Contactează-ne

Actualitate

Ceahlăul întâlnește revelația campionatului. Gazdele pot urca în clasamentul Ligii 2

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ partida cu CS Afumați are loc sâmbătă, de la ora 11.00 ■ „Au o echipă competitivă și ambițioasă, un antrenor experimentat și jucători dornici de afirmare”, a declarat Marcel Pușcaș, președintele CSM Ceahlăul ■

CSM Ceahlăul și CS Afumați propun, pe data de 19 octombrie 2024, o partidă interesantă în etapa a X-a din Liga 2. Se vor înfrunta două formații care au demonstrat că pot fi printre predentendele la locuri fruntașe în campionatul celei de-a doua scene fotbalistice din România.

Deși nou-promovată, CS Afumați are cinci victorii din opt meciuri de campionat și este pe locul VI, cu 16 puncte, în timp ce nemțenii ocupă poziția a IX-a, cu 14 puncte. Gruparea pietreană consideră că ilfovenii sunt o formație periculoasă, cu omogenitate și cu îndrăzneală, iar toate acestea au fost dovedite până acum.

Au două victorii cu Metaloglobus, în cupă și campionat, una la FCU Craiova la un scor ce scutește de orice comentariu, 3-0, dar și succese cu Șelimbăr, Chindia sau la Mioveni. La toate se adaugă și eliminarea prim-divizionarei Gloria Buzău din Cupa României. Cele două rivale din meciul de la Piatra-Neamț, urmează a se duela pe 30 octombrie, la Afumați, în prima etapă din faza grupelor Cupei României.

„Până la jocul de cupă, Ceahlăul vă așteaptă sâmbătă la stadion. Dorim să ne fiți alături pentru a ne transmite din energia voastră și a ne susține când vor fi momentele mai dificile. Este un meci care se poate dovedi extrem de important în economia parcursului în actualul sezon competițional”, se precizează pe Facebook CSM Ceahlăul.

„Ne asteaptă un meci greu contra revelației a acestui sezon. CS Afumați are o echipă competitivă și ambițioasă, un antrenor experimentat și jucători dornici de afirmare. Obiectivul nostru este să jucăm mai bine de la un meci la altul. Echipa este pregătită, staff-ul este bun.

M-ar bucura ca sâmbătă să avem suporterii aproape și să-i încurajeze pe băieți. Doar pentru ei jucăm și vrem ca la orice meci acasă să reprezinte al doisprezecelea jucător. Cu siguranță împreună vom fi mai buni. Doar împreună suntem Ceahlăul”, a declarat Marcel Pușcaș, președinte CSM Ceahlăul.

Pentru meci, CSM Ceahlăul anunță punerea în vânzare a biletelor în mediul on-line și la stadion. Bilete on-line  https://www.bilete.ro/…/liga-2-etapa-10-acsm-ceahlaul. Sâmbătă, 19 octombrie, bilete se pot achiziționa, în intervalul orar 09.00 – 11.00,  de la casele  deschise în preajma stadionului. Accesul în stadion al spectatorilor va fi permis începând cu ora 10:00.

Porțile pe care se va face intrarea vor fi: Poarta 1 – acces suporteri Tribuna VIP, Poarta 6 – acces suporteri Tribuna 2, Poarta 8 – acces suporteri Tribuna 1, Sector A și acces galerie CSM Ceahlăul. În ziua meciului se va restricționa circulația pe strada Borzoghian, de la intersecția cu strada Ștefan cel Mare și până la intersecția cu strada Eroilor, în intervalul orar 08:00 – 14:00.

În acest moment, clasamentul Ligii 2 este condus de Csikszereda Miercurea Ciuc, care a acumulat 25 de puncte, urmată fiind de Steaua București, cu 20, CSM Slatina, 18 puncte, Metaloglobus București – 18 puncte, CSM Reșița – 17, CS Afumaţi – 16, Corvinul Hunedoara – 16, FC Voluntari – 15, iar pe locul IX este Ceahlăul Piatra Neamț – 14 puncte.

 

 

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending