Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Cine îi opreste pe braconierii de la Trifesti?

Știre publicată în urmă cu

în data de

• paznicii iazurilor de la Trifesti, împreunã cu adjunctul sefului de post, au prins ieri în flagrant cinci hoti de peste • trei au reusit sã fugã, dar doi au încãput pe mîna oamenilor legii • ei i-au dat în gît si pe complicii lor • anul acesta, administratorul iazurilor s-a ales cu o pagubã de peste un miliard din cauza hotilor • finalizarea dosarelor penale întîrzie •

Hotii de peste din iazurile de la Trifesti au prins curaj, mai ales în conditiile în care dosarele penale întîrzie sã fie finalizate. Probabil pentru cã politistii strîng probe cu „migalã“ pentru a nu exista nici un dubiu asupra vinovãtiei celor care furã tone de peste, îl vînd la negru, amenintã si bat paznicii. Altfel nu vedem ce explicatie ar fi pentru întîrzierea cu care fãptasii ajung în fata judecãtorilor, în toate reclamatiile fãcute. Narcis Ionut Lichi, administratorul firmei SC Zinava, cea care administreazã iazurile de la Trifesti, este exasperat de faptul cã i-au dispãrut, anul acesta, ca prin „minune“ 18 tone de peste, paguba fiind de peste un miliard. Nici un hot n-a rãspuns penal si, atît timp cît organele de ordine nu stabilesc nici un vinovat, cum si de la cine ar putea omul de afaceri sã-si recupereze banii? Definitorie pentru ce se întîmplã de ceva timp pe iazurile de la este si „întîmplarea“ din noaptea de marti spre miercuri, cînd cinci persoane au fost prinse în flagrant în timp ce „se chinuiau“ sã tragã la mal o setcã de 90 de metri. „Pe la 8.30-9, am fost avertizati cã avem niste «vizitatori» la iazuri. Am anuntat politistii, pe la 9.20 a venit adjunctul sefului de post din Trifesti, Claudiu Panait. Am organizat pînda si, la un moment dat, politistul a pornit spre hoti, care erau în numãr de cinci. Trei au vãzut cã vine cineva spre ei si au înaintat si ei cu bîtele. Politistul i-a somat, iar ei au luat-o la fugã. Ceilalti doi au intrat într-un bazin de crestere si abia dupã aproximativ o orã jumãtate au iesit afarã si au fost prinsi. Aveam o setcã de 90 de metri pe care nu au mai apucat sã o tragã la mal, dar în care se prinseserã aproximativ 78 de kilograme de peste. Cei doi au fost tinuti într-o camerã pînã a venit seful de post, iar apoi au fost transportati la sediul Politiei. Au fost identificati Costicã Lungu si Nicolae Izaru, iar acestia au declarat cã mai erau cu Claudiu Fotea, Ciprian Buzã si Marian Rotaru. Unul dintre acestia a mai avut probleme cu legea. Acum, ce nu înteleg eu este de ce întîrzie asa mult finalizarea dosarelor, pentru cã au fost vreo sapte-opt dosare de la 1 mai 2005. E vorba de mai multe aspecte: amenintãri si paznici bãtuti, furturi, ori eu nu stiu sã se fi finalizat ceva. Vã pot spune cã anul acesta de productie sînt vreo 18 tone furate, adicã peste un miliard de lei. Apoi, pe lîngã faptul cã paznicii sînt amenintati, unul dintre ei chiar a fost bãtut la un magazin din sat. Chiar nu se poate face nimic?“, a declarat Narcis Ionut Lichi, administratorul firmei SC Zinava. Rãmîne de vãzut cum si mai ales cînd vor fi finalizate dosarele. Cã despre banii pierduti, dupã cum se miscã justitia se pare cã s-au dus pe Apa Sîmbetei.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement



Trending