Câteva moduri de a combate sentimentul de vinovăție al dependenților de muncă atunci când nu muncesc

■ Psiholog Dr. Ana Aurelia Huţanu ■

Închei seria articolelor despre dependența de muncă cu faptul workaholicii pot trăi sentimente puternice de vinovăție atunci când se opresc din a munci deoarece în structura profundă a gândirii lor li s-a înrădăcinat ideea că nu au valoare, scop și rost pe lume decât atunci când sunt ocupați cu treabă. Cel mai probabil acest mod de a fi al lor este un patern transmis în familie din generație în generație. Aceste persoane nu înțeleg că odihna ca încărcare regulată a bateriilor este în sine un proces productiv în baza unui echilibru între viața personală și muncă în care ne menținem sănătatea fizică și mintală la parametri optimi, ne urmărim țelurile și pasiunile, avem legături armonioase cu ceilalți și producem efecte pozitive în societate.

Dependenții de muncă sunt ușor de recunoscut pentru că arareori stau locului, mereu au liste cu sarcini de făcut și devin neliniștiți atunci când „stau degeaba” pentru că asociază odihna cu lenea și nu știu să-și prioritizeze sarcinile astfel încât să-și acorde periodic pe parcursul zilei și al anului binemeritate momente de repaos în care să nu umble tot cu o listă de lucruri de făcut în mână ca „sarcini de vacanță”. Ei se simt descumpăniți atunci când nu și-au ocupat orice moment al zilei și orice zi a anului până la refuz și adesea par mânați de o agitație permanentă, obositoare și pentru ei și pentru toți din jur. Vinovăția statului degeaba poate fi atât de mare încât uneori fac lucruri neimportante și neurgente doar de dragul activității, fiind ca acei porcușori de Guineea care se învârt pe loc într-o rotiță fără să ajungă nicăieri. Agitația acestor persoane strică în timp raporturile cu ceilalți. Ele sunt conștiente de asta dar nu se pot opri, își găsesc mereu motive: „mai am asta și gata”, „doar dau cu cârpa un pic și mă opresc”, „am atâtea de făcut, n-o să am când să le termin dacă stau”, și tot așa.

Am menționat deja că dependenții de muncă nu știu să prioritizeze sarcinile între cele importante și cele care pot aștepta sau pot fi date deoparte. Adaug și faptul că nu știu să delege sarcini. Ei trebuie să fie permanent în control și „pe baricade” fiindcă „nimeni nu face la fel de bine”, „alții nu știu, nu pot, nu sunt”, și așa mai departe ei găsesc motive până la epuizare și burnout. Pe lângă nevoia de control, aceste persoane perfecționiste și agitate au și probleme de încredere, le vine foarte greu să lase pe alții iar atunci când o fac găsesc motive de critică și nemulțumire descurajând astfel de inițiative pe viitor din partea celorlalți, închizându-se singuri în cercul vicios al lui Sisif.

Pentru a combate sentimentul de vinovăție al dependenților de muncă atunci când nu muncesc este important să recunoaștem importanța odihnei. Relaxarea și timpul liber nu sunt doar permise ci și necesare pentru menținerea productivității și pentru prevenirea burnout-ului. Amintiți-vă să luați pauze în mod regulat, permiteți-vă să vă reîncărcați bateriile și abordați sarcinile cu energie proaspătă și claritate.

Când apare sentimentul de vinovăție în momentele în care nu sunteți activi, luați aminte la gândurile negative asociate cu acest lucru. Odihna și relaxarea sunt o parte sănătoasă a vieții care își are rostul ei. Înlocuiți gândurile care vă induc sentimente de vinovăție cu afirmații pozitive care întăresc valoarea autoîngrijirii și a echilibrului între viața personală și muncă.

Practicați autoîngrijirea fiind înțelegători și blânzi cu propria persoană. Acceptați faptul că aveți limite și nevoi care nu pot fi tratate doar cu muncă. Oferiți-vă sieși aceeași compasiune și înțelegere pe care ați oferi-o unei persoane dragi care are nevoie de odihnă. Îmbrățișați ideea că meritați timp pentru relaxare și distracție.

Creați-vă un program echilibrat care să includă perioade bine definite de odihnă și relaxare. Plănuiți activități care vă fac bucurie și vă permit să vă angajați în ele fără a vă simți vinovați. Alocând intenționat timp atât pentru treabă cât și pentru odihnă, puteți construi un echilibru mai sănătos care reduce sentimentele de vinovăție.

Încercați să practicați mindfulness în momentele de inactivitate. În loc să vă simțiți vinovați, concentrați-vă atenția asupra momentului prezent și trăiți din plin experiența relaxării. Acest lucru ajută la cultivarea simțului recunoștinței și al prezenței, permițându-vă să renunțați la vinovăția legată de muncă.

Setați-vă așteptări realiste pentru sine deoarece pauzele nu sunt doar permise ci și benefice. Înțelegeți că nu puteți fi productivi în orice moment al zilei. Acceptați că odihna este necesară pentru reîncărcare și pentru a fi mai eficienți atunci când reveniți la treabă.

Găsiți semnificație și în activități care nu sunt direct legate de muncă deoarece acestea ajută la dezvoltarea simțului scopului și al împlinirii în viață pe când munca în exces poate avea efectul unei vieți trăite în zadar, fără satisfacție și fără direcție într-o uzură rutinată.  Descoperiți ce hobby-uri noi v-ar interesa sau dedicați timp hobby-urilor pe care le-ați abandonat, petreceți timp de calitate cu cei dragi, faceți voluntariat, regăsiți-vă preocupările de mai demult pe care le-ați dat deoparte. Găsind un sens în activități care nu sunt legate direct de munca dumneavoastră reduce vina asociată dependenței de muncă și contribuie la o viață mai echilibrată.

Cereți ajutor împărtășind unor prieteni, rude sau psihologului sentimentele dumneavoastră de vinovăție legate de muncă fiindcă în acest fel puteți primi suport și îndrumare. Ceilalți vin adesea cu o perspectivă proaspătă, vă ajută să vă luptați cu gândurile iraționale și vă oferă încurajare în a găsi echilibrul necesar dacă reușiți să ascultați astfel de sugestii fără a vă apăra cu îndârjire nevoia de a munci.

Încorporând strategiile de mai sus în viața dumneavoastră de zi cu zi puteți schimba treptat modul în care gândiți găsind mai multă armonie între muncă și relaxare. Depășirea oricăror trăiri adânc înrădăcinate necesită timp deoarece este un proces gradual care diferă de la om la om. Necesită o bună cunoaștere și conștientizare de sine ceea ce nu este atât de simplu pe cât pare.