Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

CÎND DASCÃLII LÃCRIMEAZÃ

Știre publicată în urmă cu

în data de

• zeci de clãdiri în care altãdatã s-a fãcut carte, acum au usile si geamurile zãvorîte cu sipci • elevii sînt mutati dintr-un sat în altul ca sã se adune mai multi si sã facã „învãtãmînt de calitate“ • clãdirile rãmase în paraginã au intrat în administrarea consiliilor locale, care neavînd bani nu le-au dat utilitate • cei care au trudit la construirea acestor imobile, ba au asigurat si o parte din finantarea necesarã, vorbesc cu amar despre nemeritatea soartã a învãtãmîntului •

Învãtãmîntul românesc este la rãscruce. Si a rãmas în aceastã pozitie parcã pentru a putea fi mai usor bãtut de vîntul ideilor fiecãrui partid care ajunge la guvernare, de ani de zile. Continuu se fac experimente, se introduc materii noi, se schimbã modul de desfãsurare a examenelor, iar ceea ce îi doare în special pe elevii si pãrintii de la sate e cã s-au închis masiv scoli, iar copiii s-au trezit dintr-o datã navetisti. Peste unii a dat norocul si au mijloc de transport care îi duce din sat pînã la scoala la care li s-au gãsit locuri. Altii însã fac la pas traseul de acasã la scoalã si uneori e vorba de drumuri grele, lungi, peste ogoare ori prin pãduri. De la an la an se promit microbuze scolare atîtea cîte sã se acopere cele mai mari urgente, dar niciodatã nu sînt suficiente, astfel încît toti copiii sã ajungã la scoalã fãrã sã fie sleiti de puteri, epuizati de drumul pe care îl au de fãcut prin ger, ploaie ori arsitã. Pe de altã parte, nici primarii nu sînt atît de bucurosi cã li se aduc în curte aceste microbuze, pentru cã pe mai departe sînt responsabili de asigurarea soferilor, salariului acestora, combustibil piese de schimb si asigurãrile pentru mijoacele de transport. Si asta în conditiile în care bugetul local nu se majoreazã, microbuzele nu vin „la pachet“ cu cheltuielile aferente. Regretul vremurilor de altãdatã, cînd spre scoala din fiecare sat se îndreptau copii cu duiumul, fãrã a mai fi nevoie de microbuz sau de mers dintr-o localitate în alta, este resimtit de cei plecati peste hotare si care au prestat competent în beneficiul învãtãmîntului. Un astfel de exemplu este profesoara pensionarã Alexandrina Mancas si sotul, profesorul Mihai Mancas, fost director al Colegiului „Rares“, dascãl de limba românã si autor al mai multor cãrti în care si-a expus regretul fatã de timpul trecut, a adus elogii meseriei de dascãl dar si-a manifestat si dezamãgirea fatã de cum e sã fii în zilele noastre elev ori cadru didactic. Din Franta, profesoara Alexandrina Mancas a trimis un mesaj emotionant despre cum vede învãtãmîntul românesc la ora actualã. O doare si faptul cã cã scoala din satul natal e în ruinã si sanse de a mai fi ce a fost cîndva nu mai existã.

Apel de peste hotare

Vã scriu de departe. La vîrsta de optzeci de ani, am suportat o interventie chirurgicalã complicatã în clinica Spitalului Universitar din Dijon, Franta. Rezultatul imediat este cã acum trãiesc si pot gîndi în continuare la soarta dramaticã a scolii românesti si mai ales a scolii si scolilor din satul meu natal, Chilia, comuna Bîrgãoani, judetul Neamt. O fac pentru cã am slujit toatã viata scoala, asa cum au fãcut-o, la rîndul lor, pãrintii mei, învãtãtori în satul amintit mai sus si cred cu tãrie în datoria mea de a lupta pentru interesele localitãtii pînã în ultima clipã, cu putinele mijloace care îmi mai stau la dispozitie. Sã nu vedeti în mine, amãgiti de vîrsta mea, un exemplar de conservator feroce. Eroare! Am fost mereu în primele rînduri ale înnoitorilor, chiar cînd îmi era aproape imposibil, fiind condamnatã la tãcere, dupã puterile mele, si de ani buni, de cînd medicii români din Franta si cei bãstinasi mã tin în viatã cu pricepere si dãruire exemplarã, studiez experienta scolii franceze, cu plusurile si cu minusurile ei, cunosc aproape tot ce e nou în scoala europeanã si, de asemenea, tot ce nu functioneazã normal în scoala româneascã si în scolile UE. Încep cu scoala mea de suflet, pentru cã a fost clãditã, uneori chiar cu mîinile si cu banii lor, de pãrintii mei, fosti învãtãtori. Pe scurt, localul scolii din satul Chilia a fost construit între 1936 si 1948, în conditii extrem de vitrege, lipsa fondurilor necesare, opozitiile si interesele locale fiind o frînã pemanentã. Dar, în sfîrsit, dupã doisprezece ani de trudã, cu ziduri solide, din cãrãmidã, si acoperitã cu tiglã, scoala adãpostea copiii satelor Talpa si Chilia, de la vîrsta de 3 ani pînã la absolvirea cursului primar de patru clase. Strãdaniile pãrintilor mei au fost în final premiate cu ani de temnitã comunistã si de muncã silnicã pe santierul barajului de la Bicaz, pentru cã fuseserã nu doar dascãli buni, ci si gospodari bine situati, chiaburi adicã. Dar sã trecem peste asta! S-au produs de curînd în sistemul nostru de învãtãmînt, pe lîngã alte greseli grave, douã cu urmãri incalculabile. Toate localurile de scoalã au fost trecute în proprietatea primãriilor, adicã la cheremul unor semianalfabeti deveniti primari cu sacosa, interesati doar sã le «valorifice» prin «conservare», cititi «pãrãsire“, ori prin transformarea scolii în cîrciumã sau altã afacere lucrativã. Exact asta este soarta scolii din Chilia si a altor trei, din satele învecinate, care se ruineazã rapid, sub ochii neglijenti si interesati ai unui primar rudimentar si ai unor consilieri fãrã initiativã.

Poveste cu microbuze

Epopeea nationalã a microbuzelor scolare, mult prea costisitoare si ineficiente, într-o tarã fãrã de drumuri circulabile auto, este nu doar o glumã proastã, ci si o eroare impardonabilã fatã de noile generatii. În loc sã se aibã în vedere scopul esential, educativ-formativ al populatiei viitoare, apte de a crea valoare prin muncã, se pun pe primul plan afacerea imediatã, economisirea de fonduri, utopicã în realitate, interesul politic meschin, personal, din care poporul român are doar de pierdut pe termen mediu si lung! O a doua eroare ireparabilã, cu consecinte dezastruoase în viitorul previzibil, este desfiintarea titularizãrii personalului didactic, singura mãsurã actualã care încã mai tine la post tineretul prost plãtit si lãsat la cheremul primarilor. Astfel alimentãm UE cu tinerii excelent calificati pe banii unui popor lipsit de constiintã cetãteneascã europeanã, manevrat de politruci, si transformãm edecurile universitãtilor, rãsãrite precum ciupercile dupã ploaie, în personalul actual si de viitor al scolii nationale. La asemenea trãznãi, vom avea rezultate pe mãsurã. Cu aceste douã mãsuri, telul de a face pulbere învãtãmîntul rural se îndeplineste cu succes. În favoarea cui? În interesul cui? Cînd jumãtatea de popor care vietuieste în sate nu poate fi urbanizatã în viitorul mediu, de ce condamnãm definitiv la ignorantã si bãdãrãnie copiii de sãteni, fondul genetic de aur al românitãtii??? Neuitînd toate acestea, trebuie subliniat cã din satul Chilia, ca din alte mii de sate, s-au ridicat în trecut oameni destoinici, cu dragoste de muncã, de scoalã, de culturã, cu stare materialã cinstit cîstigatã si cu dorinta de mai bine, unii ajungînd în functii înalte de stat. În acest an, trei scoli din fosta comunã Talpa, înglobate comunei Bîrgãoani, din satele Chilia, Breaza si Homiceni au fost închise, trecute în «conservare», adicã lãsate sã se ruineze, cu ferestrele sparte, tavanele cãzute, tîmplãria distrusã de betivi si boschetari, adãpost pentru cîinii comunitari. Chiar si unicul local functional, din satul Talpa, se deterioreazã vãzînd cu ochii, doar douã încãperi mai sînt folosibile, pentru grãdinitã si scoala cu învãtãmînt simultan. Vã sugerez sã raportati aceastã situatie înfiorãtoare la nivelulul national si veti întelege ce tragedie ireparabilã se produce în satele României! Ministerul Educatiei, desi este unul dintre cele mai sãrace, în loc sã-si apere patrimoniul fãurit de-a lungul unui secol, de înaintasi si de oamenii satelor, a abandonat localurile scolilor în administrarea primãriilor lipsite de buget si de interes pentru învãtãmînt. Transportul «occidental»> oferã zilnic copiilor din Chilia cîte cel putin patru ore de asteptare în frig, ploaie si nesupraveghere, pentru cã 13 (treisprezece!!!) sate sînt «desevite» (cu adevãrat deservite!) de douã microbuze, mai tot timpul de un singur vehicul. E bine? Pentru cine este bine? Bani aruncati, copii nenorociti, sate golite de intelectuali? Dacã asta se doreste, e bine!

A renuntat la casã pentru binele copiilor din sat

În satul Chilia, vechiul învãtãtor a încredintat fosta lui locuintã cooperativei de consum, în interesul localitãtii. Era cea mai frumoasã casã din comunã, mult mai frumoasã chiar decît conacul mosierului. Acum, o ruinã jefuitã, «privatizatã», în paguba nenorocitilor care au trudit toatã viata pe nimicul cooperatist comunist. E bine? Pentru cine? Dacã asta este politicã nationalã, atunci e bine! Satul nu are dispensar, cãmin cultural, absolut nimic din ce are în dotare orice sat francez. Esta urît, murdar, nu are canalizare, statie de epurare, ulite asfaltate… Tineretul pleacã unde vede cu ochii. Catolicii, în Spania, Italia si Franta. Ceilalti, la noroc, în Turcia, Grecia si Cipru, unde devin sclavi. E bine? Regionalizarea, dacã nu va fi, ca de obicei la români, formã fãrã fond (a spus-o genial Titu Maiorescu!) încã mai poate salva zona. Pãdurile, apa limpede a Moldovei, bisericile, unele din veacul al saisprezecelea, aerul curatãt, nepoluat, toate ar trebui sã fie adunate într-un proiect european ecoturistic si agricol, pãmîntul fiind excelent. Cine va face asta? Cei care acum lasã scolile sã se dãrîme sau le transformã în «bufet», cîrciumã adicã, la un popor cu traditie alcoolicã? Cei care se aleg deputati cu sacosa? (…) Vã rog sã-mi spuneti mie, fiicã de învãtãtori, profesoarã o viatã întreagã, legatã sufleteste de sat si de scoalã, cine si cum va salva scoala, deci România? Si cine va salva de la distrugere satul meu natal, modernizîndu-l, refãcînd scolile, clãdind ce nu a avut niciodatã si este azi necesar oricãrui sat european, ocrotind copiii, aducînd înapoi din Spania si Italia pãrintii acestor copii pãrãsiti, prin aceastã operã de salvare salvînd în realitate România, obositã acum, scepticã si sãtulã de promisiuni fãrã acoperire? Am optzeci de ani si nu voi putea sã vãd îndeplinitã aceastã eventualã minune a renasterii nationale. Dar mãcar sã înceapã în zilele mele si sub ochii mei ! Cînd, cum si cine începe în realitate aceastã operã giganticã, dincolo de cuvinte?

Alexandrina Camelia MANCAS, profesor pensionar, mai 2013, Challuy, Franta

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Arhivă 2005-2017

Proces şi la Curte în cazul fraudelor de la postliceală

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ procurorii au atacat sentinţa prin care s-au aplicat pedepse cu suspendare şi achitări ■ 19 din cei 96 de inculpaţi au uzat de calea de atac ■ 26 de lucrări au fost anulate de instanţa de fond ■ unii elevi nici nu treceau pe la şcoală, fiind plecaţi în străinătate ■ erau promovaţi contra unor sume de 1.000 de lei ■ unii profesorii-medici pătaţi completau în locul candidaţilor testele tip grilă ■

Procesul fraudelor de la postliceala sanitară continuă la Curtea de Apel Bacău după ce sentinţa instanţei de fond a fost atacată. Au declarat apel atît procurorii cît şi parte din inculpaţi, 19 din totalul din 96, profesori care şi-au pătat onoarea la corectarea tezelor, dar şi elevi care au cotizat pentru a deveni asistenţi medicali. Reamintim că Tribunalul Neamţ a aplicat pedepse cu suspendare, iar parte dintre cei deferiţi justiţiei au fost exoneraţi de răspundere penală, fiind achitaţi. 26 de lucrări ale elevilor „cotizanţi“ au fost anulate de instanţă, titularii rămînînd fără diploma care le atesta studiile. Acuzele de dare şi luare de mită nu au putut fi dovedite nici din probatoriu, nici din interceptări şi confruntări, astfel încît profesorii şi cei din comisia de examinare au fost inculpaţi numai pentru abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale. În ceea ce priveşte alţi acuzaţi, ei au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, iar cursanţii şcolii postliceale fiind inculpaţi pentru cumpărare de influenţă. Cele două părţi vătămate din dosar, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Şcoala Posliceală Sanitară Piatra Neamţ, nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. Curtea de Apel Bacău va da în cauză o sentinţă definitivă. Conform actelor de urmărire penală, lanţul neregulilor pleca încă de intrarea în şcoală şi se termina la finele studiilor, cu examenul de certificare, unul care era de cele mai multe ori măsluit grosolan. Oamenii legii s-au sesizat despre nereguli în 2013, iar cercetările au durat aproape doi ani. Au ajuns în faţa judecătorilor membrii comisiilor de certificare a studiilor, diriginţii celor trei clase din Piatra Neamţ care au absolvit în 2013, secretarul unei postliceale din Roman, care în anul 2013 a scos ultima promoţie, apoi şi-a închis porţile, precum şi de mulţi din cei care au cumpărat bunăvoinţa profesorilor şi a medicilor şi au cumpărat o diplomă de asistent medical, deşi în unele cazuri chiar cei din comisia de examinare se minunau cît de neinstruiţi erau candidaţii. Acheta a relevat faptul că la postliceala din Roman succesul examenului era asigurat contra sumei de 1.000 de lei de persoană. În mod normal, taxa legal instituită era de 170 de lei, iar diferenţa pînă la 1.000 de lei însemna cumpărarea indulgenţei profesorilor examinatori. De toate demersurile s-a ocupat secretara unităţii, cea care strîngea banii de la cotizanţi, le spunea că această practică este valabilă de ani de zile şi că pentru cei care dau bani, poate rezolva problema examenului la Piatra Neamţ. Tot ea făcea drumurile la „judeţ“, unde era centru de examinare şi rezolva problema. Femeia le-a spus oamenilor legii că această taxă ilegală era de cînd lumea, că iniţial a fost mai modestă, dar că din 2009 rămăsese la pragul de 1.000 de lei. Din cei 34 de elevi înscrişi în promoţia 2010 – 2013, au venit la examenul de certificare numai 24, dar instanţa le-a anulat lucrările. Pentru unii, cursurile din cei trei ani au fost opţionale, nici măcar nu au trecut pe la şcoală fiind plecaţi la muncă în străinătate. Pentru majoritatea candidaţilor secretara le-a făcut rost şi de proiecte pe care le avea de la promoţiile anterioare. La Piatra Neamţ examenul de final costa mai puţin, cam 500 de lei. Ca orice examen şi cel de la postliceala sanitară era monitorizat audio şi video, aşa că anchetatorilor nu le-a trebuit decît niţică răbdare pentru a studia înregistrările. Aşa a ieşit la iveală că acolo unde toată comisia era „cumpărată“, medicii au muncit pe brînci, şi- au scos din poşete mai multe pixuri, au stabilit care este mai aproape de culoarea cu care s-a scris teza şi au trecut la treabă. La testele tip grilă erau întrebări care aveau unul, două sau chiar trei răspunsuri corecte. Corectorii au completat tot ce trebuia pentru note cît mai mari. Totuşi, mediciii care nu s-au lăsat cumpăraţi au rămas uimiţi de neştiinţa candidaţilor, catalogînd promoţia 2013 ca fiind cea mai slabă din istoria şcolii. La examenul din 2013 au fost un număr total de 212 candidaţi care au avut de susţinut proba scrisă şi proiectul. Dacă la cea de-a doua probă toţi au trecut cu brio, la teza scrisă, şapte candidaţi nu au reuşit să obţină minim nota 5. Din cei care au trecut însă, mulţi s-au bucurat de sprijinul comisiei de corectare, în unele cazuri modificările fiind evidente. În aceste condiţii, a fost dispusă o expertiză grafologică în urma căreia a ieşit la iveală că din totalul de 212 de teze, un număr de 113 prezintă modificări ale substanţei cu care s-a scris, dar nu s-a putut stabili dacă au făcut menţiunile pe foaie una, sau două persoane.

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

Amplã descindere a mascatilor în Piatra

Știre publicată în urmă cu

în data de

• are loc o nouã editie a Festivalului de datini si obiceiuri de iarnã Steaua sus rãsare • asearã a avut loc prima parte, iar disearã va fi a doua •

Centrul pentru Culturã si Arte Carmen Saeculare a dat ieri, 27 decembrie, startul celei de-a XLIX-a editie a Festivalului de Datini si Obiceiuri Steaua sus rãsare, manifestare care se încadreazã în programul Tîrgului de Crãciun la Neamt. Ca în fiecare an, la Piatra Neamt, s-au reunit unele dintre cele mai spectaculoase formatii de datini si obiceiuri din judet si din tarã. Cetele de colindãtori, urãtori si mascati si-au întîmpinat publicul cu frumusetea colindelor, a plugusorului si a sorcovei, dar si cu jocul arhaic al caprei, ursului si cerbului, în acest ceremonial simbolic al vietii si al mortii, în care masca trece granitele si reuneste lumea de aici cu cea de dincolo, iar timpul moare doar pentru a putea renaste. Anul acesta, „spectacolul“ mortii anului vechi si al renasterii celui nou va fi adus pe strãzile din oras si pe scena de la Platoul Curtii Domnesti de formatii venite de peste granitã, din diverse judete si de grupuri nemtene. În prima zi a festivalului au putut fi urmãrite evolutiile formatiilor Cununa Somesanã (Maieru, Bistrita Nãsãud), Ansamblul folcloric aromân Dor (Sarighiol, Tulcea), Alaiul de datini si obiceiuri Farcasa, Izvoarele Borcutului Borca, Alaiul de la Pîncesti, Sumãnarii din Trifesti, Ansamblul Mugurasii Mãrginenilor, alaiurile de datini si obiceiuri din Bãltãtesti, Gîrcina, Timisesti, Urecheni si Ansamblul Floricicã de la munte al Centrului Carmen Saeculare. Ieri, de la ora 16, a avut loc traditionala paradã a formatiilor, care se au strãbãtut parte din oras pe traseul Teatrul Tineretului – Casa de Culturã – Muzeul de Istorie – Hotel Ceahlãu – Teatrul Tineretului. Apoi, pe scena amplasatã pe Platoul Curtii Domnesti a urmat un spectacol extraordinar al mãstilor si al obiceiurilor traditionale din vremea sãrbãtorilor de iarnã. Astãzi, în a doua zi a festivalului, vor putea fi vãzuti Cãiutii de la Mihoreni (Cernãuti, Ucraina), Ansamblul Chiscãrenii si Mostenitorii (Republica Moldova), Ansamblul Cununa Somesanã, Ansamblul Dor, Ansamblul Cerbul de la Helesteni (Iasi), Ursii de la Asãu (Bacãu), Ansamblul de Datini Capra de la Mãlini si Grupul Folcloric Bogdana din Bogdãnesti (ambele din Suceava), Ansamblul de datini si obiceiuri de iarnã din Tudora (Botosani), alaiurile de datini si obiceiuri din Agapia, Roznovenii, Ansamblul Ozana Tîrgu Neamt si Ansamblul Floricicã de la munte. Si astãzi va avea loc o paradã pe acelasi traseu din Piatra Neamt si un spectacol la Curtea Domneascã.

Cîte ceva despre participanti

Ansamblul folcloric aromân de cîntece si dansuri Dor, din Sarighiol de Deal, Tulcea, a fost înfiintat acum 38 de ani si este format din 40 de tineri entuziasti, dansatori, solisti vocali si instrumentisti. Conducãtorul grupului, Dumitru Caimacan Popescu, profesor drd. inginer si director de scoalã, s-a identificat cu visele si aspiratiile noului colectiv. Personalitãti în domeniu au apreciat elogios, în decursul anilor, interpretarea artisticã si autenticitatea ansamblului în spectacole sau festivaluri judetene, nationale si internationale. Între 2013 si 2015, ansamblul a sustinut peste 80 spectacole, obtinînd Marele Premiu – Trofeul Regele Brazilor, la Festivalul International de Folclor de la Bistrita-Nãsãud si Marele Premiu la Festivalul Serbãrile Deltei de la Sulina. Originea jocului ursului la Asãu se pierde mult în timp. În anii ’60, Gavrilã Nicodim organizator cunoscut al cetei de ursi, a adus pentru întâia datã bãtaia cu douã ciocãnele la o tobã mai mare, obicei copiat de la niste prieteni din Dãrmãnesti. Bãtaia ritmicã, specificã Asãului, este creatia lui, rãmânând unicã si reprezentativã. Gavrilã Nicodim a strâns pentru prima datã mai multe piei de urs – opt – si a avut ideea jocului ursului pe par, joc mostenit si azi de asãuani, devenit specific comunei. În prezent, fiul acestuia, Daniel Nicodim, încearcã sã ducã mai departe traditia mostenitã de la tatãl sãu, ajungând sã strângã un numãr impresionant de oameni – 60. Înfiintat în 1971, Ansamblul folcloric Floricicã de la munte, s-a consacrat, în timp, ca unul dintre cei mai importanti pãstrãtori de culturã traditionalã româneascã. De patru decenii, ansamblul cutreierã Europa, ducînd cu el frumusetea dansurilor, cântecelor si a costumelor populare românesti. În palmares se aflã distinctii obtinute la manifestãri prestigioase din tarã si din Europa: Festivalul International de Folclor de la Reims (Franta), Festivalul de Folclor de la Zakopane (Polonia), festivalurile de la Zavet si Lovec (Bulgaria), Festivalul de la Krakowia (Polonia), Festivalul Internationalde la Kikinda (Serbia), Festivalul de la Champtoce (Franta), Festivalul de la Quartu Sant’Elena (Sardinia), Festivalul Olympus (Katerini, Grecia) sau cel de la Adapazari (Turcia).

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

Polonezii ne-au surclasat iar. Conduc detasat în topul penalizatilor UE pentru legile justitiei

Știre publicată în urmă cu

în data de

Presedintele Comisiei Europene a devenit subiect de breaking-news, declansând în premierã un atac dur la adresa Poloniei, propunând aplicarea „solutiei nucleare“ a Tratatului UE la adresa acestei tãri, pentru cã si-a permis sã-si modifice legile justitiei. „Solutia nuclearã“ presupune suspendarea dreptului de vot al Poloniei, în cadrul UE, sansã pe care România n-o va avea curând, oricât de mult si-ar modifica legile justitiei. Câtã sustinere a avut propunerea Comisiei Europene s-a vãzut în reactia imediatã a Consiliului Europei care, în opozitie totalã, a declarat cã „trebuie sã se punã capãt distrugerii reputatiei Poloniei, prin aplicarea vreunei sanctiuni“. La rândul sãu, Guvernul Poloniei a ripostat ferm, atentionând cã orice stat european, ca stat suveran, are dreptul absolut de a-si reforma propriul sistem judiciar. Acest Guvern motiveazã cã în Polonia, nu numai cã justitia a ajuns o „castã“, dar pe deasupra mai este si putred de coruptã. Bineînteles cã Polonia are si ea strãzi, iar la semnalul presedintelui Comisiei Europene aceste strãzi au fost invadate de protestatari gen „# Rezist!“, cu telefoanele aprinse. De remarcat cã scenariul protestelor poloneze este identic cu cel al protestelor românesti, dovedindu-se astfel cã este opera acelorasi artizani, ca si pe meleagurile noastre. Spre deosebire de Guvernul Poloniei, ferm si stabil în reactii, Guvernul României, fiind mai slab de înger, este marcat de complexul Strãzii, cedând acesteia atributul reprezentãrii suveranitãtii tãrii. Strada a preluat si atributele legislativului, fapt salutat în exterior prin cãderi în fund de admiratie.

Suveranitatea României, partidã de ping-pong între „Statul de drept“ si „Statul paralel“, arbitratã de Klaus Iohannis

România, ca stat suveran, are dreptul absolut de a-si reforma propriul sistem judiciar, în jaloanele obligatiilor UE. Toti protestatarii, interni sau externi, reclamã cu surle si trâmbite cã sunt încãlcate obligatiile fatã de UE, fatã de independenta justitiei si fatã de lupta anticoruptie, fãrã a reusi vreunul dintre acestia sã articuleze, cu subiect si predicat, care sunt obligatiile încãlcate. Constatãm cu stupoare cã, atât Bruxelles-ul, cât si cercurile vocale românesti nu au avut nici o reactie în 2004, când Guvernul Nãstase a modificat prin „asumarea rãspunderii“ legile justitiei. Aceeasi lipsã de reactie s-a manifestat si în 2005, când Guvernul Boc, prin ministrul Monica Macovei, a mutilat legile justitiei, tot prin „asumarea rãspunderii“. Mutilarea a fost sesizatã de Curtea Constitutionalã, care a declarat circa 100 dintre articole neconstitutionale. Din 2005 si pânã astãzi, pe solutiile izvorâte din aceste prevederi neconstitutionale, sumedenie de dosare penale au fost deschise si finalizate prin erori judiciare. Suficiente destine au fost schilodite iremediabil si nici aceasta nu a reusit sã socheze Bruxelles-ul sau Strada. Erorile judiciare nu au socat nici pe artizanii „Statului paralel“, care sã-i facã sã dea ordin pe unitate „facilitatorilor“ ca sã declanseze proteste pentru derapajele justitiei. Dinpotrivã, acesti „facilitatori“ asigurã acum declansarea „protestelor spontane“ zilnice, cu tot tacâmul, pentru ca maleficele legi ale justitiei sã nu fie modificate nici cu o virgulã. Protestatarii sunt asigurati cã pentru „erorile judiciare“ România nu va fi sanctionatã cu „solutia nuclearã“. Poate doar sã fim sanctionati cu genunchii pe coji de nuci, pentru aceste erori si derapaje ale justitiei. Prins între decizia Comisiei Europene si reactia Consiliului Europei, drãgutul nostru presedinte Klaus Iohannis se pomeneste cântând în struna Comisiei, înainte de a apuca sã citeascã legile justitiei, pe care Parlamentul i le-a trimis spre promulgare. Întrebat dacã România ar avea soarta Poloniei privind legile justitiei, presedintele, sigur pe el, s-a trezit declarând cã „Existã un risc evident“. Evidentã pe care presedintele nu vrea s-o declasifice. Dacã domnul presedinte ar fi avut minima curiozitate obligatorie sã-si consulte cel mai umil consilier, ar fi aflat cã în cazul în care Polonia ar fi avut acum noile noastre legi, Bruxelles-ul nu ar mai fi amenintat-o cu sanctiuni. Este incalificabilã superficialitatea cu care presedintele se pozitioneazã în spatiul public, în legãturã cu niste legi asupra cãrora încã nu s-a pronuntat nici mãcar Curtea Constitutionalã.

Noile legi ale Justitiei, inclusiv Codurile, au sansa sã fie cele mai bune din ultimii 15 ani ale statului de drept.

Spre deosebire de legile anterioare, noile legi beneficiazã de circumstante favorizante. Fiind promovate în Parlament ca proiecte de legi si nu ca ordonante, acestea au fost supuse obligatoriu unor dezbateri, au putut fi amendate, nu vor putea intra spre promulgare decât dupã trecerea printre furcile caudine ale Curtii Constitutionale si dupã o nouã dezbatere în Parlament pentru a fi puse în acord, vor putea fi trimise spre promulgare cãtre presedinte. Dar pânã acum se dovedeste cã de circumstante favorizante nu au putut beneficia legile justitiei din 2004 si 2005. Curtea Constitutionalã a fost implicatã deja în a peria si a elimina toate „îngrijorãrile“ unora sau a altora din aceste legi. În plus, i se oferã lui Klaus Iohannis sansa sã promulge un pachet de legi pentru care nu va avea motive sã mai fie îngrijorat sau sã transfere „Strãzii“ aceste îngrijorãri. Se poate aprecia cã pânã la intrarea în vigoare legile respective trec prin nenumãrate filtre, aceasta fiind calea fireascã. În atari situatii, orice contestare vehementã a noilor legi nu poate fi catalogatã decât ca expresie a negãrii statului de drept.

Delirul lui Raret Bogdan, de la Realitatea TV, este mãsura negãrii statului de drept

Numitorul comun al tuturor contestatiilor vehemente vizeazã legile justitiei, pentru ca acestea sã nu fie modificate, pânã când Liviu Dragnea nu va fi condamnat pe stil vechi. S-a dovedit cã „Strada“ nu cunoaste alt motiv pentru proteste. Protestatarii îsi orienteazã argumentele si dupã cum bate vântul din directia magistratilor, a televiziunilor si a presei, dar sunt ghidati în actiunile lor „spontane“ de cãtre armatele de „facilitatori“, mercenari ai „Statului paralel“. Televiziunile sunt împãrtite pro si contra Partidului Social Democrat, devenit din decembrie 2016 tinta unicã în perspectiva alegerilor din 2019. În orice protest moderatia în ton si atitudine este de preferat, dar stridenta si delirul se dovedeste cã apartin funciar adversarilor traditionali ai Partidului Social Democrat. La limita superioarã a delirului se situeazã jurnalistul Rares Bogdan si locotenentii acestuia, de la Realitatea TV. În ultimele zile, din putul gândirii acestui lider al opiniilor contondente au fost aruncate în spatiul public mai multe mesaje, greu de circumscris în normalitate. Dupã mintea acestuia, lupta politicã trebuie dusã în stradã, unde fasciilor nu le-a rãmas decât o singurã sansã, sã atace si sã ocupe Parlamentul, sã-i arunce pe parlamentari peste gard, sã-i urmãreascã pânã acasã, pentru aplicare de corectii lor si familiilor acestora, spre vesnicã tinere de minte. Desi recunoaste cã „stânga româneascã având toate datele problemei, putere formal legitimã, deci control asupra legiferãrii si lideri care pot bate cu pumnul în masã“, aceasta ar putea obtine „mântuirea politicã“ militând pentru instalarea monarhiei în România.

Viziunea individului izvorãste din noaptea mintii

Delirul continuã cu convingerea acestuia cã trecerea la monarhie, nu numai cã ar avea valenta unor restartãri ale societãtii, dar, în sfârsit, „ar da câstig de cauzã prizonierilor frustrãrii“ de a convietui într-un regim republican. Putul gândirii este abisul în care Rares Bogdan a descoperit cã „singura carte câstigãtoare a unei tãri (sub monarhie) este sinele colectiv“. Dupã autorul unei astfel de asertiuni, cele 17 natiuni republicane din cadrul UE sunt realmente de deplâns „sinele colectiv“ regãsindu-se doar în cadrul celor sapte monarhii care mai existã în Europa. Realizând cã îndemnând stânga spre monarhie vorbeste la lunã, Bogdan Rares conchide cu nãduf cã „uite de asta suntem la coada vacii si riscãm sã ne uitãm la ea în fund tot restul zilelor noastre, cã ne lamentãm si ne este lene“. Aceastã cugetare briliantã ar trebui tradusã în limbile de circulatie si transmisã spre iluminare celorlalte 16 republici europene, în compania cãrora România tot stã la coada vacii. Sãmânta mesajului lui Rares Bogdan nu a cãzut pe teren sterp. A încoltit în mintea fertilã a unui rãtãcit prin PSD, presedintele executiv Nicolae Bãdãlãu, care vrea sã fie pãrtas, alãturi de Liviu Dragnea, la opera de constructie a unei Case Regale în România. Se dovedeste astfel cã Rares Bogdan are prozeliti în PSD. Salut pozitia fermã a premierului Mihai Tudose, care se declarã republican, fãrã a avea vreun complex. Este în logica lucrurilor ca la conducerea PSD-ului sã fie republicani convinsi, nu monarhisti de conjuncturã.

Citește știrea

Trending