urma să se pensioneze în această toamnă.
În timpul unui flagrant din 18 mai, care a fost realizat la o spălătorie din Piatra Neamţ, asupra directorului s-au descoperit două plicuri în care erau 40.000 de euro. În portofel, ca bani de buzunar, avea 1.750 de euro şi 3.500 de lei, iar acasă, după o percheziţie, s-au găsit 75.000 de lei şi peste 51.000 de euro. La sediul Ambulanţei, la asistenta Luminiţa Rozonschi, anchetatorii au găsit 8.500 de euro şi 13.400 de lei, o parte din suma în euro fiind ascunsă în pantofi.

-
Actualitate2 săptămâni,
„Mazilire” la Apa Serv. Directorul general demis, conducere interimară
-
Actualitateo săptămână,
Accident cu şase victime, doua persoane decedate. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie
-
Actualitate5 zile,
PNL Neamț: ”Incapabilă profesional, preocupată de vendete politice, Florentina Moise trebuie să plece urgent de la conducerea ISJ Neamț”
-
Advertorialo săptămână,
Anunţ
-
Prima pagină6 zile,
O tânără a ajuns la spital după ce a fost mușcată de un bursuc
-
Prima pagină5 zile,
„Îmi place să cred că fac parte din categoria inspectorilor care au onorat funcția, nu funcția i-a onorat”
-
Actualitate6 zile,
Deputatul Laurențiu Leoreanu critică desființarea postului de inspector școlar la disciplina Istorie
-
Actualitate5 zile,
Bilete de tratament alocate de Casa de Pensii Neamț