Cât de mult poate fi întins elasticul „Libertăţii de exprimare”? (I)

În „Sfânta noastră Constituţiune”, sunt prevăzute şi recunoscute ca valori drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanelor. Una dintre principalele libertăţi, care suscită discuţii controversate, este „libertatea de exprimare”, în numele căreia unii consideră că nu există oprelişti şi pe cale de consecinţă pot abuza de ea în orice împrejurare şi oricând.

Constituţia României, în articolul 30 aliniatul (1), statuează că „libertatea de exprimare este inviolabilă” şi, pe cale de consecinţă, mai toţi se consideră îndreptăţiţi să profite la maxim de această prevedere. Aceştia, riscă astfel să încalce, cu bună ştiinţă sau din ignoranţă, prevederile alineatelor (6) şi (7) ale aceluiaşi articol, prin care sunt precizate limitele acestei libertăţi, limite care reprezintă reale linii roşii ce nu trebuiesc trecute.

Cu atât mai mult, cu cât prevederile articolului 53 statuează că exercitarea unor drepturi sau a unor libertăţi poate fi restrânsă prin lege, enumerând şi domeniile în care legea poate restrânge, respectiv în cazul apărării securităţii naţionale, a ordinii şi a moralei publice.

Din rea voinţă sau superficialitate, cei care uzează de dreptul „libertăţii de exprimare”, nu vor să vadă linia roşie trasată de prevederile articolului 53 şi călca dezinvolt peste aceasta, atacându-i chiar şi pe aceia care le critică un astfel de derapaj.

Despre libertate de exprimare se face din ce în ce mai des caz, în mod demagogic, atunci când se urmăreşte a se discredita o sancţiune legală aplicată cuiva care a păşit peste o linie roşie. Sau se urmăreşte discreditarea cuiva care critică cazul de încălcare a liniei roşii.

Ziaristul Julien Assange, creatorul Wiki Leaks, a reuşit să posteze pe această reţea jumătate de milion de documente secrete privind politica externă a SUA. A făcut-o sub semnul „Libertăţii de exprimare”, deşi în SUA publicarea unor astfel de documente era interzisă. Assange a făcut ani îndelungați de puşcărie.

Printre multiplele forme exagerate de exprimare a libertăţii de expresie sunt cele din cazul ideologiei Woke, al promisiunilor electorale cu iz penal, al comportamentului deviaționist al unor indivizi sau al unor spectacole mai exotice.

Ideologia Woke, o ideologie neomarxistă a Vestului

Apologia violenţei, menifestată de cei oprimaţi, au făcut-o explicit Marx şi Engels în „Manifestul Partidului Comunist”, scris în 1848, dar trebuie precizat că „oprimaţii” erau majoritari, adică reprezentau clasa proletariatului. Proletariatul era îndemnat să instaureze o teroare revoluţionară asupra burgheziei, o clasă minoritară, exploatatoare.

Ulterior, sub influenţa marxismului de tip cultural, majoritatea proletară a fost înlocuită de minorităţi, orice fel de minorități existente sau inventate, care pot fi încadrate cu statut de victime. În 2013, în SUA a luat naştere mişcarea BRL (Black Lives Matter), cu sprijinul logistic şi financiar al elitelor progresiste al Partidului Democrat, printre care s-a remarcat Kamala Harris, actuala candidată la preşedinţia SUA.

BML este considerată acum o mişcare internaţională a drepturilor omului, iniţiată din sânul comunităţii afro-americane, care consideră că populaţia de culoare este victima comportamentului rasei albe. În prezent, mişcarea este finanţată de Partidul Democrat şi urmăreşte discreditarea lui Donald Trump.

Administraţia Biden a trecut la aplicarea de noi standarde privind realizarea Diversităţii, Echitaţii şi Incluziunii, pe baza cărora meritocraţia a fost înlocuită cu promovarea statistică a minorităţilor de tot felul, pe baza unor cote. În SUA a luat amploare fenomenul de culpabilizare a rasei albe, aceasta fiind acuzată că a promovat exploatarea „rasei negre” printr-o „legislaţie rasilizată”, care îi avantajează numai pe albi.

Albii sunt supuşi la un exerciţiu permanent de umilire publică, pentru păcatul de a fi albi. Mişcarea BLM este una din formele de manifestare a „Ideologiei Woke”, un derivat al neomarxismului de tip occidental, care s-a accentuat şi în societatea românească, odată cu încheierea unor parteneriate strategice cu Occidentul.

Ideologia Woke reprezintă o formă radicală de dezumanizare. Activiştii BLM au fost implicaţi în 95% din revoltele, jafurile şi violențele din SUA, în vara anului 2020, soldate cu pagube uriaşe şi victime. Ideologia Woke a fost promovată oficial în România de către Klaus Iohannis prin proiectul său de ţară „România educată”.

În acest proiect, diversitatea, echitatea şi incluziunea sunt considerate valori fundamentale, meritocraţia nefiind inclusă printre acestea. În România este ignorat din ce în ce mai fățiș, chiar combătut vehement, tot ce ţine de tradiţia, identitatea, interesul naţional şi suveranitatea poporului român.

„Generaţia Woke”

Un număr însemnat de studenţi din România au fost atraşi să studieze sau să se perfecţioneze în Occident, pe baza unor burse Soros, de unde s-au întors cu ceva experienţă, dar şi cu creierul bine spălat, constituind generaţia autohtonă Woke, forţa de muncă a multinaţionalelor.

Sub rigorile ideologiei Woke, care ţin de un marxism cultural, suntem obligaţi să ispăşim păcatele strămoşilor noştri, până la a şaptea generaţie, păcate de care nişte minorităţi, reale sau imaginare, ne acuză acum că au fost discriminați până și strămoşii acestora. Astăzi asistăm la diverse forme de manipulare şi control asupra populaţiei prin intermediul unor identităţi rasiale sau sexuale.

Singura noastră speranţă rămâne faptul că ideologia Woke începe să dea semne că i se apropie sfârşitul, țări occidentale renunţând în a mai promova diversitatea şi incluziunea, sau chiar întorcându-se la valorile clasice în procesul de învăţământ. În România, un pas important va fi făcut odată cu introducerea uniformei şcolare în şcoli, precum şi a noilor programe de învăţământ care nu vor conține standardele educaționale ale LGBTQ-ului.

Curentul predominant astăzi în SUA este acela că trebuie desfiinţată organizarea socială bazată pe merit, care nu este pe placul minoritarilor. Visul american se îndreaptă cu repeziciune spre apus, neomarxismul mişcării Woke fiind perdeaua după care i se pregăteşte amurgul, sporind astfel nelinişte şi în Europa.

Ironia este că americanii credeau că sunt superiori şi că SUA reprezintă o forţă a binelui în lume. Realitatea dovedește că s-au amăgit singuri. Această convingere le-a dominat politica externă după 1945, justificând astfel invadările şi intervenţiile în alte ţări, pentru a-şi impune propriul sistem de valori democratice.

Rezultatul se vede astăzi în lume, când două treimi din populaţia globului respinge valorile democraţiei americane. Alături de SUA au rămas doar Canada şi ţările UE, chiar şi Marea Britanie. Desigur, politica externă a SUA a fost o urmare a avantajului geopolitic dat de mărimea teritoriului şi de izolarea insulară a acestuia.

Astăzi SUA sunt dominate de conflictul dintre cele două curente contradictorii, în ce priveşte politica externă. Un curent al menţinerii hegemonismului, susținut de Partidul Democrat în frunte cu Biden şi curentul retragerii şi izolării, condus de Trump. Aceste două curente au divizat şi Europa, care așteaptă cu sufletul la gură rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA.

Generaţia Woke din SUA cochetează şi cu teoriile malthusianiste privind controlul asupra populaţiei globului. Thomas Malthus a fost un cleric şi teoretician economist englez, care a trăit între anii 1766 şi 1834. Acesta a emis o teză îngrijorătoare, aceea că în timp ce populaţia globului creşte în proporţie geometrică, mijloacele de subzistenţă cresc doar în proporţie aritmetică.

Preocupat de această constatare, Malthus a emis propria teorie privind controlul asupra creşterii numerice a populaţiei şi căile de blocare ale acestei creşteri. Printre căi a enumerat controlul fertilităţii, epidemiile şi războaiele. Le-am avut pe toate și le vom mai avea încă. Cu astfel de teze cochetează astăzi şi „Mişcarea Woke” din SUA.

Dacă în timpul lui Malthus, populaţia globului era estimată la cifra de un miliard de oameni, în noiembrie 2022 a atins opt miliarde, preconizându-se ca în 2050 să ajungă la aproape zece miliarde. Recent, Kamala Harris a scăpat porumbelul, emiţând teza că „pentru a beneficia de un climat benefic, omenirea trebuie să fie rărită considerabil ca număr, pentru ca aerul să devină mai respirabil”.

Temele predilecte ale „Generaţiei Woke” sunt „corectitudinea politică şi neomarxismul”. „Mişcarea Woke” are corespondent şi în China comunistă, aşa că cele două mari puteri sunt ca doi magneţi, care depind de cum sunt aşezaţi, pentru a se atrage sau a se respinge. Pentru „Generaţia Woke” meritocraţia este rasistă, deoarece susţine exploatarea socială, a cărei combatere a fost visul de aur al comunismului.

Asistăm la apusul creştinismului?

Într-o lume în care războiul devine preocuparea dominantă, teoria incluziunii caută să ocupe locul din faţă în sfera preocupărilor noastre. Capitalismul şi Democraţia nu vor să ne conştientizeze despre ravagiile războaielor regizate, ci despre microcomunitățile LGBTQ, care vor să domine preocupările din toate domeniile.

După teoria LGBTQ, niciun domeniu nu trebuie să se dezvolte fără a accepta să recunoască incluziunea şi fără a accepta să recunoască homosexualitatea, care trebuie să devină factori de putere într-o aşa zisă societate deschisă. Valorile creştine nu mai au nici o relevanţă într-o lume în care domină teoria incluziunii.

Parodia la „Cina cea de Taină”, din spectacolul grotesc al deschiderii celei de a 33-a ediţii a „Jocurilor Olimpice” de la Paris, reprezintă proiecţia noii religii spre care suntem împinşi de la spate. Parodia la „Cina cea de Taină” a fost realizată de un grup de transsexuali, care întruchipau pe Isus şi pe cei 12 discipoli.

Se pare că Estului Europei i se rezervă rolul de a fi ultima redută care trebuie să reziste împotriva asaltului „Mişcării Woke” asupra creştinismului. Unul dintre cele mai şocante momente ale spectacolului nopţii de la Paris, a fost imaginea „Vițelului de aur”, ce prevesteşte idolatria şi abandonarea credinţei în Dumnezeu.

A fost un motiv în plus de a ne convinge că teoria incluziunii trebuie să rămână o teorie marginală, care nu reprezintă interes pentru majoritate, decât la limita egalităţii de şanse. Acel spectacol grotesc nu a reprezentat o deschidere a unor „Jocuri Olimpice” sub simbolul păcii între naţii, ci în numele libertăţii de exprimare a constituit un atac frontal asupra valorilor creștine.

Totuşi, în lume există circa 2,5 miliarde de creştini, care nu pot fi descreștinați aşa de uşor. Valorile creştine au rămas reperele morale ale trecerii noastre prin această lume. Dacă premierul României, Marcel Ciolacu, a anunţat deja că va boicota festivitatea de închidere a J.O., lipsind de la ceremonie, îmi place să cred că o va face şi din respect pentru creştinii din România.

Culmea cinismului a fost probată în ceremonia de ridicare a steagului olimpic de către nişte militari francezi, când steagul a fost pus invers pe catarg, cu capul în jos, ceea ce prevesteşte un mare pericol asupra unei lumi răsturnate cu susul în jos, abandonate în fața satanismului probat de spectacol în numeroase secvenţe.

Acest spectacol a fost transmis Live întregului mapamond, ca semn că s-a înscăunat o nouă religie, reprezentând un afront impardonabil la adresa convingerilor creştine. A fost şi un semn că a venit „Timpul” în care o minoritate va domina majoritatea compusă din oameni normali. Ce vremuri! (Va urma)