Contactează-ne

Actualitate

Centrele de permanenţă sînt în vizorul Ministrului Sănătăţii

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Sorina Pintea a dispus o analiză a activităţii din aceste centre ■ în septembrie, ministrul va lua decizia păstrării sau desfiinţării acestora ■

Aflată la sfîrşitul săptămînii trecute în vizită la Spitalul Roman, Ministrul Sănătăţii a abordat la conferinţa de presă şi problema ineficienţei centrelor de permanenţă. Sorina Pintea şi-a manifestat cu ceva vreme în urmă insatisfacţia faţă de eficienţa acestor centre, care consumă fonduri importante din bugetul ministerului în timp ce majoritatea pacienţilor aglomerează, îndreptăţit sau nu, unitatăţile de primiri urgenţe. La întrebarea redactorului Monitorului, dacă această ineficienţă nu este cauzată de lipsa de dotări corespunzătoare, ministrul Sorina Pintea a spus că aceste centre, la înfiinţare, au fost obligate să aibă un minim de aparatură. „Am început o analiză pe ceea ce înseamnă centrele de permanenţă, analiză pe care o voi finaliza la începutul lunii septembrie, cînd voi lua şi decizia păstrării sau desfiinţării lor. Din punctul meu de vedere, ca să fiu foarte sinceră, sînt foarte multe centre de permanenţă şi nu-şi arată eficienţa, atîta vreme cît medicul din urgenţă tocmai îmi spunea că sînt foarte mulţi pacienţi care se adresează acestei secţii într-o gardă. Aş fi curioasă cîţi din acei pacienţi sînt urgenţe reale şi ar trebui să ajungă la CPU pentru a fi trataţi şi cîţi nu reprezintă urgenţe. Pericolul, în astfel de situaţii, de aglomerare a CPU, este acela ca medicul să piardă din vedere cazurile cu adevărat grave, dacă într-o singură gardă medicul de la CPU trebuie să vadă 80-100 de pacienţi. Concluzia mea este că aceste centre nu sînt eficiente şi va trebui să luăm o decizie corectă“, a declarat Ministrul Sănătăţii. La nivelul întregii ţări funcţionează 352 de centre de permanenţă aflate în contract cu Casa Naţională de Sănătate. În judeţul Neamţ există 7 centre de permanenţă în municipiul reşedinţă de judeţ şi alte 7 la Roman. Au mai fost înfiinţate centre de permanenţă la: Tîrgu Neamţ, Bicaz, Grinţieş, Galu, Roznov, Sagna, Poienari, Oniceni, Moldoveni şi Tămăşeni. De reamintit şi faptul că medicii de familie care au efectuat gărzi în centrele de permanenţă n-au mai fost plătiţi din luna mai.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Incendiu în toiul nopţii. Trei persoane au reuşit să iasă la timp din casa cuprinsă de flăcări

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ nedoritul incident s-a petrecut la Almaş, comuna Gîrcina ■ pagubele cauzate de amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile faţă de sistemele de încălzire sînt mari ■

Pompierii au fost înştiinţaţi, noaptea trecută, la ora 23.45, prin apel la 112, despre producerea unui incendiu la o casă din satul Almaş, comuna Gârcina. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Piatra Neamţ cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

La sosirea forţelor de intervenţie incendiul era generalizat, atât la acoperişul cât şi interiorul locuinţei, din care două femei şi un bărbat s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor. Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“ Neamţ au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului.

„Au ars acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 50 mp şi bunurile materiale din interiorul acesteia (obiecte de mobilier, articole de îmbrăcăminte, documente etc). Cauza probabilă de producere a incendiului a fost amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile faţă de sistemele de încălzire. Nu au fost victime“, a transmis ISU.

Pentru că sezonul rece deja a debutat, pentru a preveni producerea unor astfel de evenimente ce pot avea urmări deosebit de grave, prin pierderea de vieţi omeneşti şi pagube materiale importante, pompierii nemţeni reamintesc cetăţenilor importanţa respectării măsurilor de prevenire a incendiilor.

Nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă; Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei de vizitare; Nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă; Nu aşezaţi materiale combustibile în apropierea sobei sau pe aceasta; Nu aprindeţi focul în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile.

Nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia; Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa; Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune;

Asiguraţi verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a sobelor şi a coşurilor de fum, numai cu personal autorizat; Nu depozitaţi în podurile locuinţelor plante furajere, materiale inflamabile sau materiale combustibile (textile, hârtie, lemne,etc.) care s-ar putea aprinde de la coşurile pentru evacuarea fumului.

Pe data de 24 septembrie2022, la ora 14.21, prin apel la 112, pompierii au fost anunţaţi despre producerea unui incendiu (foto) la o casă în localitatea Doljeşti. Au intervenit membrii formaţiunii locale pentru situaţii de urgenţă şi cadrele profesioniste de la Detaşamentul de pompieri Roman.

Incendiul se manifesta în holul unei case de locuit cu posibilitatea propagării la întreaga locuinţă. Forţele de intervenţie au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului, în urma căruia au ars: tavanul din lemn pe o suprafaţă de aproximativ 3 mp, un dulap şi tabloul de siguranţe.

„Proprietara locuinţei, o femeie de 45 ani, a suferit un atac de panică. Aceasta a fost asistată la locul evenimentului de membrii echipajului SMURD, refuzând transportul la spital. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al curentului electric“, a transmis ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Incendiu catastrofal de la un scurtcircuit. Trei copii şi doi adulţi au fost salvaţi de un vecin

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ trei copii şi doi adulţi au fost salvaţi la timp din flăcări de către un vecin, incendiul avînd loc pe o stradă din Piatra Neamţ ■ două case au fost grav avariate, pagubele fiind foarte mari ■

Pe data de 23 septembrie 2022, în jurul orei 02.00, prin apel la 112, pompierii au fost înştiinţaţi despre producerea unui incendiu la o casă situată pe strada Terasei. La locul solicitării s-au deplasat cadrele ISU cu trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la acoperişul şi mansarda unei case, dar şi la acoperişul altei locuinţe din imediata vecinătate. Din interiorul casei au fost evacuate de către un vecin cinci persoane, doi adulţi şi trei copii.

Proprietara locuinţei, o femeie în vârstă de 33 de ani, a suferit un atac de panică şi uşoare intoxicaţii cu fum. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Neamţ. Cauza probabilă de producere a fost un scurtcircuit la autoturism“, a transmis ISU „Petrodava“ Neamţ.

Au ars acoperişul şi mansarda unei case pe o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi, bunuri materiale aflate în camerele de la mansardă şi în una de la parter, documente, un autoturism şi 100 de metri pătraţi din acoperişul celeilalte locuinţe.

O altă misiune a pompierilor a avut loc cu o zi în urmă, pe 22 septembrie, ei fiind solicitaţi să intervină la descarcarea unei tinere şoferiţe care s-a urcat băută la volan şi a încercat să se sinucidă în timp ce conducea, provocând un accident în oraşul Târgu Neamţ.

Nedoritul incident s-a petrecut în jurul orei 10.30, pe strada Castanilor. Conducătoarea auto s-a izbit într-un gard, după care şi-a continuat deplasarea, pe o distanţă de 500 de metri, a distrus un branşament de gaz şi s-a „oprit“ în clădirea unui post de transformare electric.

Citește știrea

Actualitate

Cetăţean moldovean, prins că lucra ilegal la o firmă din Neamţ. A fost amendat şi returnat sub escortă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ o acţiune a poliţiştilor de la Serviciul Imigrări, în cooperare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă, a avut loc zilele trecute, fiind vizată prevenirea şi combaterii muncii nedeclarate şi şederii ilegale a străinilor

Poliţiştii de la Serviciul Imigrări Neamţ, în cooperare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă, au depistat un bărbat, din Republica Moldova, care muncea fără forme legale la o firmă din judeţ. Pe numele acestuia a fost emisă decizie de returnare sub escortă.

A fost aplicată şi interdicţia de a mai intra în România pentru o perioadă de 6 luni. Acţiunea autorităţilor nemţene a avut loc pe data de 21 septembrie, fiind vizată prevenirea şi combaterii muncii nedeclarate şi şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că moldoveanul a intrat legal în România, în scop de vizită, însă la expirarea dreptului de şedere nu a părăsit teritoriul ţării, fiind amendat cu 800 de lei. O sancţiune a fost aplicată şi firmei unde lucra“, a comunicat Poliţia Neamţ.

Pentru nerespectarea prevederilor OG 25 din 26 august 2014 (primirea la muncă pe teritoriul României a unui străin cu şedere ilegală, cu sau fără contract individual de muncă încheiat în formă scrisă), societatea comercială a fost sancţionată cu amendă în valoare de 10.000 lei.

Verificări de acest fel au avut loc şi în urmăcu câteva luni, la firme din Neamţ. „În perioada 17 – 22 mai 2022, inspectori de muncă şi lucrători din cadrul Biroului de Imigrări Neamţ, au desfăşurat acţiuni de control la agenţi economici susceptibili de a folosi la muncă ilegal cetăţeni străini“, anunţa ITM Neamţ.

Au fost constatate 20 de neconformităţi, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere. Au mai fost aplicate 14 sancţiuni, şase amenzi de 17.500 lei fiind pentru că nu se respecta obligaţia de a ţine evidenţa orelor lucrate şi acordarea repaosului săptămânal de 48 de ore consecutive.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, anunţă că vor continua organizarea unor acţiuni privind combaterea şederii şi muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Citește știrea
Advertisement









Trending