Actualitate
Ciclism la Piatra Neamț– călătoria între gropi, stâlpi și spital

■ Bulevardul Traian și infrastructura completă ■ nu ratați pista pentru biciclete din Dărmănești ■ are stâlpi pe săturate ■
Bicicliștii – specie protejată
Într-un oraș unde mersul pe bicicletă e sport de nișă, administrația locală (a veche) s-a gândit să le ofere acestor rari exploratori urbani o bandă întreagă de circulație. Pe Bulevardul Traian. Și nu oricum! A fost împodobită cu stâlpi de semafor plantați direct în asfalt, pentru că simpla pedalare n-ar fi avut fason.
Ce-a obținut? O pistă care îmbină utilul cu hazardul.
Și pentru că fiecare revoluție are nevoie de un manifest, aflăm că acest proiect grandios a fost conceput pentru a convinge 0,5% din populația orașului să-și lase mașinile și să treacă pe biciclete… Peste 3 ani. Când vor începe din nou lucrările, să nu ne obișnuim prea mult cu confortul.
Asfalt: valabilitate cât iaurtul
Bulevardul Traian e și un muzeu al evoluției asfaltului: de la pus la scos, de la turnat la sfărâmat, de la refăcut la perforat – TOTUL a fost testat cu sfințenie.
Dacă ar avea sentimente, asfaltul ăla ar urma taximetriștii care-au clacat nervos și s-ar interna singur la psihiatrie. Când ai impresia că s-a terminat, vine altcineva cu o gaură nouă, o ștanțare artistică sau, de ce nu, cu un nou set de stâlpi de semafor!
Într-un oraș normal, străzile sunt reabilitate o dată la câteva decenii. La Piatra Neamț partea bună e că refacerea asfaltului e tradiție sezonieră, să nu rămână drumarii fără ocupație.
Cât costă? Iaca, na! E important că lucrările continuă.
Nimic nu e mai rău decât un proiect ajuns la final.
Autobuze, semafoare și alte forme de tortură modernă
Dacă ai visat vreodată la un oraș în care transportul public să fie eficient, hai salut și nu ne vizita.
Fără alveole pentru autobuze, fiecare stație devine o ocazie perfectă pentru blocaje, fiecare călătorie o aventură urbană.
Și să nu uităm de noile semafoare. Cresc mai rapid decât economia orașului. Oricum sunt mai multe decât sinapsele din creierul unui urbanist începător. Trei-patru într-un loc. Unul în spatele celuilalt.
Ai prins verde? Nu te bucura. Fix la următorul colt (ori la același colt, la noi se poate) alt semafor te va întâmpina cu un roșu bine așezat în ”unda” de trafic. Dacă e vreo undă pe undeva, de la un semafor la altul.
Poți să citești un roman. Poți să înveți o limbă străină. Îți reevaluezi existența. Te întrebi unde naiba te muți.
Un traseu strategic: de la pistă la ATI
Ați observat vreodată că Bulevardul Traian duce direct spre Spitalul Județean? Coincidență? Nu. Sigur nu.
Fie că ai fost victima unui stâlp de pe pista de biciclete, fie că ai clacat psihic în trafic, fie ai încercat să parchezi și ai sfârșit în colaps emoțional, spitalul e acolo. Numai pentru tine. Tocmai s-a reparat ATI-ul.
Nu te neliniști. Sunt magazine cu icoane și flori. Biserica e-n curtea spitalului. Nu pleci neîmpărtășit dacă lucrurile o iau așa, într-o direcție…mai definitivă.
Orașul ăsta oferă tot. O infrastructură completă.
Iar noul manager al județului e chiar fostul director al spitalului. De când a ars.
Stâlpii din asfalt – artă contemporană pe banii tăi
Să știți însă că am făcut o descoperire care a lăsat Bulevardul Traian în praf: pista fără concurent se află în Dărmănești.
Dacă nu credeți, încercați slalom printre stâlpi. La un metru lățime aleea, că ăsta e standardul de viitor. Sunt două variante, ambele pozitive: iei biciclistul de pe sensul opus în brațe ori te-nfășori în jurul stâlpului. Mai e și a treia, direct și definitiv în mijlocul traficului, dar și aia are părți bune: ajutorul pentru înmormântare a crescut cu 1000 de lei.
Cum era expresia aceea de neuitat? Ca bomboana pe colivă?
Dacă ești șofer, repară-ți mașina. Primăria ți-a dat toate motivele. Dacă ești biciclist, viitorul tău e sportul extrem. Dacă ești pieton, ai grijă pe unde calci. În ce calci. Dacă ești localnic… păi, baftă, multă baftă!
N.B.: A nu se uita că aceste proiecte vin din administrațiile Chitic și Carabelea. Adrian Niță este doar fericitul câștigător, cu domnul Chitic în dreapta sa.
N.B. 1: E un pamflet, doar nu credeați că am putea avea așa ceva prin orașele noastre !?!

Lasă un răspuns
-
Prima pagină4 zile,
Interlopi din Roman, care șantajau patronii unor săli de „păcănele”, condamnați cu executare
-
Prima paginăo săptămână,
Atenție șoferi! E-sigur este funcțional și-n Neamț. Unde vor fi amplasate noile radare
-
Actualitate2 săptămâni,
Podul de la Girov sau “podul cumătrului”? “Prietenii” de la DRDP Iaşi ştiu de ce întrebăm?
-
Prima pagină2 săptămâni,
Zone mirifice din Neamț, calificate în finala competiției Destinația Anului 2025. Votul tău contează!
-
Actualitate2 săptămâni,
„Trebuie să ne facem cunoscuți!”. Neamțul este prezent la cel mai mare târg de turism din lume
-
Prima paginăo săptămână,
Investiție a Guvernului Japoniei și Ministerului Educației. Tehnologii de ultimă generație la Colegiul de Informatică
-
Prima pagină2 săptămâni,
Despre podul reabilitat și prăbușit în „era” Arsene. Cică-i ritm alert pe noul șantier FOTO
-
Actualitate3 zile,
Leii pietreni, salbă de medalii şi la Campionatul Naţional de Ju Jitsu
Florea G.
14 februarie 2025 at 2:24 PM
Așa se întâmplă când vrei să inventezi roata în colțuri, cireașa cu coadă scurtă și bicicleta fără șa. De ce să te uiți la cei mai deștepți ca tine? Fii original, doar nu te costa nimic pe tine!
În țara lucrului bine xxxtut, aceste proiecte sunt exact exponentul talentului, dăruirii și, mai ales, al competenței.