Contactează-ne

Prima pagină

„Cheia franceză” şi „Traseismul”, uneltele campaniei electorale

Știre publicată în urmă cu

în data de

Ceea ce vreau să semnalez are legătură cu apropiatele alegeri locale, care vor avea loc pe 9 iunie, în ale căror ape tulburi va trebui să desluşim unde vom aplica ștampila, pentru a nu ne da cu pumnii în cap încă patru ani. Sunt convins că majoritatea românilor, doritori sau nu de pus ștampile, ştiu ce este o cheie franceză, dar pentru a justifica legătura dintre rostul acestei scule şi rostul apropiatelor alegeri, voi reaminti câteva amănunte esenţiale.

„Cheia franceză” este o sculă reglabilă, inventată într-un puseu de inteligenţă al unui meseriaş, condamnat să execute sisific operaţiuni mecanice, de desfacere şi strângere a unor şuruburi, cu cap hexagonal sau pătrat, de diferite dimensiuni. În lipsa unei chei franceze, bună pentru toate şuruburile, meseriaşul ar trebui să se spetească ducând după el o ditamai trusă cu chei, fiecare cu specialitatea ei atestată.

Metoda „cheii franceze”, bună la toate, a fost preluată şi adaptată de către partidele noastre, de când şi-au desfiinţat structurile pepenierei proprii de cadre; ca măsură de conservare a liderilor fără har. Un lider fără har, fără chemare, cum sunt majoritatea la toate nivelele, nu agreează competiţia internă, riscând astfel să-şi piardă scaunul.

Un astfel de lider, al unui partid cu identitate din ce în ce mai incertă, se înconjoară cu o gardă pretoriană, loială, nu foarte numeroasă, din care îşi alege oamenii, pentru a-i promova pe diversele funcţii politice sau administrative, nu înainte de a le înmâna atestatul de „chei franceze”, adică buni la orice şi de orice.

Comparaţia cu cheia franceză nu este forţată deoarece un astfel de lider, pentru a rezolva o problemă, alege „cheia franceză”, o reglează funcţie de scop, după care îşi face treaba cu ea. Dacă în exercițiul funcţiei „cheia” se dereglează, dă rateuri sau are accese de personalitate, aceasta este aruncată la șmelț, fiind înlocuită, fără prea multe menajamente, cu altă „cheie franceză”.

Când garda pretoriană nu-i mai poate furniza un nou executant, liderul recrutează „chei” de prin alte partide pe care, după ce le reglează într-un curs de scurtă durată, le trimite la produs. Metoda, brevetată ca „Traseism politic”, este interzisă prin lege, dar se practică interlop.

Visele iohannisiene nasc monștri

Alianţa PSD-PNL (USL), înfiinţată în 2011, când cele două principale partide erau conduse de Victor Ponta şi de Crin Antonescu, risca să domine scena politică pe termen ceva mai lung decât prevăzuseră păpușarii. Guvernarea PSD-PNL-UDMR, instalată în 2014, a fost desfiinţată în 2015 de Klaus Iohannis, care a reînfiinţat-o în 2021, după ce ne-a mâncat „pas cu pas” șapte ani din viaţă.

Şapte ani în care am aşteptat ca proştii reformele sale, din care ne-am ales doar cu războiul româno-român, condus de el în geacă roşie. În 2021, preşedintele Iohannis a cerut guvernului liberal să renunţe la dictonul iluzoriu „Prin noi înşine!”, în favoarea dictonului mult mai pragmatic, „Împreună vom reuşi!”, după ce a radiat plăcuța suedeză. Pragmatismul a fost asumat de PSD şi PNL, pentru a asigura stabilitatea ţării, atât de necesară lui Klaus Iohannis.

Acesta visează să câştige cupa concursului de cel mai bun preşedinte european, care n-a făcut nimic timp de zece ani, în afară de a ne duce în pragul războiului civil. Coaliţia PSD-PNL era oarecum necesară, nu că cele două partide, ar fi fost izvoare nesecate de înţelepciune şi bun simţ, ci pentru că prostia tupeistă fiind încă privită cu admiraţie, ademeneşte electoratul să se înghesuie la bâlciurile unora ca Simion, Șoșoacă sau Drulă.

Paradoxal, dar acum suntem obligaţi să constatăm că dacă la centru, PSD şi PNL se pupă pe ambii obraji, în văzul românilor şi al Occidentului, în teritoriu, aceştia se înjură ca la ușa cortului, cu mâinile înfipte în beregăți. În această bulversantă atmosferă, din care electoratul nu mai înţelege mare lucru, PSD şi PNL, în loc să dezlege lejer calul de la gard, mai rău încurcă hățurile.

Bulibășelile cu comasarea alegerilor, cu stabilirea candidaţilor unici, cu lipsa de candidaţi în contextul deficitului de competitori în structurile interne, cu eforturile vizibile ale liderilor de a-şi conserva puterea în partid, prin eliminarea democraţiei şi a concurenţei interne, vor face ca electoratele PSD şi PNL să le administreze acestora nişte suprize electorale.

Surprize care să constea în umflarea rezultatelor unor alianţe mai nevolnice sau mai iluzorii, precum cele ale „suveraniștilor” sau ale „dreptei unite”. Lipsa de candidaţi competenţi, devenită simptomatică în PSD şi PNL, s-a încercat a fi compensată apelând la metoda „Traseismului politic” al candidaţilor sau la metoda „Cheia franceză”, chiar şi la combinaţii dintre acestea.

„Traseismul politic”, boală fără leac

Până prin anul 2000, orice traseist politic era privit cu suspiciune, nefiind considerat un tip onorabil. După acest an, politica a devenit o afacere în care era rentabil să investeşti, iar traseismul a devenit o îndeletnicire, „onorabilă.” Ulterior, datorită influenţei nefaste asupra politicului, traseismul a fost interzis prin lege. Interdicţia viza unele categorii de aleşi în administraţia locală, cum ar fi primarii, preşedinţii consiliilor judeţene şi consilierii.

Din punctul meu de vedere, schimbarea opţiunii politice a unui astfel de ales, în timpul mandatului, este în primul rând un afront adus încrederii alegătorilor, iar în al doilea rând, traseismul afectează stabilitatea politică şi implicit stabilitatea sistemului instalat prin vot legitim exprimat.

În apropiere de Piatra Neamţ, există un primar, Ion Rotaru, declarat ca cel mai titrat traseist de la Revoluţie încoace. În acest interval, respectivul şi-a schimbat carnetul de partid de nouă ori, vopsindu-se ideologic de tot atâtea ori. Un astfel de traseist, la momentul translatării sale de la un partid la altul, antrenează cu el şi parte din activiștii partidului, dar şi a electoratului care i-a votat, plimbându-i și pe aceștia odată cu el.

Într-un astfel de caz, opţiunea politică îşi pierde caracterul de drept constituţional, devenind o marfă tranzacționabilă de la un partid la altul, funcţie de interese personale sau de grup. Traseismul este un factor de instabilitate politică, cu consecinţe nefaste pentru comunitate în primul rând. După cum se ştie, pentru funcţia de primar sau de preşedinte al Consiliului Judeţean este ales omul, nu partidul.

Eroarea partidelor este atunci când unui astfel de ales, care mai este şi traseist, i se oferă pe tavă şi funcţia de lider al formaţiunii politice, punându-i-se astfel la discreţie întreaga structură de partid aferentă, dar şi electoratul reprezentat de aceasta. În aceste cirumstanțe, dacă alesului îi arde să-şi facă traseu spre altă formaţiune politică, nu se mută cu mâna goală, luând cu el o halcă cât mai mare din zestrea politică.

Pentru a combate traseismul politic, ajuns la faza de masă, s-a recurs la un paleativ legislativ, interzicându-se traseismul prin lege, sub sancţiunea pierderii mandatului în exerciţiu. Sancţiunea respectivă este la limita neconstitualității, când în realitate soluţia firească ar fi fost ca acestor aleşi să nu li se ofere și funcţia de preşedinte al formaţiunii politice în care au fost atrași.

Un astfel de cumul a produs ravagii, nu numai în partide, dar şi în administraţiile locale, când aleşii respectivi au apelat la traseism, pentru satisfacerea intereselor personale sau de grup. În traseismul de la un partid la altul, identitatea ideologică este alterată, aceasta diluându-se proporţional cu numărul transfugilor.

Mandatul aleşilor locali în 2020 expiră în septembrie 2024, dar din raţiuni care nu au nici o legătură cu întărirea democraţiei, alegerile din anul acesta vor avea loc pe 9 iunie. Din iunie şi până în septembrie, când se vor elibera scaunele, noii aleşi vor sta cu valizele la picior în sala de aşteptare. Este pentru prima oară în istoria României, la noi ca la nimeni, când vom avea simultan doi aleşi pentru fiecare scaun.

Guvernul coaliţiei, cu o majoritate confortabilă în Parlament, şi-a permis să anuleze interdicţia aleşilor locali în funcţie de a se muta de la un partid la altul, pentru a nu-și pierde mandatul. Vineri 8 martie, s-a aprobat prin Ordonanţă de Urgenţă traseismul în România. Această măsură, alături de măsura alegerii primarilor într-un singur tur de scrutin, este o boală care se impune a fi eradicată cât mai curând posibil.

Sebastian Burduja – ultima „cheie franceză” a liberalilor

Fiind omul cazarmelor, generalul Nicolae Ciucă, liderul PNL şi preşedinte al Senatului, este mai familiarizat cu doctrina militară, decât cu cea liberală. Nu este de mirare că treptat, treptat, PNL este pe cale de a deveni U.M. PNL, la intrarea căreia atârnă panoul cu „Ordinul se execută, nu se discută !”.

Ordinul pe unitate a fost că toată suflarea din structurile de vârf ale partidului trebuie să candideze pe undeva în anul acesta. Satisfacţia şerbilor de pe plantaţiile liberare este de nedescris. Cei vizaţi să candideze, fie că câştigă, fie că pierd, vor elibera oricum locurile din lojele partidului, care vor fi ocupate de cei ţinuţi de prea multă vreme în carantină politică.

Prin organizaţiile din teritoriu, zaţul veritabil al PNL este conservat cu grijă, pentru a nu fi confundat cu zaţul PD-L, un fel de nechezol băsescian, care rămâne pe fundul ibricului, oricât l-ai spăla. Generalul Ciucă şi-a lansat proiectul de a militariza trupa, alergând-o cu ranița în spate şi cu masca pe figură în campania electorală planificată comasat, la capătul căreia îl aşteaptă ca premiu scaunul de la Cotroceni.

Dintre micile bătălii de etapă, pe care Nicolae Ciucă speră să le câştige, face parte şi asaltul pentru ocuparea primăriei Bucureştiului. Această misiune a fost repartizată lui Sebastian Burduja, ministrul Economiei, unul din tinerii României care au performat în SUA, în ce priveşte educaţia şi cariera.

Din sondajele de opinie realizate recent pentru funcția de primar al Bucureștiului, Sebastian Burduja este creditat doar cu 10-15% favorabilitate. Se pare că bucureştenii nu sunt în extaz la gândul că după şcolitul Nicușor Dan, vor avea ca primar pe şcolitul Sebastian Burduja. Concluzia este că bucureştenii vor să aibă un primar în faţa căruia să nu aibă complexe de inferioritate intelectuală.

Aceştia preferă primari ca Halaicu, Lis sau Băsescu, pe măsura intelectului lor. CV-ul lui Sebastian Burduja, alintat „Tianu”, este impresionant, fiind singurul tânăr cu rădăcini în Piatra Neamţ, care s-a ridicat atât de sus, exclusiv prin efort propriu, deşi era „tare în tată”.

Spre deosebire de atâţia alţi tineri pietreni, care au ajuns parlamentari sau membri ai guvernului, având un singur merit, acela de a avea un tată bine înfipt la putere. Răsfoind CV-ul lui „Tianu” aflăm că s-a născut în Bucureşti, la 18 iunie 1985, după care familia Burduja s-a mutat la Piatra Neamţ. A urmat liceul la Bucureşti şi este absolvent al universităților Stanford şi Harvard din SUA, unde a obţinut şi doctoratul.

A fost fondatorul şi conducătorul unor asociaţii de studenţi români din străinătate, LSRS în 2009 şi CAESAR în 2011. După ce a practicat profesional în SUA, s-a întors în România, pentru a-și realiza crezul personal. A fost principalul inițiator al protestelor diasporei din 10 august 2018, din Piaţa Victoriei, la care diaspora a fost reprezentată de bucureșteni.

Ajuns în ţară, Sebastian Burduja a lansat generaţia „Tianu” și la Piatra Neamț în 2016, prin platforma civică „PACT”, construcţie realizată cu binecuvântarea şi contribuţia lui Gheorghe Ştefan, liderul PNL Neamţ. Ştia „Pinalti” ce face, pentru că, în 2019, PACT a fuzionat cu PNL, care şi-a asigurat astfel o pepenieră de cadre.

Tot din PACT se trage şi Andrei Carabelea, nepotul lui „Pinalti” pe care şi „Tianu” l-a susţinut cu toată colegialitatea şi nu numai, ca să ajungă primar, la Piatra Neamţ. În august 2019, Burduja este ales vicepreședinte al PNL, iar în decembrie 2019 – este desemnat Secretar de Stat în Ministerul Finanţelor Publice.

La alegerile din 2020, Burduja a fost ales deputat PNL în circumscripţia Bucureşti. În intervalul 3 mai 2022 – 15 iunie 2023, Sebastian Burduja a fost numit ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizaii. Din 15 iunie 2023, ministrul Energiei este Sebastian Burduja. În plus de această ascensiune, Sebastian Burduja a scris şi publicat multiple lucrări şi proiecte de dezvoltare.

Astfel, PNL a stabilit că Sebastian Burduja are potenţial politic, deşi nu a fost lăsat să-şi ducă până la capăt niciun mandat guvernamental, pentru a dovedi ce poate, considerându-l pe acesta deja o utilă „cheie franceză”. „Cheie franceză” pe care PNL o sacrifică acum, lansând-o în controversata campanie electorală pentru Primăria Bucureştiului. Este de neînţeles de ce PNL insistă să-l îngroape pe Burduja pe drumul spre Primăria Generală Bucureşti.

Pe surse, aflăm că Nicolae Ciucă intenţiona la un moment dat de a lansa ca primar în Bucureşti un ins cu multe milioane în cont. Ciucă a încercat la prima mână cu Dan Ostahie, un milionar pornit tot din Piatra Neamț, dar a fost blocat de presă de la primul şpriţ cu acesta. Ciucă a motivat incercarea, spunând că Burduja „nu reprezintă o corelare cu aşteptările bucureştenilor”.

Pentru că după acest eșec, milionarii nu se mai înghesuie la poarta PNL din Modrogan, Ciucă a hotărât să îl menţină pe Burduja pe banca „candidaţilor la candidatură”, unde așteaptă și Gabriela Firea, lângă care va avea timp să reflecteze la declarația lui, că dacă ar candida împotriva lui Nicușor Dan şi al Gabrielei Firea, „i-ar bate măr”.

O ultimă știre ar fi că PNL reglează „cheia” lui Sebastian Burduja pentru șuruburi mai mici, de la primăria Bucureștiului, la primăria Sectorului I, acesta fiind obligat ca în discursurile sale electorale să înlocuiască numele lui Gabriela Firea cu numele lui Clotilde Armand. Dacă va deveni primarul Sectorului I, Sebastian Burduja are șansa primului său mandat dus până la capăt, care să-i deschidă alte uși în viitor. Dacă nu, nu.

 

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending