Contactează-ne

Prima pagină

Cauza pentru care un bătrân nu a putut fi preluat de un elicopter solicitat pe Ceahlău. Zi cumplită pentru salvamontiști

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un turist a suferit o criză cardiacă pe traseul Stațiunea Durău – Cabana Fântânele – Cabana Dochia ■ elicopterul chemat de salvamontiști nu a putut prelua pacientul ■

Data de 26 august 2023 nu va fi uitată prea curând de membrii Serviciului Salvamont. Dintre toate structurile similare din ţară, la cea din Neamţ s-au consemnat cele mai multe apeluri primite pentru intervenţii, fiind zece în total. Iar una dintre ele avea să fie deosebită, datorită celor petrecute.

Pe la prânz, cineva a transmis că un turist mai în vârstă a suferit o criză cardiacă severă, pierzându-şi conştienţa pe traseul Staţiunea Durău – Cabana Fântânele – Cabana Dochia, în zona numită „La Morminte“ (aici, în al Doilea Război Mondial, a avut loc o luptă între soldaţii nemţi aflaţi în retragere spre Ardeal şi trupele sovietice).

Salvatorii montani au ajuns la victimă, i-au acordat primul ajutor şi administrat oxigen, readucând-o în simţiri. Totuşi, pentru că situaţia era gravă, a fost solicitat un elicopter SMURD, pentru transportul la o clinică din Iaşi, convenindu-se ca bătrânul de 63 de ani să fie coborât până în zona cabanei Fântânele.

Aparatul de zbor a sosit la locul indicat, dar nu putea ateriza din cauza terenului în pantă. A fost coborât, cu troliul, un medic, pentru a evalua starea de sănătate a pacientului, dar exact când acesta era în targă pentru a fi urcat, tot cu troliul, un senzor al elicopterului s-a aprins, avertizând despre o posibilă defecţiune tehnică.

În aceste condiţii, pentru a evita orice risc, nici medicul, şi nici turistul suferind nu au mai fost preluaţi. Salvamontiştii, care erau la a şasea misiune din acea zi, au luat decizia să se coboare în Durău, fiind solicitat alt elicopter. Nu a mai sosit, astfel că transferul bolnavului la o unitate sanitară a fost realizat cu o autosanitară.

„După trolierea medicului, când totul părea că se va termina foarte repede, un senzor care indica o posibilă defecţiune s-a aprins la bordul aeronavei, care a plecat spre Aeroportul Iaşi. Dacă nimic nu se mai întâmplă, încheim această zi specială cu nouă intervenţii, dintre care şapte cu predare la Ambulanţă“, a declarat Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.

Nu aveau să rămână nouă misiuni, pentru că în seara de 26 august a mai fost una. Cât despre medicul rămas în Durău, el a fost preluat în cele din urmă de alt elicopter. Salvamont România a transmis că, ieri, structurile din ţară au primit 30 de apeluri pentru ajutor, cele mai multe la Neamţ, zece, trei la Prahova şi câte două la Dâmboviţa şi Alba. Din păcate, două persoane au decedat pe munte.

 

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending