Actualitate
Ceahlăul – înfrângere la Buzău. Galben-negrii au deschis scorul, dar au pierdut cu 2-1
CSM Ceahlăul a trebuit să se recunoască învinsă în partida disputată duminică, 7 decembrie, în deplasare la Buzău.
Meciul a contat pentru etapa cu numărul 16 a ligii secunde, iar scorul final a fost 2-1. Marcatorii celor trei goluri au fost Carl Davordzie, minutul 7, pentru oaspeţi, respectiv Alexandru Tudor, minutul 10, şi Valentin Robu, minutul 70, pentru gazde.
Galben-negrii au început mai bine partida şi au reuşit să deschidă repede scorul, în minutul 7 dintr-un penalty transformat de Carl Davordzie, care a ajuns la cota 9, în ceea ce priveşte golurile marcate în acest sezon.
Din păcate, elevii lui Cristian Pustai nu au ştiut să gestioneze avantajul de pe tabelă, iar doar trei minute mai târziu s-au văzut egalaţi.
1-1 a fost rezultatul primei reprize şi jucătorii Ceahlăului încă mai aveau speranţa unui rezultat pozitiv.
Însă cei care au marcat au fost tot buzoienii, în minutul 70, şi astfel gazdele şi-au adjudecat toate cele trei puncte puse în joc.
În condiţiile în care nu au fost probleme de lot provocate de accidentări sau suspendări, Cristian Pustai a optat pentru următorul prim 11: Ionuţ Ailenei – Rareş Munteanu, Tudor Telcean, Andrei Marc, Tudor Alistar, Mihai Șandru, Robert Filip, Cristian Copoț-Barb (cpt.), Alexandru Anton, Geani Crețu, Carl Davordzie.
-
Actualitate2 săptămâni,UPDATE: Accident cu cinci victime, dintre care trei copii. Şoferul ar fi adormit la volan
-
Actualitateo săptămână,UPDATE: Accident cu şase victime printre care şi doi minori
-
Actualitateo săptămână,VIDEO/ŞTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE: Accident cu două victime încarcerate, pe E85
-
Actualitateo săptămână,UPDATE: Accident pe E 85 – un bărbat a decedat. Copil salvat de un pompier aflat în timpul liber
-
Actualitate2 săptămâni,Copil accidentat de un „fals şofer” ucrainean
-
Actualitate5 zile,Un TIR a lovit un stâlp de iluminat şi l-a doborât peste un autoturism aflat în mers
-
Actualitate2 săptămâni,TRAGEDIE: Trupul carbonizat al unui bărbat găsit într-o gospodărie cuprinsă de flăcări
-
Actualitate5 zile,Maşină de gunoi răsturnată
