Contactează-ne

Actualitate

Ceahlăul, egal cu Steaua

Știre publicată în urmă cu

în data de

1-1 a fost rezultatul partidei inaugurale a rundei a 19-a din Liga 2, disputată joi, 27 februarie pe stadionul de la poalele Pietricicăi.

Meciul a început cu Ceahlăul în ofensivă, Patrick Petre fiind aproape de a deschide scorul în chiar primele minute.

Steaua a replicat rapid, prin ocazia lui Chipirliu, dar cele două formaţii, deşi foarte dispuse la efort, nu au găsit soluţia pentru a încrie pe toată durata primei reprize.

Al doilea mitan a început sub aceleaşi coordonate: ambele echipe dorind să practice un joc frumos, mai puţin interesate de rezultat – Steaua fără drept de promovare, iar Ceahlăul neavând ca obiectiv declarat accederea în play-off – aşa că de câştigat a avut spectacolul fotbalistic.

Care spectacol a fost onorat în minutul 76 când Chipirliu a deschis scorul cu o execuţie de generic.

Galben-negrii au dovedit că au şi valoare şi moral egalând după doar patru minute, prin Amasihohu, un atacant belgian legitimat de doar câteva zile la Ceahlăul şi introdus în joc cu doar câteva minute mai devreme de italianul Veronese, antrenorul pietrenilor.

Golul său a fost la fel de spectaculos, după o fază bine creionată de galben-negrii, şutul belgianului oprindu-se în vinclul porţii steliste.

Una peste alta, un egal obţinut de Ceahlăul în faţa unei formaţii care, dincolo de numele ce o obligă, sezonul acesta nu a suferit nicio înfrângere.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement





Trending