Contactează-ne

Fotbal

Ceahlăul, 3 puncte smulse în prelungiri

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Universitatea Dunărea de Jos Galaţi - CSM Ceahlăul 0-1 şi Foresta Suceava - FC Ozana Tîrgu Neamţ 3-1, în etapa a VII-a a Ligii 3, Seria I ■ pietrenii au obţinut victoria în al doilea minut de prelungire, prin reuşita lui Cristi Jalbă ■ runda viitoare va fi derby-ul Moldovei: Ceahlăul - Foresta ■

CSM Ceahlăul a mai adăugat trei puncte la zestrea din clasament după etapa a VII-a a Ligii 3, însă victoria a venit tîrziu, în prelungirile jocului susţinut sîmbătă în deplasare, la Galaţi. Jucătorii echipei gazdă, Universitatea Dunărea de Jos, au rezistat pînă în minutul 92, cînd Cristian Jalbă a trimis mingea, cu capul, în poarta apărată de Cătălin Enache, şi galben-negrii au cules roadele unui meci pe care l-au dominat, mai ales în repriza secundă, dar care se putea încheia la egalitate. Cu atît mai mult este meritul echipei pregătite de Ştefan Stoica, elevii săi fiind răsplătiţi pentru efortul depus, şi părea nedrept ca jocul să se încheie cu o remiză, după ratările lui Andreş (min.57), Răzvan Pîntea (’75), bara lui Robert Vasile (’80) sau ocazia lui Ovidiu Toma (’87), scăpat singur cu portarul advers. Partida, disputată de la ora 15.00 pe stadionul Portul Roşu, nu a fost una spectaculoasă, ci o încrîncenare pentru posesie, iar prima repriză a stat sub semnul echilibrului, Cosmin Rotaru (’15) de la pietreni şi Grigoraş (’26) de la gălăţeni irosind ocaziile avute. În partea a doua, cu Ovidiu Toma, Miclean şi Robert Vasile introduşi pe teren, galben-negrii au presat mai mult la poarta gazdelor, au apărut şi ocaziile, însă reuşita a venit cînd puţini se mai aşteptau. În al doilea minut de prelungire din cele 4 dictate de arbitru, la o fază fixă, mingea centrată de Toma a depăşit grupul de jucători din careu, apoi Miclea a recentrat balonul bîlbîit de un apărător gălăţean şi Jalbă, atent, a înscris cu capul, trimiţînd balonul la colţul scurt. „Aşa cum ajunsese meciul, clar a fost şi şansa noastră. Eu zic că am controlat jocul, fără să avem ocazii foarte clare de gol, dar ştiam că e o echipă care foarte greu primeşte gol. Ştiam că o să fie o deplasare foarte grea, de asta şi am venit cu o zi înainte, dar cel mai important pentru mine şi pentru Piatra Neamţ, este că am luat cele trei puncte“, declara, la final, antrenorul echipei pietrene, Ştefan Stoica. În meciul de la Galaţi, tehnicianul galben-negrilor a început cu următoarea formulă: Barna – Jalbă, Bourama, Andreş, Modibo Keita, Marius Matei, Cosmin Rotaru, Răzvan Pîntea, Petra, Luboya, Ferrath, în actul secund apelîndu-se şi la cei trei jucători amintiţi mai sus. Cu cele trei puncte aduse de pe malul Dunării, pietrenii au ajuns pe podium, profitînd şi de surprizele înregistrate în această rundă la Bacău şi la Rădăuţi. Vineri, 4 octombrie, CSM Bacău – CSM Focşani 0-0, iar sîmbătă, 5 octombrie: CSM Paşcani – Aerostar Bacău 0-7 (0-0); Huşana Huşi – FC Botoşani II 2-1 (0-1); Şomuz Fălticeni – Ştiinţa Miroslava 0-2 (0-0); Bucovina Rădăuţi – SC Oţelul Galaţi 1-2 (0-1); Sporting Lieşti – KSE Tîrgu Secuiesc 1-0 (0- 0).

Plăieşii, învinşi în Cetatea de Scaun

FC Ozana Tîrgu Neamţ a venit cu mîna goală din deplasarea de la Suceava, cu Foresta, gazdele pornind oricum favorite în jocul de sîmbătă. Elevii lui Daniel Zavate au pierdut cu 1-3 (0-2), Ozana nereuşind să se ridice la nivelul adversarului în prima parte a jocului, astfel că, în minutul 19, gazdele au deschis scorul prin Robert Martin după un şut deviat de Balint în vinclul porţii tîrgnemţene. Scorul primului mitan avea să fie stabilit de către Drugă, dintr-un penalty obţinut tot de el, lovitura liberă executată de el lovind în mînă un jucător nemţean aşezat în zid. Golul trei al celor de la Foresta avea să vină în minutul 74, fundaşul oaspeţilor, Rusu, deviind nefericit în propria poartă un şut expediat de către Robert Martin. Golul de onoare al celor de la Ozana avea să fie marcat în minutul 81 de către Robert Hodorogea, la capatul unei acţiuni personale, acesta şutînd puternic la colţul lung, după ce, în prealabil, reuşise să treacă de doi adversari. FC Ozana Tîrgu Neamţ: Bîlbă – Huţanu (Şerban), Rusu, Miron, Balint, Hodorogea, Mercaş (Furtună), Asăvoaei (Ignea), Vavriţa, Ungurenaşu, Zaharia. Etapa viitoare va fi rîndul celor de la Foresta să se deplaseze în Neamţ, sîmbătă, 12 octombrie, sucevenii fiind oaspeţi pentru jocul de la Piatra Neamţ cu CSM Ceahlăul. Cu o zi mai devreme, vineri, FC Ozana va evolua pe teren propriu împotriva celor de la Huşana Huşi. Ambele jocuri vor începe de la ora 15.00.

Actualitate

Campioana României și-a aflat adversarele posibile din turul 1 preliminar al Champions League

Știre publicată în urmă cu

în data de

Campioana României la fotbal cunoaște deja lista cu adversarele posibile pe care le va avea în turul 1 preliminar al Champions League 2020/2021. Indiferent dacă titlul în Liga 1 va fi câștigat de Universitatea Craiova sau de CFR Cluj, campioana României se va afla în urna favoritelor la tragerea la sorți programată pe 9 august.

Meciurile din turul 1 preliminar vor avea loc într-o singură manșă, pe 18 și 19 august.

Lista cu adversarele posibile este următoarea:

Fola Esch (Luxemburg), Djurgardens (Suedia), Buducnost Podgorica (Muntenegru), Flora Tallinn (Estonia), Dinamo Brest (Belarus), Riga FC (Letonia), Connah’s Quay Nomads (Ţara Galilor), Europa FC (Gibraltar), KI Klaksvik (Insulele Feroe), NK Celje (Slovenia), Ararat-Armenia (Armenia), KuPS Kuopio (Finlanda), KR Reykjavik (Islanda), Sileks Kratovo (Macedonia de Nord), KF Tirana (Albania), Floriana (Malta) și o echipă venită din turul calificărilor – Linfield Belfast (Irlanda de Nord), FC Drita (Kosovo), Inter Club d’Escaldes (Andorra) sau Tre Fiori (San Marino).

Fiind în urna favoritelor, campioana României va evita dueluri cu echipe mai bine cotate precum Celtic Glasgow, Ludogorets Razgrad, Astana, Steaua Roșie Belgrad, Legia Varșovia, Maccabi Tel-Aviv sau Molde.

Premieră: Noul sezon din Champions League începe înainte să se încheie actualul

Noul sezon din Champions League va începe pe 8 august cu runda preliminară, concomitent cu reluarea meciurilor din ediția curentă.

Actuala ediție din Champions League se încheie pe 23 august, când este programată finala de pe Estadio da Luz din Lisabona. Potrivit cotelor disponibile deja pe sport.netbet.ro, prima favorită la câștigarea Champions League este Manchester City (cota 4.35), la egalitate cu Bayern Munchen. A treia șansă o are PSG (cota 6.00), urmată de Atletico Madrid și FC Barcelona (cota 9.00 pentru ambele). Cotele sunt preluate de pe site-ul operatorului online NetBet, care, pe lângă oferta bogată de pariuri sportive, oferă clienților poker și peste 2.000 de jocuri de cazino de la cei mai buni provideri la adresa casino.netbet.ro.

Ce echipe au rămas în cursa pentru trofeul Champions League

Meciurile din actuala ediție a Champions League se vor relua pe 7 și 8 august, cu confruntările rămase de disputat din optimile de finala:

7 august, ora 22:00: Manchester City – Real Madrid (2-1 pentru City în tur)

7 august, ora 22:00: Juventus – Olympique Lyon (1-0 pentru Lyon în tur)

8 august, ora 22:00: FC Barcelona – Napoli (1-1 în tur)

8 august, ora 22:00: Bayern Munchen – Chelsea (3-0 pentru Bayern în tur)

Sferturile de finală se vor disputa într-o singură manșă, la Lisabona, între 12 și 15 august, după următorul program:

12 august, ora 22:00: Atalanta – PSG

13 august, ora 22:00: RB Leipzig – Atletico Madrid

14 august, ora 22:00: Real Madrid/Manchester City – Lyon/Juventus

15 august, ora 22:00: Napoli/Barcelona – Chelsea/Bayern Munchen

Semifinalele vor avea loc pe 18 și 19 august, iar finala este programată pe 23 august.

Se cunosc 24 de echipe calificate în Champions League

În paralel cu actuala ediție de Champions League, echipele fac planuri și pentru următorul sezon. Iar 24 de echipe din cele 32 calificate în grupe sunt deja cunoscute.

Acestea sunt: Atletico Madrid, Sevilla, Real Madrid, Barcelona, Liverpool, Manchester City, Chelsea, Manchester United, Juventus, Inter Milano, Atalanta, Lazio, Bayern Munchen, Borussia Dortmund, RB Leipzig, Borussia Monchengladbach, PSG, Marseille, Zenit, Lokomotiv Moscova, Porto, Club Brugge, Șahtior Donețk, Istanbul Basaksehir.

Restul de 8 echipe calificate vor fi cunoscute în urma preliminariilor și în funcție de rezultatele din finalele Champions League și Europa League.

România nu a mai avut echipă în grupele Champions League la fotbal de șapte ani. FCSB are patru prezențe, Steaua 3, CFR Cluj 3, Unirea Urziceni 1 și Otelul Galați 1.

Citește știrea

Fotbal

Ceahlăul, noutăţi de vacanţă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ obiectivul rămîne promovarea, susţine preşedintele executiv ■ "a fost un tur de campionat destul de dificil", a mai spus Marin Mitran ■ formaţii de Liga 1 sînt interesate de jucători de la Ceahlăul ■

Marin Mitran, preşedintele executiv al CSM Ceahlăul Piatra Neamţ, a ieşit public şi a făcut un bilanţ al anului 2019, vorbind atît despre reuşite, cît şi despre nerealizări.

A reafirmat că obiectivul rămîne promovarea şi că este foarte mulţumit de cele întîmplate în condiţiile în care echipa a suferit numeroase modificări în vară, atît la nivelul lotului, cît şi în celelate compartimente.

„A fost un tur de campionat destul de dificil. Dar să ştiţi că sînt mulţumit de ce s-a întîmplat şi lucrurile sînt aşa cum le-am plănuit în vară. Ne-am dorit să fim în primele trei la finalul turului şi aici sîntem. Iernăm între primele trei din serie.

Puteam să fim cu un loc mai sus, am pierdut două puncte foarte importante în ultima partidă, la Galaţi, m-a durut, dar avem un grup bun şi nu pot să cert jucătorii. Eu am un alt stil de muncă.

Ştiu că doresc să cîştige fiecare meci şi nu pot să le reproşez nimic. Au dat totul pe teren, am avut ocazii şi acolo, dar am pierdut două puncte. Urmează o perioadă de o lună de zile în care avem timp să ne pregătim bine mutările. Să vedem ce achiziţii vor fi şi sper că vom face lucruri mai bune în primăvară după ce vom realiza noi transferuri.

Am decis să mai continuăm pregătirea încă două săptămîni după terminarea meciurilor din campionat. Am hotărît aşa pentru că este normal ca jucătorii să intre în perioada de relaxare, de revenire la normal.

Asta pentru că este greu pentru organism să-l opreşti dintr-o dată din efortul susţinut. Organismul este ca o maşină, dacă o laşi un an fără să o porneşti cu greu o repui pe picioare. Vom relua pregătirea pe 13 ianuarie 2020.

La început pe plan local, dar sper să găsesc soluţii financiare pînă la finele anului în curs pentru a avea bani şi de un cantonament. Ne dorim să ieşim din uzura zilnică şi sper să fac rost de atîţia bani să putem pleca în altă parte”, a declarat Marin Mitran.

Cine vine, cine pleacă

Preşedintele executiv Marin Mitran a expus motivele pentru care s-a ajuns la despărţirea de Arsene Luboya şi Franck M’Barga. Mai mult, a afirmat că sînt jucători din lot care au ajuns în vizorul unor formaţii de Liga 1.

De asemenea, a precizat că Andrei Viţelaru poate apărea în organigrama clubului. „Am discutat cu Arsene Luboya, Yoann Fellrath şi Franck M’Barga să ne despărţim şi cred că este o decizie bună. Odată cu această hotărîre am scăpat şi de salariile mari, plus tot felul de bonusuri.

Au fost însă jucători buni, care ne-au ajutat. Arsene a marcat nouă goluri, Yoann a jucat şi el foarte bine în folosul echipei. Nu le reproşăm nimic, s-au prezentat bine, cred că puteau şi mai bine, dar acesta este fotbalul şi a venit timpul să ne despărţim. Avem soluţii deja.

Un jucător a şi venit şi mai sînt alţii trei cu care sîntem în discuţii. Sînt şi români, dar şi din străinătate. Eu mă bazez şi pe străini pentru că unii dintre ei vin cu mentalitate bună. Cred că nu avem ce să le reproşăm celor din Mali.

Pentru unii avem deja oferte din Liga 1, de la două cluburi. Săptămîna viitoare vor pleca la probe. Nu vreau să dau numele acestor cluburi pentru că aşa ne-am înţeles şi dacă vor anunţa ei, atunci bine, dar pînă atunci noi nu spunem mai mult.

Este o bucurie că avem oferte. Au jucat bine ai noştri şi au fost urmăriţi şi pot face pasul spre acest eşalon. Acesta este un obiectiv al clubului CSM Ceahlăul Piatra Neamţ, să vindem la Liga 1 şi să ajungem să ne autofinanţăm la un moment dat.

Putem să facem asta. Dacă dăm un jucător sau doi pe o sută de mii de euro, cred că ne acoperim salariile pe şase luni. Dacă nu ne batem joc de lucrurile din jurul nostru putem progresa din toate punctele de vedere. Cît priveşte absenţa din echipă la ultimele jocuri în cazul lui Luboya şi M’Barga, trebuie spus că a fost o restanţă de o săptămînă la salarii la echipă, iar Arsene şi Franck nu s-au antrenat.

Yoann a avut atunci o problemă în familie şi a trebuit să plece în Franţa. A fost o situaţie în care era nevoie de bani pentru deplasarea respectivă, pentru că ne dorim ca în unele deplasări să mergem cu o zi mai devreme pentru a ajuta echipa şi s-a întîrziat plata salariilor. Şi ei în ziua deplasării voiau banii. În loc să se concentreze la meci, se gîndeau la bani. Am achitat salariile o săptămînă mai târziu şi ei nu s-au pregătit.

Din aceste motive, împreună cu antrenorii am decis să ne despărţim de ei pe cale amiabilă. De aceea nu au jucat în ultimele două meciuri”, a mai spus Marin Mitran.

La capitolul veniri, CSM Ceahlăul lucrează deja. Se doreşte un atacant român de 28 de ani, un „număr 10”, dar şi alţi jucători care să întărească lotul. Marin Mitran a afirmat că echipa se va baza în continuare pe Pîntea, pe Toma, pe Matei, dar şi pe ceilalţi copii crescuţi la Piatra Neamţ.

Va fi însă de văzut dacă şi Andrei Viţelaru ar putea fi cooptat. El doreşte să mai joace, dar preşedintele Mitran a purtat o discuţie cu el despre o eventuală cooptare în altă poziţie în club. „Am vorbit cu el, am vrut să-l cunosc, să văd ce vrea. I-am propus să-l aduc în club, antrenor la copii sau delegat, director sportiv. Mi-a spus că vrea să mai joace.

Dar astăzi nu-i pot scoate pe fundaşii centrali pe care îi avem pentru a juca altcineva. Poate fi interesant, dar dacă decidem asta împreună cu antrenorii. Eu nu bag jucători pe gît cuiva. Dacă va fi dorit, atunci … vom discuta”, a mai precizat preşedintele. Referitor la eventuale noutăţi în lot, Marin Mitran a mai afirmat:

„Mulţi români vor să vină la noi. Toată lumea vrea la Ceahlăul acum, avem condiţii de pregătire foarte bune, avem stabilitate financiară şi avem obiectiv important.

Sînt jucători de Liga 1 care nu joacă la echipele lor şi vor aici. Străinii întreabă despre obiectiv, despre baza de pregătire şi este un plus pentru noi, pentru club. Sîntem un club interesant pentru mulţi”.

Citește știrea

Fotbal

Fotbal cu… jucării pentru copii, o ediţie mai extinsă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ manifestarea va avea loc la Piatra Neamţ, Roman şi Tîrgu Neamţ ■ spectatorii sînt rugaţi să vină la sălile de sport cu jucării şi să le arunce pe teren în timpul meciurilor de fotbal ■ urmează ca ele să fie donate copiilor defavorizaţi ■

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Turism a anunţat organizarea, în perioada 10-12 decembrie 2019, a celei de-a II-a ediţi a manifestării „Fotbal cu… jucării pentru copii“.

Prima a fost în 2018, în colaborare cu Cristi Vornicu, preşedintele de la Futsal Ceahlăul, acţiunea dorindu-se a deveni tradiţie în anii viitori.

În acest an, manifestarea va fi una mai extinsă decît cea din 2016, cînd a fost doar în oraşul reşedinţă de judeţ, datele fiind: Piatra Neamţ – 10 decembrie 2019, ora 18:00, în Sala Ceahlăul, la Roman, pe 11 decembrie 2019, ora 18:00, în Sala Sporturilor şi la Tîrgu Neamţ, pe 12 decembrie 2019, ora 17:00, în sala de sport a Colegiului Naţional Ştefan cel Mare.

„La fiecare din cele trei evenimente, spectatorii care vor dori să ajungă în tribună pentru a vedea meciurile respective sînt rugaţi să aducă la sală şi cîte o jucărie de pluş. Păstrînd tradiţia începută în 2018, respectivele jucării vor fi aruncate de spectatori pe parchet în momentul în care se va marca primul gol în meciurile de seniori. Cei care vor să aducă şi altfel de jucării o pot face, dar acestea nu pot fi aruncate pentru a nu se strica şi pentru a nu strica suprafeţele de joc, astfel putîndu-le lăsa într-un loc special amenajat în săli, unde vor fi depozitate de voluntari“, a precizat Gheorghe Paisa, directorul DJTS Neamţ.

Iată ce propune Fotbal cu… jucării pentru copii, ediţia 2019. Piatra Neamţ – 10.12.2019 – Sala Ceahlăul – ora 18:00, Meci Juniori E: LPS Piatra Neamţ (antrenor Lidi Chertic) – LPS II Piatra Neamţ (antrenor Vlad Urzică); ora 18:30, Majorete – Centrul de Educaţie Incluzivă Alexandru Roşca; ora 18:40, Meci Juniori D: CSM Ceahlăul (antrenor Daniel Mahu Moisii) – LPS Piatra Neamţ (antrenor Ciprian Iosub); ora 19:10, Program majorete; ora 19:25, Meci seniori: CSM Ceahlăul – Futsal Ceahlăul. Roman – 11.12.2019 – Sala Sporturilor – ora 18:00, Meci Juniori E: AS Juniorul Roman (antrenor Sergiu Ghidarcea) – LPS (antrenor Ionuţ Nacu); ora 18:30, Meci Juniori D: CSM (antrenor Gabriel Ţapu)- Vulpiţele Galbene U15 (antrenor Adelin Tălmăcel); ora 19:00 – Demonstraţie karate BAO Roman; ora 19:10, Old boys Laminorul – Petrotub – CSM. Tîrgu Neamţ – 12.12.2019 – Sala CN Ştefan cel Mare – Ora 17:00, CN Ştefan cel Mare – Liceul Vasile Conta; Ora 17:20 – Liceul Conta – Colegiul Tehnic Ion Creangă; ora 17:40, CN Ştefan – CT Creangă; ora 18:00, Meci Juniori D: CSS (antrenor Radu Miron) – FC Ozana (antrenor Dorel Strujan); ora 18:30, Program majorete; ora 18:40, Meci Seniori: FC Ozana – CS Speranţa Răuceşti.

Ce-a fost anul trecut

Ediţia din 2018 a avut loc în seara de 20 decembrie, la Sala Sporturilor Ceahlăul şi a făcut fericiţi, în preajma Crăciunului, peste 100 de copii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Alexandru Roşca.

Aşa cum spuneam, acţiunea a fost iniţiată de managerul Futsal Ceahlăul, Cristi Vornicu şi prin implicarea DJTSţ. Manifestarea a fost deschisă de un joc amical de fotbal între echipa Old Boys FC Ceahlăul, în care au putut fi văzuţi la lucru foşti jucători ai galben-negrilor precum Lucian Amarghioalei, Lidi Chertic, Valentin Avădanei, Tiberiu Şerban, Codruţ Domşa, Florin Anton sau Angelo Alistar şi o selecţionată a presei locale.

După un joc mai echilibrat decît mulţi s-ar fi aşteptat, a urmat partida dintre echipele Futsal Ceahlăul şi CSM Ceahlăul, momentul cel mai aşteptat fiind marcarea primului gol al duelului, atunci cînd toţi spectatorii prezenţi au aruncat pe parchetul sălii jucăriile de pluş aduse special pentru copii.

„A fost o seară magică, în care foşti şi actuali fotbalişti, oameni din presă, împreună cu spectatorii prezenţi în sala Ceahlăul au contribuit la reuşita acestui eveniment. Mulţumiri tuturor celor care s-au implicat, mulţumiri tuturor celor care au dăruit şi au fost sau nu prezenţi în sală!

Fiind un început, învăţăm şi vom încerca să îmbunătăţim anumite aspecte la ediţiile viitoare. Mulţumim DJST Neamţ, CSM Ceahlăul, Old Boys Ceahlăul, cu echipa presei, cu firmele RoCom Central, Izotec, toţi care s-au implicat, probabil la anul va fi şi mai frumos avînd în vedere că anul acesta a fost făcut cam în viteză.

În afară de faptul că sportul, atît cel de performanţă, cît şi cel de masă,  trebuie finanţat, sportul are la rîndul lui datoria de a întoarce comunităţii clipe frumoase“, declara Cristian Vornicu.

O notă pentru implicare trebuie acordată DJST Neamţ, prin Gheorghe Paisa şi Marcel Mihalcea, precum şi împătimitului de sport Gelu Cracană, care a imortalizat momentele importante.

În sală au fost prezenţi 25 de copii care rămîn permanent în vacanţă la centrul Alexandru Roşca, dar de jucării vor beneficia în total 134. În pauzele dintre jocurile de fotbal, micuţii premiaţi în concursurile de gimnastică ritmică şi gimnastică sportivă pentru copii cu dizabilităţi, precum şi cei de la clubul de dans Ray’s Dance, şi-au demonstrat încă o dată calităţile.

„Am plecat de la sală cu tot cu daruri, iar copiii nu s-au liniştitit pînă nu şi-au împărţit jucăriile înainte de culcare. Au fost foarte încîntaţi de darurile primite de la Moş Crăciun. A contat faptul că ei se simt valorizaţi, că cineva le vede munca, asta contează cel mai mult“, afirma Irina Bălţătescu, directorul CSEI Alexandru Roşca.

Citește știrea

Trending