Prima pagină
Cerb în valoare de 6.000 de euro, împușcat ilegal. Patru nemțeni au dosare penale pentru braconaj și alte fapte
■ au fost prinși după ce au vânat ilegal în zona Lacul Roşu ■ sunt cercetați pentru braconaj cinegetic, transportul vânatului dobândit din braconaj, uz de armă letală fără drept şi complicitate la infracţiunea de braconaj ■
Suspecţii din Neamț sunt acuzaţi de comiterea mai multor infracţiuni, după ce cadrele de la Poliţia Municipiului Gheorgheni au descoperit şi efectuat cercecetări într-un dosar de braconaj cinegetic, soldat cu confiscarea unui exemplar de vânat evaluat la peste 6.000 de euro. Cazul s-a petrecut duminică, 28 ianuarie 2023.
În dimineaţa zilei menţionate, membrii unui echipaj de poliţie efectuau activităţi de rutină pe Drumul Naţional 12 C, care face legătura între Neamţ şi Harghita, prin Cheile Bicazului. La un moment dat, au observat un grup format din patru persoane, care nu-şi prea justica prezenta în zonă.
Cei patru aveau direcţia de deplasare spre Lacul Roşu, fiind opriţi şi legimaţi. Au vârste cuprinse între 22 şi 25 de ani, domiciliind în comuna Pângăraţi, judeţul Neamţ. Cercetările au fost extinse, poliţiştii având să constate că erau în zona menţionată nu în calitate de turişti, ci din cu totul alt motiv.
„Asupra lor a fost găsită o armă de vânătoare, cartuşe cu glonţ, lanterne, cuţite şi saci de rafie – echipamentul specific unei activităţi ilegale de braconaj. De asemenea, în autovehiculul acestora a fost descoperit un exemplar de vânat, un cerb comun evaluat la peste 6.000 de euro“, a transmis Poliţia Harghita.
Ancheta a fost preluată de Serviciul Arme Explozibil şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Harghita, iar cei patru nemţeni sunt cercetaţi în cadrul unui dosar penal, pentru comiterea infracţiunilor de braconaj cinegetic, transportul vânatului dobândit din braconaj, uz de armă letală fără drept şi complicitate la infracţiunea de braconaj.
Conform Legii 407, constituie infracţiune de braconaj şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani sau cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei vânătoarea fără permis, fără autorizaţie, prin folosirea ogarilor sau a metişilor de ogari, a speciilor protejate, în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de protecţie integrală, etc.
-
Actualitate10 ore,
MARSAT SA Roman
-
Actualitateo săptămână,
Ministerul Muncii a publicat graficul creşterii pensiilor
-
Prima pagină2 săptămâni,
Călător(ie) la 1900, la Castelul Sturdza. Istoria zbuciumată a unui palat de poveste
-
Prima pagină2 săptămâni,
Segregarea, avertismentul Inspectoratului Școlar. A fost și o anchetă a ministerului
-
Prima pagină2 săptămâni,
Caz uimitor cu un urs și un nemțean curajos. Animalul a fost împușcat după prinderea într-un coteț
-
Prima pagină2 săptămâni,
„S-au reunit legendele!”. Adi Minune, Florin Salam, Monik, Jamarr, Julia și Axinte, show la Piatra Neamț
-
Prima paginăo săptămână,
În PSD există viaţă şi după Marcel Ciolacu. Vechea Gardă se pregătește pentru „Noaptea cuţitelor lungi”
-
Actualitate2 săptămâni,
O pagină din istoria urbei – Hala Centrală. Dreptul la neuitare