Actualitate
Ceahlăul, test trecut cu brio. Cronică din galerie

„Ceahlău’ ale/
Aici pentru tine/
Sunt băieții ce mereu te vor susține/
Şi dacă trebuie/
Putem face orice/
Ca mereu ție/
Să-ți fie numai bine!”
Cu aceste versuri am plecat în minte şi în inimă după meciul de sâmbătă câştigat de Ceahlăul. Meci pe care l-am văzut şi trăit alături de cei de la Gate 7. Aşa că în cele ce urmează vă propun o cronică de meci atipică, scrisă din… galerie.
Ceahlăul, echipă şi susţinători, a trecut cu brio testul de sâmbătă, 23 august, câştigând cu 3-0 partida disputată acasă împotriva celor de CS Dinamo.
A fost un test extrem de dificil, după scorul dezastru din etapa precedentă. Un test, aşa cum am mai spus, nu doar pentru jucători şi noul antrenor principal, Vali Avădanei, dar mai ales pentru suporteri.
Care au venit în număr destul de mare la stadion şi, mai important, i-au aplaudat pe galben-negrii încă de la ieşirea de la vestiare şi i-au susţinut pe toată durata partidei.
Vali Avădanei, care a fost antrenor principal în contextul despărţirii de Marco Veronese, a dovedit că are curaj şi a făcut schimbări în primul 11.
Schimbări care au confirmat, dovedind că Vali are şi fler.
Flerul lui Vali
Astfel, pe teren a apărut din primul minut portarul Ionuţ Ailenei, care a evoluat sigur, dând încredere echipei şi rezolvând cu calm puţinele ocazii avute de dinamovişti.
Tot din primul minut a fost pe teren şi Răzvan Buţerschi, cu o evoluţie consistentă la mijlocul terenului, fiind aplaudat la momentul schimbării.
Şi tot titular a fost Granja Hurtado, un jucător care a dovedit că este foarte combativ şi ştie şi cu mingea. De altfel, el a şi marcat golul 2 al Ceahlăului, în minutul 45.
S-a remarcat în partida de sâmbătă Emanuel Asibey, cel care a deschis scorul în minutul 7, dar care a avut o evoluţie solidă şi în apărare, fiind foarte puţine situaţii în care dinamoviştii au trecut de el.
Flerul lui Avădanei a mai fost confirmat odată, în momentul în care l-a introdus pe teren pe Guigui Yolou, care a marcat pentru 3-0 la doar câteva momente după ce a intrat pe gazon.
De văzut dacă Vali Avădanei va rămâne principal la CSM Ceahlăul, aşa cum spuneau sursele noastre că s-ar întâmpla în cazul unei victorii cu Dinamo. Victorie care s-a produs.
Oricum, din partea galeriei, Avădanei a primit notă maximă, numele său fiind scandat de cei de la Gate 7 şi pe parcursul meciului, dar şi la finalul partidei.
Bannerul dedicat lui Veronese. Mesajul, explicat de galerie
Gate 7 a afişat pe parcursul meciului şi un banner „dedicat”lui Marco Veronese. Cu textul: „Sei una vergogna Marco”.

Şi a fost explicat de unul dintre liderii Gate 7.
„Înfrângerea de la Chiajna este o rană adâncă încă deschisă, care cu siguranță se va vindeca greu. Noi, cei din Gate 7, nu am dorit să reacţionăm, mai mult, am evitat inclusiv să interacţionăm cu alte persoane din mediul online (social media) după meciul de la Chiajna, militând în continuare pe acelaşi principiu: rămânem fideli culorilor, credem în continuare în viitorul acestui club rămânând neclintiți în tot ceea ce înseamnă CSM Ceahlăul !
Așa cum orice „priceput la fotbal şi politică” a observat greșelile băncii tehnice în meciul mai sus amintit , nici noi nu putem trece nepăsători peste deciziile antrenorului Marco Veronese pe care-l considerăm principalul vinovat (nu singurul !!!) în ceea ce a însemnat dezastrul istoric de sâmbăta trecută. Mai dureros pentru noi e că după acest rezultat ruşinos , Marco a continuat să viseze la salariul lunar refuzând (o decizie normală a unei persoane cu coloană vertebrală) practic o demisie de onoare care i-ar fi șters oarecum pata din CV-ul de antrenor.
Mesajul nostru: „SEI UNA VERGOGNA MARCO” (în traducere – Să îţi fie rușine Marco) este practic un răspuns la decizia dânsului de a continua (deşi nu mai este dorit de nimeni) pe banca galben-negrilor. Rămânem neclintiți şi devotați principiilor noastre! Rămânem Ultras ! Doar CSM Ceahlăul !”.
Suporter la datorie de ziua lui
Andrei, unul din membrii Gate 7, a primit un frumos cadou de ziua lui. Prezent la meci a savurat victoria favoriţilor, iar pentru noi e un prilej să-i urăm La mulţi ani şi la… multe victorii la care să fie prezent.
N.B. De remarcat că pe tot parcursul partidei nu am auzit vreo înjurătură ori măcar vreun cuvânt cu trimitere trivială. Chiar dacă unele decizii ale brigăzii de arbitrii au stârnit, normal, nemulţumire. Şi pentru acest lucru, Respect Gate 7.
ACSM Ceahlăul: Ionuț Ailenei, Rareș Munteanu, Andrei Marc, Emanuel Asibey, Mihai Șandru, Răzvan Buțerchi, Robert Filip, Antonio Suciu, Geani Crețu, Ronald Granja Hurtado, Carl Davordzie. Rezerve: Alexandru Barna, Tudor Alistar, Kamil Wiktorski, Razak Abdullah, Cătălin Pîntea, Răzvan Neag, Alexandru Anton, Cristian Copoț Barb, Guigui Yolou

Actualitate2 săptămâni,Motivul şocant al crimei din centrul oraşului
Actualitate2 săptămâni,UPDATE: Crima din centrul oraşului. Poliţist ucis de fiu
Actualitate2 săptămâni,ULTIMA ORĂ: Bărbat înjunghiat în centrul oraşului
Actualitate2 săptămâni,Mesaj de condoleanţe din partea colectivului COMES SA
Actualitate2 săptămâni,Crima care a șocat Piatra-Neamțul. Rănile descoperite arată violența atacului: polițistul avea răni la cord, jugulară și abdomen
Actualitate2 săptămâni,Scenariu politic: guvern de tehnocraţi cu un pseudo-tehnocrat premier
Politica2 săptămâni,Evoluţia suspendării unui preşedinte, de la Traian Băsescu, la Nicușor Dan
Actualitate6 zile,Ceahlăul – „val” de rezilieri de contracte













