Cât de rentabil este să investeşti în războiul din Ucraina?

Un institut de cercetare economică din Kiel – Germania, a realizat un studiu privind contribuţia, din partea unor state europene şi nord americane, în susţinerea Ucrainei cu armament şi bani. Cu aceste investiţii, Ucraina are sarcina să asigure nu numai apărarea sa, dar şi victoria împotriva Rusiei. Concluzia studiului a fost că, în primele şase luni de război, în Ucraina s-au investit 40 de miliarde de dolari, dintre care 25 au fost din partea SUA, aflate pe primul lor detaşat pe această listă.

Conform unui calcul recent, după 9 luni de război, SUA a investit în războiul din Ucraina colosala sumă de 57 miliarde de dolari. Succesul republicanilor în recentele alegeri parţiale din SUA, anunţă debutul anchetelor privind valoarea și utilitatea acestor investiţii, care nu numai că nu s-au dovedit rentabile, dar au stârnit şi suspiciuni de răsunătoare fraude, patronate de unii oligarhi ucraineni. Există în SUA convingeri că aceste investiţii nu asigură Ucrainei o poziţie corespunzătoare în teren.

Până în prezent, contraofensiva Ucrainei, sponsorizată din exterior, declanșată la finele lui august, a recuperat vreo 6 mii de kilometri pătrați, din cei 120 de mii luaţi de Rusia, ceea ce reprezintă doar 1% din întregul teritoriu. Printre investitorii războiului din Ucraina, pe primul loc se situează detaşat SUA, urmate pe următoarele două locuri de Polonia şi Marea Britanie. Germania, cea mai afectată ţară din UE de războiul din Ucraina, se află abia pe locul 13.

Paradoxal, dar în clasamentul investitorilor în războiul din Ucraina, România se află pe locul cinci, loc cu care speră să defileze în decembrie la parada intrării în Spaţiul Schengen. Populaţia României, care în majoritatea ei s-a pronunţat recent pentru soluţia încheierii păcii în Ucraina, habar nu are că prin investiţiile făcute pe sub mână de conducerea ţării, nu se realizează altceva decât prelungirea războiului. Război regional care va împinge ţările occidentale până în pragul Războiului Nuclear.

Statele Unite ştiu prea bine că nu există soluţie pentru a împiedica Rusia să folosească arsenalul nuclear, după cum și Rusia ştie că nici pentru americani nu există o astfel de soluţie. Nagasaki şi Hiroşima în 1945 au fost astfel de exemple, chiar dacă au fost singurele. Aşa că cele două mari puteri nucleare, Rusia şi SUA, privesc cu pasivitate la îngrijorările lumii, dar se feresc ca de dracu să se înfrunte direct pe teren. Cazul recent, când o rachetă a Ucrainei a lovit Polonia, este mai mult decât elocvent.

Ni se impune să fim în acelaşi timp şi spectatori, şi figuranţi într-o tragedie

Buluciţi peste ostreţele gardurilor care ne despart, asistăm ca spectatori la războiul din Ucraina, fără a realiza că în realitate asistăm la războiul Rusiei cu Occidentul şi că la acest război nu mai suntem spectatori. Suntem figuranţi tragici în piesa marelui Regizor, care este SUA. Figuranţi care trebuie să ne plătim şi biletele, ca simpli spectatori. Pentru Rusia şi SUA acest război este măsura ambiţiilor lor, în care suntem obligaţi să participăm, pentru a câștiga praful de pe tobă.

Pentru pragmatismul SUA, războiul este şi un profitabil mijloc de a face afaceri. Investiţiile SUA în războiul din Ucraina se concretizează în comenzi ferme către industria de armament americană. Hegemonismul american este susţinut de marea industrie de război americană. Cu cât mai multe focare de conflict în lume, cu atât mai bine Americii. Nici Rusia nu este străină de acest deziderat. Interesele SUA şi ale Rusiei s-au confruntat pe teritoriul Ucrainei după anul 2000, fiecare din cei doi coloşi urmărind ca această țară să fie inclusă în sfera sa de influenţă.

În acest război subteran, dintre interesele SUA şi ale Rusiei, principalul obiectiv al fiecărei puteri a fost să-şi plaseze la conducerea Ucrainei proprii oameni care, fie să asigure extinderea NATO, fie să blocheze o astfel de extindere. Soluţia de compromis a UE a fost încheierea Tratatelor Minsk în 2014 şi 2015, care a fost înmormântată de ucrainenii fani anglo-saxoni, dintre care cel mai reprezentantativ este Volodimir Zelenski.

La înmormântare nu au participat și fanii Rusiei. SUA şi NATO nu se tem de Rusia, cât se tem de arsenalul ei nuclear, a căror mărime le creează insomnii. SUA nu doresc destrămarea Federaţiei Ruse, pentru a nu-și împrăştia arsenalul nuclear, dar urmăresc diminuarea la maximum a puterii ei economice şi militare, pentru a renunţa la pretenţiile ei de multipolarism, care reprezintă un atentat la adresa hegemonismului american.

Iar pentru americani, orice atentat nu poate fi decât terorist. Se ştie că imediat după atentatul din 2011 asupra Turnurilor Gemene, SUA au decretat că orice atentat la teritoriul sau interesele sale, este terorist şi trebuie anihilat ca atare. Federaţia Rusă nu a atacat teritoriul SUA şi nici al ţărilor NATO, dar a atacat interesele acestora din Ucraina.

Războiul este rău, dar este un efect a altui rău

Administraţia americană prevăzuse cu mult înainte de 24 februarie 2022 că Putin va da ordin de invadare a Ucrainei, dar s-a dovedit a fi din ce în ce mai iritată de faptul că acesta întârzie să dea ordinul. Din 2016, americanii au început instruirea trupelor ucrainene pe teritoriul Poloniei, pentru marea confruntare cu ruşii. Războiul din Ucraina, deşi nu este agreat de majoritatea omenirii, este considerat ca un război al intereselor marilor puteri, care au ales Ucraina ca spaţiu de conflict.

După cel de al Doilea Război Mondial, omenirea nu a reuşit să creeze un organism mondial eficient, care să poată bloca orice tentativă de agresiune a unui stat asupra altui stat. Nici măcar ONU nu a reuşit să fie un astfel de organism. Nu a existat zonă a globului în care state agresoare să nu-şi fi exersat intervenţiile brutale, armate sau politice, precum cele din America de Sud, Europa de Est, Africa, ţările arabe sau Asia.

În mod ipocrit, 28 de state europene şi două nord americane s-au coalizat într-o congregaţie numită NATO, pentru a se proteja de agresiunile altora. Despre protecţia celorlalte state, Dumnezeu cu mila, că ONU nu are nicio putere. Aşa au apărut o mulţime de grave agresiuni, precum cele din Coreea, Vietnam, Afganistan, Irak, Liban, Iugoslavia, ca să trecem în revistă doar câteva. În multe din aceste agresiuni, ONU a avut un rol pasiv sau decorativ, acţionând mai mult ca umbrelă pentru agresor, decât ca baraj. S-a ajuns până acolo, că Stoltemberg, secretarul general al NATO, a decis să condamne agresorul şi pentru faptele abominabile ale celui agresat, care este absolvit astfel de orice responsabilitate.

Stoltmberg a recunoscut că racheta din Polonia a fost trasă de ucraineni, dar a decretat că vina este tot a Rusiei. Motivul iritării SUA, în februarie, că Putin întârzia momentul invadării Ucrainei, a fost că americanii aveau un proiect militar pe rol, prin care doreau să-şi mute comandamentul mai aproape de China, care le suflă în ceafă prea de aproape. Pentru declanşarea acestui proiect, înfrângerea Rusiei era o etapă premergătoare care nu suferea întârziere.

Prin războiul din Ucraina, pe care SUA îl subvenționează la greu, americanii încearcă o dublă lovitură, atât asupra Rusiei, cât şi asupra Uniunii Europene, pentru a le marginaliza. Prin ruperea relaţiilor dintre UE şi Rusia s-a urmărit prăbuşirea economiilor ţărilor europene şi în special ale Germaniei, care ar prefera să-și direcționeze investițiile spre China.

Nu Rusia este responsabilă pentru criza energetică din Europa

În prezent, toate ţările Europei, cele ale UE şi cele non-UE, traversează o gravă criză energetică, decretându-se că războiul declanşat de Rusia în Ucraina este principala cauză. Războiul din Ucraina a fost provocat de Rusia, aşa că propaganda de război a declarat la unison că de această criză energetică, Rusia este vinovată exclusiv.

Manipularea este mai mult decât grosolană şi jigneşte inteligența românilor care nu se lasă duşi de val. De criza energetică din Ucraina şi implicit cea din Republica Moldova, indubitabil se face vinovată Rusia, care a acţionat voluntar şi direct în acest sens. Dar criza energetică din celelalte state europene se datorează exclusiv sancţiunilor aplicate Rusiei de către acestea, pentru agresiunea ei.

Sancţiunile aplicate Rusiei, au fost un act voluntar al ţărilor Europei şi de consecinţele acestor sancţiuni nu pot fi răspunzători decât autorii lor. Aceste consecinţe erau lesne de prevăzut şi bineînţeles puteau fi lesne evitate sau cel puţin atenuate. Pentru că cei care au gândit şi aplicat aceste sancţiuni și au facut-o în deplină cunoștință de cauză, ar fi moral ca să-şi asume consecinţele, nu să le paseze în responsabilitatea Rusiei.

Europa a hotărât ca Rusia să nu le mai furnizeze petrol, gaze, electricitate şi alte bunuri, creând astfel o criză mare cât Everestul. Cât de cinic poți fi, să vii şi să acuzi că Rusia a creat criza, când se știa prea bine că aici se va ajunge. Există suficiente motive să acuzi Rusia, nu trebuie inventate altele. Sancţiunile aplicate de Europa Rusiei sunt de domeniul filmelor cu proști, în care protagonistul cocoţat în pom îşi taie singur craca de sub picioare.

Culmea este faptul că în urma unor astfel de sancţiuni aplicate Rusiei, cei mai câştigaţi sunt SUA şi însăşi Rusia. Cei mai păcăliţi sunt europenii. Mai sunt şi alţi păcăliţi, dar pe post de victime colaterale. Luate pe ansamblu, investiţiile SUA în războiul din Ucraina au fost extrem de rentabile pentru americani, iar investiţiile țărilor europene extrem de păguboase pentru europeni, după chipul şi asemănarea preşedintei Ursula von der Leyen.

În spiritul propagandei de război, unii ar spune că şi pentru asta, tot Rusia este de vină. Recent, președintele SUA, Joe Biden, a definit ca „mană cerească de război” câştigurile exorbitante obţinute de marile companii americane de pe urma războiului dus de Rusia. Aceste companii obţin profituri uriaşe din producţia şi comercializarea armamentului, petrolului şi gazelor lichefiate.