Contactează-ne

Actualitate

Cei care nu citesc istoria, ne obligă să-i ascultăm cum bat câmpii

Știre publicată în urmă cu

în data de

          Seara de seară, dacă avem televizor, suntem obligaţi săprizăm înainte de culcare, câteva liniuţe din prafurile ambalate în staniol marca CNN sau BBC, pentru a ni se induce psihoza războiului nuclear iminent.

          Grupul de psihoterapeuți „News Hour CNN” al Antenei 3 şi-au luat misiunea de a ne pregăti psihic pentru un  cataclism nuclear.

Concomitent, Guvernul a umplut depozitele, golite de  vaccinurile antiCovid expirate, cu milioane de pastile cu iod, pentru ca, testați la dezgropăminte, să nu se spună că am fost un popor luat prin surprindere, ca la pandemia Covid.

Războiul din Ucraina, cel declanşat de Rusia pe 24 februarie a.c.  a surprins pe majoritatea europenilor şi nu numai pe ei. Oamenii nu credeau că în secolul XXI, în Europa, mai poate izbucni vreun război. Li s-au părut fireşti războaiele din secolul XX din Golf, Irak, Liban, Iran, Afganistan, Iugoslavia, dar nu şi cel din 2022 din Ucraina, unde se pregătea terenul pentru extinderea NATO. Ruşii s-au dovedit mai iuţi de picior şi au intrat în Ucraina înaintea celor  din NATO.

Din surse, pe care serviciile americane şi britanice (CIA şi MI-6) nu prea vor să le deconspire, preşedintele Biden al SUA a aflat încă de anul trecut cam ce ar mai vrea Putin să facă, după anexarea Crimeii din 2014.

După părerea experţilor americani, „Putin se grăbeşte să-şi îndeplinească ambiţia de a aduce Ucraina înapoi, în sfera de influenţă a Rusiei”.

Aici, dintr-o eroare semantică, experţii americani au tradus aiurea solicitarea lui Putin, ca „bazele NATO să stea cât mai departe de graniţele Rusiei”, considerând că această solicitare nu este decât „o ambiţie” a unui om paranoic.

Nu putem ignora istoria şi să uităm că este vorba despre aceeaşi „ambiţie”, pe care au avut-o americanii în 1962, când sovieticii îşi plasaseră rachetele nucleare în Cuba, la o distanţă de nici 200 de kilometri de coastele Floridei. Atunci, omenirea s-a aflat în pragul izbucnirii celui de al treilea Război Mondial.

La solicitarea energică a preşedintelui SUA, J.F.Kennedy, preşedintele de atunci al URSS, N.S. Hrușciov şi-a retras acasă toate rachetele nucleare, omenirea răsuflând uşurată. Solicitarea lui Kennedy, ca URSS  să-şi retragă rachetele, nimeni nu şi-a permis s-o trateze ca pe o „ambiţie”.

După ce preşedintele Biden a intrat în posesia „secretelor” lui Putin, privind agresarea Ucrainei, a luat decizia „istorică” de a bloca declanşarea războiului şi de a salva omenirea.

Numai că măsura salvatoare a constat doar în dezvăluirea publică a intenţiilor lui Putin, contându-se pe faptul că acesta, rușinat, va da înapoi, văzându-se deconspirat.

Torentul dezvăluirilor făcute de serviciile americane şi britanice, prin CNN şi BBC, au avut efectul barajului de paie în fa]a tăvălugului rusesc.

Nu s-a găsit nimeni dispus, nici în UE, nici în NATO şi nici în SUA, de a căuta o masă rotundă, de a se aşeza, cu Putin la mijloc, şi de a porni o anevoioasă, dar atât de necesară, operaţiune de găsire a unei soluţii de prevenire a unei catastrofe previzionate.

Concluzia, care se impune după mai mult de 50 de zile de la  declanşarea războiului, este că prea multe oficialităţi din SUA, Marea Britanie şi UE nu au dat doi bani pe avertismentele serviciilor lor.

Acum, întrebarea dominantă nu este cea legată de agresiunea în sine, ci cea legată de lipsa cvasitotală de reacţie a diplomaţiei occidentale, cu atât mai mult, cu cât Putin lansase semnale clare că doreşte un dialog la nivel înalt despre limitele sferelor de influenţă.

Putin a fost ignorat total, iar recentele evenimente dovedesc că occidentalii respectivi abia au aşteptat ca să furnizeze armament  Ucrainei, iar  Rusia să fie scoasă din circuitul economiei mondiale.

Istoria ne-a demonstrat că sferele de influenţă se stabilesc, fie pe cale armată, fie pe cale diplomatică. Occidentul a ignorat deliberat varianta diplomatică, dându-i astfel de înţeles lui Putin că are cale liberă pentru varianta în forţă.

Astăzi, Occidentul vrea să ne convingă că singura soluţie de a rezolva problema creată, este de a înarma Ucraina, urmărind cu perfidie momentul în care Rusia va încălca prevederile articolului 5 din Tratatul NATO, pentru a interveni la rândul săuîn forţă.

Ameninţările reciproce, dintre SUA şi Rusia, ţin de domeniul utilizării forţei în rezolvarea diferendelor, forţă în care este inclus şi arsenalul nuclear. Dacă se ajunge la folosirea arsenalului nuclear, toţi susţinătorii ambelor părţi trebuie să înţeleagă că atunci nu va mai exista opţiunea „care pe care”. Vor fi toţi o apă şi un pământ.

Vor supravieţui probabil nişte aleşi ai neamului, adăpostiți prin buncăre antiatomice, care poate vor mai apuca în viaţa lor să îns\mânțeze pământul cu semințele păstrate în depozitul din permafrostul Norvegiei.

Întrecerea socialistă din NATO

          Nu au trecut decât vreo trei ani, de când Donald Trump, preşedintele de atunci al SUA, declara ritos că ţara sa nu vrea să mai ofere moca securitate Uniunii Europene.

Aşa că ţările UE să facă bine şi să bage mâna adânc în buzunare, pentru a contribui cu 2% din PIB la cheltuielile pentru înarmare.

În caz contrar, există riscul ca SUA să se retragă din NATO.

Marcaţi de  complexul puilor abandonaţi de cloşcă, liderii ţărilor UE au început să se caute prin buzunare, după cei 2%, îngrijoraţi ca Trump să nu-şi transforme vorba în faptă, iar producătorii americani de armament să falimenteze.

Preşedintele nostru, Klaus Iohannis, s-a achitat cu zel de datorie şi, drept răsplată, Donald Trump l-a premiat cu o şepcuţă.

Cu mare greutate, fiind mai săracă, Germania a onorat masa doar cu 1,5%.

La rândul ei, Olanda, mai cu dare de mână, a oferit 1,75%.

Recent, Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a decretat că în raport cu evenimentele din Ucraina, Alianţa trebuie să-şi intensifice activitatea şi prezenţa la graniţa de Est, aceasta însemnând creşterea cheltuielilor militare, pentru apărarea NATO cantonat la graniţele Rusiei.

Dând semne că a înţeles aluzia, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a bătut din pinteni, promiţând că măreşte cota, de la 1,5 la 2%.

Cu asta, Scholz îşi spală şi ruşinea că s-a lălăit prea mult cu  închiderea gazoductului ruso-german „Nord Stream 2”, la comanda fermă a SUA.

Aici, preşedintele nostru Iohannis a fost mult mai prompt, plusând contribuţia României, de la 2% la 2,5 %, demonstrând astfel că germanii sunt nişte zgârie brânză.

Românii, un popor de oameni mândri, vor aştepta cu interes ca şi Biden să-i ofere lui Iohannis vreo şepcuţă saumăcar funcţia de  secretar general NATO,  care se vacantează în 2023.

Şi de ce nu? Doar pentru momentul ăsta a candidat generalul-premier Ciucă pentru şefia PNL, pe care a câştigat-o la un scor care  l-a făcut pe Ceauşescu să moară a doua oară, de invidie.

Tot pentru asta, preşedintele  PNL Ciucă, împins de cutumă, va fi candidatul acestui partid pentru preşedinţia României. Din care cauză, Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat că n-are ce-i reproşa lui Ciuca dacă ajunge la Cotroceni, atâta timp cât el va fi premier.

În raporturile lor cu Ucraina, țară programată să bată Rusia şi s-o împingă în Siberia, unele ţări NATO din Europa fac coadă la uşa lui  Zelenski, din Kiev, pentru a-l  asigura de sprijinul lor moral sau material, după caz.

În competiţia de lustruit clanţa sunt incluse nume sonore, care au lipsit de la masa rotundă a tratativelor cu Rusia, care n-a mai avut loc înainte de invadarea Ucrainei.

Nume, precum Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene şi Boris Johnson, premierul Marii Britanii, dar şi alţii, care nu au uitat că Putin i-a călcat vreodată pe bătături.

Toţi aceştia i-au promis lui Zelenski arme şi iar arme, dar nu i-au sugerat nicio soluţie diplomatică de închidere a conflictului.

Este de apreciat faptul că preşedintele României nu s-a înscris până acum să viziteze Kievul, aflat sub bombardament, după spusele CNN.

În schimb, s-au înscris la o vizită prin Kiev, preşedinţii Parlamentului României, Cîțu şi Ciolacu, care şi-au propus să transmită acolo salutul-parolă al partizanilor lui Bandera, din 1942 „Slavă Ucrainei!”- „Eroilor slavă!”

Există o frenezie în a oferi armament şi muniţie Ucrainei, conform zicalei „Nu aveţi voi atâţia soldaţi, câtă muniţie vă putem noi da”. Drept dovadă, americanii au trimis în Ucraina instructori, care să instruiască mercenarii înrolaţi în batalioanele internaţionale, precum batalionul „Mozart”, replică la batalionul de mercenari „Wagner” al ruşilor. Cele două batalioane orchestrează acum pe scena din Mariupol.

Oferta de muniţie şi armament poate avea şi scopuri nobile, dar efectul lor se va vedea sigur în prelungirea conflictului, nu în scurtarea sa.

Trebuie să fim conştienţi că războiul real dus în Ucraina este dublat de războiul informaţional. Stresul provocat de imaginele despre războiul real este dublat de stresul provocat de războiul informaţional, care este mult mai manipulant.

Războiul real din Ucraina este un fenomen greu de explicat, iar războiul informaţional ne-a servit mostre care nu au totdeauna girul credibilităţii că ar avea vreo legătură cu războiul real.

Lucrurile se complică, când imaginile foto sau video sunt însoţite de  comentariile explicative ale unor amatori trimişi la faţa locului sau rătăciţi prin studiourile de televiziune.

 

 

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Prefectul de Neamţ ameninţă cu judecata liderii PNL

Știre publicată în urmă cu

în data de

Prefectul de Neamţ, Adrian Niţă, spune că îi va da în judecată pe liderii liberalilor nemţeni, după ce aceştia au făcut public un comunicat de presă în legătură cu lucrările efectuate pe podul de pe drumul naţional DN2, la intrarea în municipiul Roman.

Prefectul s-a declarat deranjat de “minciunile și calomniile pe care semnatarii acestui comunicat le-au făcut la adresa mea” şi face precizarea că “îi voi chema în judecată pentru a răspunde civil pentru prejudiciul de imagine pe care mi l-au produs”.

El mai spune şi care este motivul pentru care a luat această decizie: “Această decizie am luat-o deoarece nemțenii nu sunt datori să asiste la bălăcărelile publice proliferate de politicieni care nu s-au remarcat în activitatea lor politică și administrativă decât prin circ și comportament de mahala”.

În ceea ce priveşte starea şi evoluţia lucrărilor la pod, în comunicatul de presă emis de prefect se fac următoarele precizări:

“Reprezentanții DRPDP Iași ne-au comunicat că această activitate a fost contractată de o firmă specializată respectându-se procedurile legale. Operațiunea constă în demontarea rostului degradat, refacerea suportului, trasarea și realizarea găurilor, montarea rosturilor noi.

Din punct de vedere tehnic, lucrarea de înlocuire a unui rost de dilatație are termen de finalizare de cel puțin 5 zile/fir. Termenul nu poate fi devansat deoarece sunt folosite în procesul tehnologic betoane speciale cu termen strict de întărire și protecție. Având în vedere complexitatea operațiunii și instalațiile folosite, activitatea nu se poate desfășura pe timpul nopții, ci doar pe timpul zilei. Totodată, în procesul tehnologic există și pauze obligatorii în care nu pot fi executate alte operațiuni și nici nu se poate circula pe sectorul respectiv. Termenul contractual de finalizare a lucrării este sfârșitul lunii august a.c.

Se încearcă finalizarea lucrărilor într-un timp mai scurt, dar fără a fi afectate etapele tehnologice”.

Citește știrea

Actualitate

Calvarul va mai dura. Cozi de kilometri pe E-85, din cauza lucrărilor de la podul de Horia

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ neexistînd rută alternativă, cozile de maşini se întind pe 6-7 kilometri în ambele sensuri ■ problema descongestionării traficului nu are soluţie ■ lucrările ar trebui să fie terminate la finalul lunii august ■

Direcţia Regională de Drumuri Iaşi a început reparaţii la mai multe poduri din raza sa de responsabilitate, printre acestea numărîndu- se şi lucrarea de la cel de Horia, care asigură accesul prin Roman, pe E-85, spre Suceava, Iaşi sau Bacău. Numai că, pe ambele sensuri, zilnic, aglomeraţia depăşeşte limitele normalului.

Se formează cozi de 6-7 kilometri pe ambele sensuri, lucru care irită la maxim conducătorii auto, sau pe cei care tranzitează zona, fiind în concediu. Florin Marius Sima, liderul Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Pentinenciare, filiala Bacău, care face naveta, are de fiecare dată probleme, fiind nevoit să plece că cel puţin o oră înainte, pentru a nu întîrzia la serviciu.

„Traficul este îngreunat şi la modul glumeţ aş spune că ar trebui să se aducă un bac care să folosească la traversarea rîului Moldova. Fac naveta de la Roman la Bacău şi de la începutul lunii am mari probleme, pentru că trebuie să iau în calcul un timp suficient pentru a nu întîrzia la serviciu. Luni, 8 august, am stat în trafic 3 ore pentru a ajunge la Bacău, iar astăzi, cînd m-am întors de la Bacău am aşteptat două ore şi jumătate să intru în Roman.

Coada era pînă la Secuieni. În acest timp, la pod nu lucra nimeni. Vreo patru muncitori stăteau în staţia de benzină de la intrarea pe pod, la o cafea şi o ţigară. În coloană erau maşini cu numere din toate judeţele ţării şi foarte multe TIR-uri cu număr de Ucraina. Lumea e nervoasă, iese din maşină, înjură, dar nu are pe cine întreba ce se întîmplă, pentru că nu există cineva care să dirijeze traficul“, a declarat Florin Sima.

Purtătorul de cuvînt al DRDP Iaşi, Neculai Popovici, a declarat că lucrarea are ca termen de execuţie sfîrşitul lunii august: „Operaţiunea constă în demontarea rostului degradat, refacerea suportului, trasarea şi realizarea găurilor, montarea rosturilor noi. Din punct de vedere tehnic, lucrarea de înlocuire a unui rost de dilataţie are termen de finalizare de cel puţin 5 zile/fir.

Termenul nu poate fi devansat, deoarece sînt folosite în procesul tehnologic betoane speciale, cu timp strict de întărire şi protecţie. Avînd în vedere complexitatea operaţiunii şi instalaţiile folosite, activitatea nu se poate desfăşura pe timpul nopţii, ci doar ziua. Totodată, în procesul tehnologic există şi pauze obligatorii în care nu pot fi executate alte operaţiuni şi nici nu se poate circula pe sectorul respectiv. Termenul de finalizare a lucrării este sfârşitul lunii august“.

Poliţia Neamţ cunoaşte problema, dar nu are nici o pîrghie de rezolvare, ţinînd cont că nu există variantă ocolitoare. „În acest moment, valorile de trafic sînt foarte ridicate şi din cauza TIR-urilor din Ucraina, care transportă cereale spre Constanţa. Constructorul are un anumit termen de execuţie şi ne dorim respectarea lui.

Dacă lucrarea se prelungeşte, în septembrie începe şcoala şi traficului existent i se va adăuga cel specific transportului şcolar. E adevărat că nu există poliţişti care să dirijeze traficul, dar vorbind de situaţia complicată. Noi verificăm permanent valorile de trafic, pentru a nu exista incidente, dar nu ajută cu nimic“, a declarat Ramona Ciofu, purtător de cuvînt al Poliţiei Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

VIDEO: Turist din Iaşi, accidentat de o stâncă desprinsă din Chei

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din judeţul Iaşi, a fost accidentat de o bucată de stâncă desprinsă dintr-un versant muntos din Bicaz-Chei.

“Astăzi, 10 august, în jurul orei 15.50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați cu privire la faptul că, o bucată de stâncă din zona Bicaz-Chei s-a desprins, accidentând o persoană.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 34 de ani, din județul Iași, se afla împreună cu mai multe persoane în zona turistică Bicaz-Chei, ar fi fost accidentat de o bucată de stâncă desprinsă din versantul muntos.

Polițiștii efectuează verificări pentru a stabili, cu exactitate, cum s-a produs acest eveniment”, a declarat subinspector Ciofu Ramona, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

Conform unor surse neoficiale, în momentul în care s-a produs nedoritul incident, bărbatul era cu soţia şi cei doi copii.

Vom reveni.

UPDATE: Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la spital. A fost solicitat un elicopter SMURD pentru a fi transportat la un spital din Iaşi.

UPDATE 2: Victima a suferit traumatisme la nivelul capului și se află într-o stare gravă – sursa ISU Neamţ

FOTO: generica

Citește știrea
Advertisement







Trending