Contactează-ne

Actualitate

Chefuri cu droguri, detalii de anchetă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ anchetatorii au pus ochii pe afacerile ilicite încă din februarie 2021 ■ la una din petrecerile cu vreo 50 de invitaţi au fost şi investigatori sub acoperire ■ au obţinut înregistrări audio şi video ■ unii dealeri erau ţepari, fiind refuzaţi de clienţi ■ ori cereau prea mult pe droguri, ori vindeau cantităţi mai mici decît cele promise ■

Referatul întocmit de procurorii DIICOT Neamţ pentru arestarea preventivă a celor 10 inculpaţi din dosarul drogurilor de la cele două cluburi de fiţe din Piatra Neamţ, Jazz City Cafe (fostul Tonique) şi Chaplin’s, scoate la iveală elemente interesante.

De ceva vreme, petrecerile private cu droguri aveau loc săptămînal, în fiecare noapte de sîmbătă. La unul din localuri totul avea loc la etaj, iar invitaţilor li se deschidea uşa după un „bip“ tefefonic. Ancheta a mai relevat că unii dealeri erau ţepari şi cereau prea mulţi bani pentru marfa ilicită, fie cantităţile vîndute erau mai mici decît gramul promis.

În fine, unii dintre vînzători refuzau uneori să aducă droguri, temîndu-se să nu fie opriţi pe stradă de poliţiştii, iar alţii ascundeau stupefiantele în mai multe locuri, pentru a nu pierde tot în cazul unor descinderi. Din referatul prin care s-a cerut arestarea celor 10 inculpaţi, procurorii DIICOT au arătat că urmărirea penală a început pe 1 februarie 2021.

Anchetatorii au aflat că unul dintre traficanţi a abordat un consumator, oferindu-i spre vînzare circa 10 grame cocaină cu 100 euro gramul şi 30 comprimate ecstasy cu preţul de 50 euro bucata. Pretinsul vînzător i-a comunicat cumpărătorului că, după primirea banilor, trebuie să se deplaseze într-o locaţie necunoscută, pentru a intra în posesia drogurilor. Practic, cel puţin din ianuarie şi pînă pe 18 aprilie, la localurile cu pricina au avut locuri petreceri private cu droguri, cu invitaţi aleşi pe sprînceană.

„Administratorul acestui local îşi anunţă prietenii apropiaţi şi-i invită la petreceri unde vin mai mulţi dealeri de droguri. Ca mod de lucru, invitaţii la petrecerile private urcă la etajul pub-ului unde, în jurul orelor 24:00 – 01:00 sînt chemaţi mai mulţi dealeri de droguri care-şi comercializează marfa către consumatori. Inculpatul (…) este cel care strînge sumele de bani de la consumatori după care contactează dealerii în funcţie de tipul de droguri pe care vor aceştia să-l achiziţioneze.

La petrecerile organizate în pub-ul menţionat participau, de regulă, circa 40 – 50 persoane, majoritatea dintre acestea fiind consumatoare de droguri. După achiziţionarea drogurilor consumatorii se retrăgeau în spaţiile puse la dispoziţie de inculpatul (…) şi consumau parte din substanţele interzise“, au arătat procurorii DIICOT Neamţ.

Petreceri după ora 22:00

Petrecerile aveau loc săptămînal, în noaptea de sîmbătă spre duminică, după orele 22:00, în spaţiul de la etajul pub-ului. Invitaţii îl contactau pe patron, acesta cerîndu-le să-i dea un „bip“ cînd ajungeu pentru a le deschide uşa din spatele clădirii ca să poată intra. Una din orgii a avut loc în noaptea de 6/7.03.2021, fiind prezenţi circa 50 de invitaţi.

La un moment dat, doi inculpaţi au scos mai multe tipuri de droguri pe care le-au comercializat. Petreceri cu cocaină şi ecstasy au avut loc şi în nopţile de 13/14 martie, 20/21 martie de această dată vînzîndu-se în pub MDMA cu 400 de lei ţipla. Deşi cîştigurile erau uriaşe, uneori dealerii refuzau participarea din cauza filtrelor nocturne.

„Este de menţionat că, în jurul orelor 01:30 consumatorii solicitîndu-i inculpatului (…) să le mai facă rost de droguri pentru consum, acesta l-a contactat pe coinculpatul (…) şi i-a solicitat să se deplaseze la pub-ul (…) pentru a comercializa ectsasy şi MDMA însă acesta a refuzat motivat de faptul că erau foarte multe patrule de poliţie pe stradă şi nu vroia să fie prins cu droguri asupra sa“, se arată în acelaşi document. Un alt chef a fost în noaptea de 10/11 aprilie, cînd unul din cei circa 40 de invitaţi era investigator sub acoperire.

„În noaptea de 10/11 aprilie 2021 la pub- ul menţionat a avut loc o petrecere la care au participat circa 35 – 40 persoane, printre aceştia fiind şi investigatorul autorizat cu numele de cod *** . În baza autorizaţiei provizorii de interceptare în mediul ambiental, investigatorul a înregistrat audio – video tranzacţiile cu droguri de mare risc dintre dealer şi consumatori.

Conform acestor înregistrări şi a datelor puse la dispoziţie de către investigator, a rezultat faptul că, în noaptea de 10/11.04.2021, la ora 22:30 invitaţii la petrecere au urcat la etajul vilei unde inculpatul (…) a strîns sumele de bani de la consumatori după care l-a contactat pe dealer şi l-a chemat la pub. În jurul orelor 1:30 la locaţia menţionată a venit o persoană cunoscută cu apelativul «Chelu» care a vîndut droguri la 30 consumatori, cu aproximaţie o cantitate de circa 50 – 60 grame droguri de mare risc cu suma de 350 lei gramul“, conform referatului. A urmat petrecerea fatală din noaptea de 17/18 aprilie, cînd anchetatorii au intrat în unul din cluburi şi au dat de voie bună, cannabis şi substanţe cu efect psihotrop.

Farfurii de porţelan alb pentru prizat

Cu ocazia flagrantului, asupra unui inculpat s-au găsit 28 grame pulbere care conţine cocaină. „Administratorul acestui local, inculpatul (…) permitea accesul în incinta clubului a consumatorilor de droguri şi a unor dealeri pentru a efectua tranzacţii. Drogurile erau consumate în incinta localului, cu acceptul expres al inculpatului.

Ca mod de lucru consumatorii mergeau la bar şi solicitau să le fie puse la dispoziţie farfurii în vederea consumului de droguri. După ce primeau farfurii de porţelan, de culoare albă, consumatorii reveneau la mese şi puneau drogurile pe acele farfurii de unde erau prizate, fumate sau inhalate, în funcţie de tipul acestora. Toate aceste activităţi se făceau la vedere şi sub directa supraveghere a inculpatul (…), care stătea în local şi avea control pe tot ceea ce se întîmpla“, au arătat procurorii DIICOT. În noaptea fatidică la petrecere au fost circa 50 de persoane, iar la verificările oamenilor legii în club, pe jos au fost găsite aruncate mai multe tipuri de droguri.

„Este de menţionat faptul că inculpatul (…), pe lîngă distribuţia de droguri în pub-ul (…), a încercat să intre şi pe piaţa de la (…) privitor la distribuţia de droguri. Prin intermediul unui prieten inculpatul a mers la pub-ul (…) la data de 06/07.03.2021, împreună cu alte persoane de etnie rromă, ocazie cu care a distribuit MDMA. Datorită comportamentului neadecvat cît şi reclamaţiilor din partea clienţilor, inculpatului nu i s-a mai permis accesul în pub-ul respectiv“, spun anchetatorii, însă erau alţi dealeri care vindeau în ambele cluburi.

Au fost şi dealeri care au dat chix deoarece erau prea scumpi, ori marfa era măsluită. „Este de precizat faptul că, în noaptea de 10/11.04.2021 (…) s-a deplasat la pub-ul (…) şi a intenţionat să comercializeze cocaină către consumatori însă aceştia l-au refuzat deoarece solicita 500 lei pentru un gram, un preţ prea mare în accepţiunea lor. De asemenea consumatorii l-au refuzat pe inculpatul (…) întrucît acesta îi ducea în eroare cu privire la cantitatea de droguri şi natura acestora.

El le spunea că vinde doze de 1 gram de cocaină deşi în realitate comercializa doze de 0,50 grame dar MDMA“, se mai arată în acelaşi referat. Şi investigatorii sub acoperire au cumpărat ţiple ce conţineau drog, în cantităţi mai mici de un gram şi au dat 400 sau 500 de lei pe 0,60 sau 0,78 grame. S-a mai achitat suma de 300 de lei pentru 2 comprimate unul avînd logo-ul „Batman“, iar altul „Casa de Papel, ce conţineau Methylenedioxymetamfetamine (MDMA). Alte 9 comprimate de diferite forme şi culori, costau 1.600 de lei, fiind vorba de MDMA şi cocaină.

Stupefiante de la Braşov, la 10 zile

Parte din droguri erau aduse de la Braşov, de la doi fraţi pietreni care se mutaseră acolo. Erau contactaţi cam la zece zile, iar unul din inculpaţi cumpăra ecstasy şi MDMA.

„La revenirea din Braşov, inculpatul (…) a depozitat o cantitatea mai mare de droguri de mare risc într-un autoturism parcat pe un teren aparţinînd coinculpatului (…) iar necesarul pentru cîteva zile era ţinut într-un autoturism parcat în curtea locuinţei bunicilor inculpatului (…) sau într-o dubiţă de la locuinţa lui (…).

Din datele de anchetă, rezultă că inculpatul (…) a decis să ţină drogurile în mai multe locaţii, pentru a nu fi găsită toată cantitatea de către organele judiciare în eventualitatea unor percheziţii“, mai arată anchetatorii.

La descinderile care au avut loc la domiciliile şi reşedinţele inculpaţilor, au fost găsite şi ridicate mai multe substanţe a căror deţinere este interzisă. Este vorba de diverse droguri ţinute de dealeri în comode tv, 56 ţiple erau în torpedoul unei maşini demontate dintr-o hală industrială, 43 pastile şi 3 fragmente de pastile de culoare verde de formă rotundă cu diametrul de 11 mm au fost găsite găsite în interiorul unui VW Passat parcat într-o curte.

La finalul deliberărilor judecătorii au dispus privarea de libertate a celor doi patroni, Constantin Cuejdianu şi Cristian Valentin Dobrea, precum şi celebrul Paul Bumberică, zis Ordando, acuzat de multe hoţii în oraş de pe vrmea cînd era minor. Au mai ajuns după gratii Claudiu Constantin Enea, Mihai Pavel, Ştefan Gabăr, Cipria Motoi, Florin Nicolae Rusu, Ioan Stan şi Alin Alexandru Chiuariu. Infracţiunile reţinute în sarcina lor sînt pedepsite de la 5 la 12 ani de închisoare.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending