Contactează-ne

Politica

Chiar dezbatem bugetul?

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ liberalii invită la dezbateri ■ se aşteaptă răspunsul majoritarilor din CJ Neamţ ■

Liberalii invită la dezbateri pentru creionarea bugetului judeţului Neamţ pe anul 2018, printr-o solicitare în acest sens făcută publică. „Proiectul de buget al judeţului Neamţ pe anul 2018 trebuie să fie unul cu viziune, unul axat pe dezvoltare! Grupul consilierilor judeţeni liberali din Neamţ lansează iniţiativa organizării unei dezbateri publice pe marginea proiectului de buget pentru anul 2018. În dorinţa de a avea pentru judeţul Neamţ un buget transparent, echilibrat invităm conducerea Consiliului Judeţean, pe cei doi videpreşedinţi, pe colegii consilieri şi alte părţi interesate să cădem de comun acord pentru a stabili o întîlnire de lucru. În cadrul acestei dezbateri publice consilierii judeţeni liberali îşi propun ca forma finală a proiectului de buget să răspunde nevoilor reale de dezvoltare a judeţului Neamţ. Totodată, considerăm că proiectul de buget al judeţului Neamţ trebuie să aibă la bază consens politic, o gîndire de dezvoltare durabilă şi să respecte legislaţia în domeniu“, se arată în luarea de poziţie publică asumată de consilierii liberali. Rămîne de văzut care va fi răspunsul majoritarilor din CJ Neamţ, de la PSD şi ALDE, dacă invitaţia va fi declinată sau acceptată. Acesta este un prim pas, pentru că apoi trebuie văzut dacă această dezbatere va fi, ca de obicei, un simulacru sau chiar va fi una „pe bune“. Dacă ne raportăm la experienţa din anii trecuţi, sînt mari şanse să fie doar de ochii lumii. Pentru că am văzut că acei aflaţi la putere nu renunţă la pîrghia extrem de importantă a direcţionării banilor. Adică au dat fondurile unde au vrut muşchii lor politici pentru că ei aveau puterea şi celor din opoziţie nu le rămînea decît să facă ciocul mic. Pentru echidistanţă trebuie spus că aşa au procedat toate partidele cînd au fost la putere, la fel cum toate au descoperit că au vocaţia dezbaterii publice doar cînd s-au trezit în opoziţie. Revenind la bugetul judeţului pentru 2018, reamintim că în şedinţa în care ar fi trebuit votat, în urmă cu cîteva zile, n-a fost cvorum. Pentru că liberalii şi pemepiştii au lipsit, iar de la social-democraţi n-au ajuns la şedinţă doi consilieri. Pe motive de sănătate sau plecări prin ţări străine. Aşadar, e de văzut dacă de data aceasta cei de la PSD vor alege să se mobilizeze corespunzător, să-şi „repatrieze“ sau vindece toţi consilierii şi să fie prezenţi toţi 18 la o viitoare şedinţă. Situaţie în care vor putea trece nepăsători peste invitaţia la dezbatere a liberalilor. Însă ar rămîne măcar nedezbătute cîteva cheltuieli ciudate din proiectul de buget, după cum am arătat într-un articol anterior. Pentru refacere de site, brand de judeţ etc. Ceea ce ar lăsa semne de întrebare. Nu că nu am mai fi avut astfel de cazuri şi astfel de cheltuieli în trecut. Şi semne de întrebare.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trending