Actualitate
Ceahlăul avansează, Roman – out din Cupă

■ pietrenii s-a calificat în turul III al Cupei României - faza naţională, după ce s-au impus cu 5-0 în deplasare, cu Unirea Mirceşti ■ „ţevarii“ au fost eliminaţi din competiţie după 1-2 cu Viitorul Liteni ■ Ceahlăul va evolua în etapa următoare peste două săptămîni, pe 29 august ■
Judeţul Neamţ a rămas cu o singură reprezentantă în Cupa României – faza naţională, după ce miercuri, 15 august, a avut loc turul II al tradiţionalei competiţii. CSM Ceahlăul Piatra Neamţ este echipa care a reuşit această performanţă, în timp ce conjudeţeana CSM Roman nu a reuşit să treacă de această etapă. Pietrenii au cîştigat cu 5-0 jocul din deplasare susţinut în compania grupării ieşene de Liga 4 Unirea Mirceşti, în vreme ce ţevarii au capotat în Suceava, pe terenul unei alte formaţii de Liga 4, Viitorul Liteni, cu 1-2. În jocul de la Iugani, unde echipa Unirea Mirceşti îşi dispută partidele de pe teren propriu, elevii lui Gabriel Rădulescu au avut de înfruntat nu doar rezistanţa gazdelor, ci şi o căldură înnăbuşitoare, cel puţin în prima repriză. Pietrenii au rezolvată însă înainte de pauză soarta calificării prin reuşitele lui Andreş (min. 42) şi Cosmin Ţapu (45), iar la reluare au reuşit să păstreze diferenţa de scor pînă spre final cînd au mai înscris de trei ori prin Cuibari (87) , Strat (93) şi Pîntea (94, penalti) . „Sînt mulţumit de joc şi de rezultat, felicit jucătorii care au muncit şi au alergat pe o căldură apăsătoare, mai cu seamă în prima repriză. Elevii mei s-au dăruit, au făcut mare risipă de energie. Terenul a fost dificil, formaţia gazdă ne-a pus ceva probleme, mai cu seamă în unele momente din prima repriză. Eu zic că am controlat per ansamblu jocul, iar calificarea noastră în turul III este una asolut meritată“, a declarat la finalul partidei antrenorul principal Gabriel Rădulescu care a trimis în teren următoarea formulă de echipă: Barna – Dumbrăvean, V. Rotaru, Andreş, M. Rusu, C. Rotaru, Strat, Antim, Pîntea, Ov. Toma, C. Ţapu. CSM Ceahlăul va evolua în turul al III-lea al competiţiei peste două săptămîni, miercuri, 29 august, posibil chiar pe stadionul din Piatra Neamţ. Pînă atunci, sîmbătă, 18 august vor avea un un joc test, pe teren propriu, de la ora 11. 00, cu băcăuanii de la Viitorul Curiţa, echipă de care galbe-negrii au trecut în primul tur al Cupei, iar pe 25 august vor debuta în noul sezon al Ligii 3. Revenind la jocurile de miercuri, CSM Roman a capotat inexplicabil, pe terenul celor de la Viitorul Liteni, echipa suceveană fiind la al doilea succes în faţa unei echipe de Liga 3, după ce în turul I eliminase pe CFR Paşcani. Pentru ţevari nu a fost deloc uşor de digerat acest eşec, ei pierzînd cu scorul de 1-2 , mai ales că nemţenii au deschis scorul în minutul 25, la o fază la care a fost remarcat atacntul Dan Nedelcu. A venit însă un gol de „cascadorii rîsului“, încasat cu 5 minute înainte de finalul primei reprize, cînd gazdele au egalat cu un şut de la aproximativ 45 de metri. „Am deschis scorul pe fondul unui joc bun, însă apoi s-a întîmplat ceva cu jucătorii noştri, mai ales cei tineri. Parcă erau deja cu o calificare în bagaj. Am luat gol şi, ulterior, a fost un meci de uzură, în care ambele formaţii au ţinut la scor. Au fost date două cartonaşe roşii, la noi fiind sancţionat Marian Marin, prin minutul 60 iar de la Liteni un mijlocaş care a intrat dur, în prelungiri. Parcă ne pregăteam de penalty-uri cînd, în ultima repriză a prelungirilor, la o fază aglomerată, oaspeţii au făcut 2-1 şi vor merge mai departe. Sigur, pentru noi Cupa României nu avea un obiectiv stabilit dinainte, decît acela de a ne califica pe cît se poate mai departe. Sînt dezamăgit de prestaţia jucătorilor noştri; nu aşa trebuie tratat un meci, indiferent de adversar. Căutăm, cît mai repede, un nou portar, pentru a ne asigura în faţa unui sezon care se anunţă destul de greu“, a declarat Gabriel Ţapu, antrenorul principal al CSM Roman. Tehnicianul le va da liber o zi, la final de săptămînă, elevilor săi, pentru ca aceştia să fie cît mai în formă la primul fluier al viitorului sezon din Liga 3. „Trebuia să evoluăm sîmbătă într-un amical, în compania celor de la Bucovina Rădăuţi, în deplasare, dar sînt probleme cu infrastructura în zonă, urmare a inundaţiilor şi nu vom mai juca. De săptămîna viitoare vor trece la antrenamente intensive. Mai avem de făcut ajustări la lot, mai ales că nu mi-a plăcut prestaţia unor sportivi. Parcă timpul trece, leafa merge… “, a mai menţionat antrenorul echipei CSM Roman.
Rezultate din turul II
Faza a doua a etapei naţionale a Cupei României a debutat marţi, 14 august cu întîlnirea AS Croaţia Clocotici (Caraş-Severin) – CSC Ghiroda (Timiş) scor 1-5. În alte meciuri disputate miercuri, 15 august, s-au înregistrat următoarele rezultate: Sănătatea Darabani – CSM Bucovina Rădăuţi 0-1; ACS Universitatea Dunărea de Jos Galaţi – CS Sporting Lieşti 1-3; CSM Focşani 2007 – ACS KSE Tg. Secuiesc 3-0; CSM Rîmnicu Sărat – AFC Metalul Buzău 1-3; ACS Pescăruşul Sarichioi Jr. (Tulcea) – SC Oţelul Galaţi 0-6; AFC Sportul 2015 Petreşti – AFC Metalurgistul Cugir 0-3; ACS FC Avrig (Sibiu) – AFC Unirea 1924 (Alba) 0-1; CS Victoria Zabrani (Arad) – CS Şoimii Lipova 1-2; Gloria Lunca-Teuz Cermei (Arad) – CS Naţional Sebiş (Arad) 2-0; FC Petrolul Ţicleni (Gorj) – ACSO Filiaşi (Dolj) 1-3; CSM Slatina (Olt) – U Craiova 1948 SA 2-0; ACS Unirea Bascov (Argeş) – CS Sporting Roşiori 2008 (Teleorman) 1-2; ACS Sticla Arieşul Turda (Cluj) – Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca 1-3; ACS Înainte Modelu (Călăraşi) – CSA Axiopolis Sport Cernavodă (Constanţa) 2-5; AS FC Agricola Borcea (Călăraşi) – ACSM Olteniţa (Călăraşi) 2-9; ACS Victoria Traian (Brăila) – AFC Unirea 04 Slobozia (Ialomiţa) 1-4 (d. p. ) ; ACS Unu Fotbal Club Gloria (Bistriţa-Năsăud) – CSM Avîntul Reghin (Mureş) 3-0 (neprezentare) ; SC Fotbal Club R Bucureşti – CSO Bragadiru (Ilfov) 5-0. Partida Industria Galda – Performanţa Ighiu a fost anulată, iar de la următoarele jocuri pînă la închiderea ediţiei nu parveniseră informaţiile privind scorul final: Cetate Deva – CSM Lugoj; AS Gloria 2015 Corneşti (Dîmboviţa) – CSM Flacăra Moreni (Dîmboviţa) ; CS Minaur Baia Mare (Maramureş) – AFC Unirea Tăşnad (Satu Mare) ; AS FC Precizia Săcele (Braşov) – ACS Olimpic Cetate Rîşnov (Braşov) şi AS Unirea Cristuru Secuiesc (Harghita) – AFC Hărman (Braşov. Epilogul turului II a fost joi, 16 august, de la ora 17. 30, cînd a avut loc meciul CS Tunari (Ilfov) – SC Popeşti-Leordeni (Ilfov) .

Actualitate2 săptămâni,O profesie tot mai căutată deschide noi oportunități. Au început înscrierile la cursurile gratuite
Actualitate2 săptămâni,Maratonul Muntelui Ceahlău – o reușită
Politica2 săptămâni,Preşedintele României se află într-o permanentă „aşteptare rezonabilă”
Actualitate2 săptămâni,Sub ochii voștri – Nepăsarea costă vieți
Actualitateo săptămână,Schimbare de director la Prefectura Neamț
Actualitate2 săptămâni,Primarul de Piatra despre miniștrii din cabinetul Bolojan: “Nu i-aș pune nici în toaleta din fundul grădinii”
Actualitate2 săptămâni,A8: Când încep lucrările pe cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș. Estimarea celor de la CNIR
Actualitate6 zile,Război între vecini în miez de noapte la un apartament din Piatra Neamț













