Cei care conduc destinele României nu au niciun fel de respect

Trăim într-o țară în care respectul a devenit o monedă falsă, aruncată din când în când în discursuri sterile, dar absentă cu desăvârșire din fapte. Cei care conduc destinele României nu doar că au pierdut legătura cu poporul, dar au pierdut și orice urmă de respect față de această țară — față de istoria ei, față de oamenii ei, față de resursele care ar fi putut să o ridice, nu să o îngroape.

Nu există respect acolo unde există nepăsare.

Iar nepăsarea a devenit politică de stat. O vedem în spitalele care se prăbușesc peste bolnavi, în școlile unde viitorul este tratat ca o formalitate, în infrastructura care promite de zeci de ani și nu livrează nimic. Toate acestea nu sunt simple eșecuri administrative. Sunt dovezi clare ale unui dispreț profund față de cetățean. O vedem chiar și în sport, acolo unde altădată România își găsea motive de mândrie și unitate. Astăzi, rezultatele sunt tot mai rare, performanța a devenit excepție, iar mândria de a fi român pare că se stinge încet, înlocuită de resemnare și uitare. Nici acolo nu mai există respect pentru muncă, pentru talent, pentru efortul celor care ar fi putut duce mai departe un nume și o identitate.

Nu există respect acolo unde există jaful organizat.

Resursele acestei țări — păduri, ape, bogății ale subsolului — au fost tratate ca pradă. Nu ca moștenire comună, nu ca responsabilitate pentru generațiile viitoare, ci ca oportunitate de îmbogățire rapidă pentru o mână de oameni lipsiți de scrupule. România nu a fost administrată. A fost exploatată. Mai grav este că acest dispreț nu se oprește la lucruri materiale. El a ajuns să afecteze însăși demnitatea unui popor. Românii sunt mințiți, manipulați, împărțiți în tabere, folosiți ca masă de manevră în jocuri politice meschine. În loc să fie respectați, sunt tratați ca niște cifre într-un calcul electoral.

Respectul înseamnă responsabilitate.

Înseamnă să înțelegi că puterea nu este un privilegiu, ci o datorie. Dar pentru cei care conduc astăzi, puterea este doar un mijloc de a-și consolida propriile interese. Nu există viziune, nu există sacrificiu, nu există conștiință. Și poate cel mai dur adevăr este acesta: lipsa de respect de sus a fost tolerată prea mult timp de jos. Pentru că acolo unde nu există reacție, disprețul prinde rădăcini. Acolo unde nu există demnitate, abuzul devine normalitate. România nu este săracă. Este jefuită. Nu este slabă. Este slăbită intenționat. Nu este lipsită de valoare. Este condusă de oameni care nu înțeleg valoarea ei. Iar până când respectul nu va redeveni criteriul fundamental al conducerii, această țară va continua să fie nu ceea ce ar putea fi, ci ceea ce alții au interesul să rămână: o țară risipită, trădată și ținută în genunchi.