Contactează-ne

Actualitate

Ceahlăul la final de sezon regular. Gânduri de suporter

Știre publicată în urmă cu

în data de

CSM Ceahlăul a terminat sezonul regular al Ligii 2 pe locul 7, cu 31 de puncte, ratând la doar un punct obiectivul de a prinde un loc de play-off.

Pentru unii, ratarea acestui obiectiv pare a fi o tragedie şi un motiv pentru a cere „pedepse”, inclusiv schimbarea antrenorului.

Pentru alţii, locul şapte reprezintă un loc onorant dat fiind că galben-negrii sunt la primul sezon în liga secundă, după ce au promovat din Liga 3 în condiţiile în care nu mulţi le dădeau şanse, a avut parte de un buget cu adevărat de austeritate şi construit exclusiv din finanţare privată, a adus mulţi jucători înainte de startul sezonului şi, din majoritatea, a reuşit să închege o echipă.

În acest moment cred că nu e important să vedem cine are, din cele două tabere, dreptate. Probabil că fiecare are dreptatea ei şi fiecare şi-a câştigat dreptul de a emite o opinie de suporter din momentul în care a cumpărat un bilet sau un abonament, a mers pe stadion la meciuri, a scandat pentru echipă. S-a bucurat la victorii şi s-a întristat la înfrângeri.

Aşadar, e dreptul fiecărui suporter să-şi fi format şi să-şi exprime o părere. Aşa că voi exprima şi eu câteva.

Schimbarea antrenorului Cristian Pustai ar fi o greşeală. Poate cea mai mare. Şi dau doar câteva argumente. A dovedit că are sânge galben-negru. Măcar pentru că a venit la echipă pe când era în liga inferioară, la valoarea lui, oricât ar fi fost oferta financiară, nu credem că era suficientă doar ea pentru o astfel de decizie.

A construit o echipă care a promovat deşi puţini îi dădeau şanse. A calculat corect rezultatul ecuaţiei accederii în play-off. Profesorul a găsit formula corectă, din păcate elevii/jucătorii nu au rezolvat la fel de corect meciul de la Miercurea Ciuc, unde era nevoie de măcar un punct.

Iar ecuaţia a fost rezolvată corect în condiţiile în care înaintea debutului sezonului au apărut foarte multe „necunoscute”, în principal referindu-ne la cei 14-16 jucători noi. Chiar şi aşa a reuşit să închege o echipă.

Dar, după cum corect spun suporterii, antrenorul te „duce” până în faţa porţii adverse. Acolo, dacă e gol sau ratare, e meritul sau după caz vina exclusivă a jucătorilor. Iar Pustai i-a dus de multe ori în faţa porţii pe galben-negrii, însă… de multe ori nu a fost gol.

Cele două puncte pierdute acasă cu Şelimbăr după un meci în care am fost de multe ori în faţa porţii, dar am ratat exasperant inclusiv de la 11 metri reprezintă doar un exemplu/argument în susţinerea celor spuse.

Iar argumentul cel mai important e dat de faptul că echipa noastră a suferit cel mai mult în acest sezon la capitolul consistenţă. Pentru ca pe viitor să avem această consistenţă, e nevoie ca în prezent să avem continuitate. În primul rând la nivel de bancă tehnică, apoi, evident, la nivel de jucători.

Aşadar, în opinia mea, Profesorul trebuie să rămână, iar elevii care vor rămâne/promova şi ei trebuie să-l asculte cu mai multă atenţie.

Câteva gânduri şi despre unii jucători. Patrick Petre, poate jucătorul sezonului regular. A acceptat, când a fost cazul, şi postura de rezervă, iar când a intrat în teren a dat totul pentru a ajuta echipa. A alergat, a driblat, a marcat. Într-un cuvânt a jucat. Bine. Şi ca titular şi ca rezervă.

Pedro Albino, poate cea mai reuşită achiziţie, a demonstrat că ştie cu mingea, a evoluat decent în defensivă şi a pus umărul masiv la ofensivă. Bun executant de faze fixe, bun pasator, are suflu şi nu se menajează.

Wiredu Akwasi, zici că s-ar fi născut sub Pietricica dacă te iei după determinarea cu care a intrat în teren şi a jucat pentru culorile galben-negru chiar şi când era accidentat. Dacă şi măcar o parte din pasele date ar fi fost verticalizări, nu doar în lateral sau spre înapoi, ar fi fost jucătorul perfect. Dar mai are timp să progreseze.

Azdren Llullaku, unul dintre cei mai experimentaţi şi galonaţi jucători, a dovedit că e un mare caracter. A alergat – cât s-a putut dată fiind şi vârsta – a şi marcat, a fost, de când a preluat banderola, un căpitan care a dovedit că ştie ce înseamnă „greutatea” unei astfel de banderole. A punctat decisiv la capitolul caracter în momentul în care, după eşecul de la Miercurea Ciuc, a şters lacrimile unui suporter adolescentin ducându-i un tricou semnat de coechipieri.

Sergio Cortelezzi, achiziţie ce poate deveni bună. Deşi a ratat destul de mult, a dovedit că e un jucător de şi pentru echipă. S-a implicat în toate duelurile cu fundaşii adverşi, chiar şi în cele în care avea şanse minime de câştig, a coborât de multe ori spre mijlocul terenului pentru a recupera mingea şi a ajuta defensiva şi a pasat deseori altruist deşi poziţia lui de nr. 9 ar fi justificat o încercare de finalizare proprie.

L-am lăsat special la final pe căpitanul Stejărel Vişinar. Pentru mine, emblematică pentru acest sezon este imaginea căpitanului accidentat grav care s-a ridicat de pe targă pentru a-şi încuraja coechipierii. Ceahlăul nu e pe targă, deşi unii îi cântă deja prohodul, dar este într-un moment greu. Moment în care, asemenea, căpitanului, trebuie să se ridice, să strângă din dinţi, să dea la spate nereuşitele din trecut şi să meargă demn înainte. Altfel, gestul admirabil al căpitanului ar fi uitat. Şi ar fi păcat.

Pe finalul acestei, mult prea ample, cronici de final de sezon, câteva cuvinte şi despre suporteri. N-au fost atât de mulţi în tribune pe cât ne-am fi dorit. Dar cei care au fost la meciuri au dovedit că le curge într-adevăr sânge galben-negru prin vine.

Au cântat, au scandat, au susţinut echipa şi, chiar la finalul meciurilor încheiate cu rezultate nedorite, au găsit puterea şi resursele să-şi aplaude favoriţii. Jos pălăria.

Evident, respect deosebit pentru galerie. Cei de la Gate 7 au făcut, prin scandările lor susţinute pe stadioanele din deplasare, ca numele Ceahlăului să se facă auzit în toată ţara. Iar jucătorii galben-negrii să simtă că joacă acasă, alături de ai lor, chiar şi atunci când nu evoluau la umbra Pietricicăi.

Cu aşa suporteri, cu aşa galerie, cu aşa gest de căpitan, cu aşa bancă tehnică şi cu aşa jucători, CSM Ceahlăul este în play-off, ba chiar a promovat, indiferent ce arată orice alt clasament oficial.

Restul, e istorie.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending