Contactează-ne

Actualitate

Cât timp poți să consumi ouăle de Paști și cum să le păstrezi până atunci

Știre publicată în urmă cu

în data de

Cât timp poți să consumi ouăle de Paști și cum să le păstrezi până atunci

Cât timp poți să consumi ouăle de Paști și cum să le păstrezi până atunci. Depozitate corect, ouăle vopsite pot fi consumate maxim 7 zile fără a deveni un risc pentru sănătate. Deși estetic ele pot arăta bine încă mult timp după trecerea acestei perioade, pot deveni un aliment periculos.

 

Cum să le depozitezi în frigider

 

Cele care se alterează cel mai repede sunt ouăle lăsate la temperatura camerei sau în spații umede. Apar mirosuri neplăcute, iar bacteriile se dezvoltă mult mai ușor, ceea ce le face improprii pentru consum.

Cea mai sigură metodă de a păstra ouăle de la Paști este în frigider, dar și acolo trebuie ținute într-un recipient închis sau într-o cutie specială, pentru a evita absorbția mirosurilor de la restul alimentelor.

 

Atenție mare la coaja ouălor

 

Înainte de depozitare, verificați să nu fie crăpături în coaja ouălor, deoarece, prin pătrunderea aerului sub coajă se grăbește alterarea alimentului.

De asemenea, o poziționare corectă poate ajuta la păstrarea calității: ouăle ar trebui așezate cu vârful în jos, pentru a menține gălbenușul centrat și a preveni deteriorarea mai rapidă.

 

Cum recunoști un ou care nu mai este bun pentru consum

 

Chiar și păstrate la frigider, ouăle trebuie să fie verificate înainte de a le consuma. Printre semnele care indică alterarea lor se numără: miros neplăcut sau acru, coajă crăpată, textură modificată sau consistență moale după spargere.

Ce reduce perioada de valabilitate a ouălor

Spălarea cojii înainte de a pune ouăle în frigider îndepărtează stratul natural protector și favorizează pătrunderea bacteriilor. Totodată, este bine să nu fie depozitate împreună cu ouă crude, deoarece există riscul de contaminare.

Dacă aveți un stoc prea mare de ouă vopsite, pentru că dărnicia rudelor nu a avut limite în perioada sărbătorii pascale, rețineți că nu le mai puteți consuma după 7 zile. Astfel, le puteți „recicla” într-o salată rapidă sau puteți puteți organiza o întâlnire cu familia extinsă pentru a reduce rezerva de ouă înroșite.

 

 

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending