Actualitate
Câteva sute de profesorii intră în febra examenelor
■ 741 de candidați se vor lupta pentru titularizarea pe un post ■ din cauza caniculei, ministerul a solicitat inspectoratelor ca examenul să se dea în săli care au aer condiționat ■ au fost solicitate de la ISU Neamț 37 de aparate mobile de aer condiționat ■ evaluarea lucrărilor se va face în 12 centre din tot atâtea județe care nu sunt cunoscute din motive de confidențialitate ■
Ca în fiecare an, încep și emoțiile celor care luptă pentru titularizarea pe un loc în învățământ. În județul Neamț, s-au înscris anul acesta la examenul de titularizare 741 de candidați, care vor susține examenul în trei centre, toate în Piatra Neamț. E vorba despre centrul de la Colegiul Tehnologic „Spiru Haret”.
Aici vor susține testarea educatoarele, profesorii de limba și literatura română, cei de limbi străine (engleză, franceză, germană, greacă veche, latină, limba rromani, limbă maternă), profesorii de religie (ortodoxă, romano-catolică, penticostală). Un al doilea centru va funcționa la Școala Gimnazială nr.2 din Piatra Neamț.
Aici vor da examen învățătorii, institutorii, profesorii pentru învățământul primar, profesorii de matematică, biologie, fizică, chimie, informatică, tehnologia informației și a comunicării. Un al treilea centru de examen este orgnizat la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” unde vor susține examenul cei care doresc să se titularizeze pe un post pentru disciplinele: istorie, geografie, arte vizuale sau educație plastică.
Tot la „Cartianu” sunt arondați profesorii de educație vizuală, educație muzicală, muzică instrumentală, discipline tehnice, educație tehnologică, instruire practică, palate și cluburi ale copiilor, educație fizică și sport, pregătire sportivă de specialitate, consiliere psihopedagogică, psihopedagogie specială, terapie educațională, economie, educație antreprenorială, filosofie, logică, argumentare, psihologie, pedagogie, sociologie, studii sociale și educație socială.
„În județul Neamț s-au însris anul acesta 741 de candidați, care se vor prezenta la examenul de Titularizare. Lista cu orele și catedrele titularizabile este afișată pe site-ul inspectoratului. Examenul începe miercuri, 17 iulie, la ora 09,00 și durează patru ore. El va fi monitorizat de către un inspector trimis de Ministerul Educației. Lucrările vor fi evaluate în 12 centre stabilite de conducerea ME, care din motive de confidențialitae nu sunt cunoscute.
Pentru buna desfășurare a examenului noi am solicitat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț să ne pună la dispoziție 37 aparate mobile de aer condiționat, pentru că la noi, neavând cursuri vara, școlile nu sunt dotate decât sporadic cu aparate de aer condiționat, care sunt montate în câteva laboratoare”.
Declarația aparține inspectorului general adjunct Dana Păiuș, președinta Comisiei județene de Titularizare. Metodologia a fost reamintită candidaților printr-o adresă trimisă de ISJ în școli. Ttitularizarea presupune angajarea pe o perioadă nedeterminată într-o școală sau grup de școli. Pentru a se putea titulariza cadrele didactice trebuie să obțină minim nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.
-
Actualitate2 zile,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
”Lebăda neagră” Călin Georgescu își adjudecă județul Neamț
-
Actualitateo săptămână,
Cine a câștigat alegerile prezidențiale la Roman
-
Actualitateo săptămână,
Proiect european în valoare de 1,5 milioane de euro
-
Prima paginăo săptămână,
Îngrijorări majore în sistemul de Sănătate
-
Prima paginăo săptămână,
Cultura Cucuteni, cea mai importantă civilizaţie preistorică europeană. Simpozion internațional la Piatra-Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,
Alegeri prezidențiale 2024: Ghid complet pentru votanți
-
Prima paginăo săptămână,
Elena Lasconi pare să-i fi spulberat visurile prezidențiale ale lui Mircea Ciolacu