CASE ÎN GHEAÞÃ

• la Izvoru Alb, Sãrbãtorile vor fi triste • lacul natural format în august dupã alunecãrile de teren a înghetat • cu tot cu casele sãtenilor • „Dumnezeu ne-a încercat încã o datã. Asta este a treia oarã cînd ne mutãm sãlasul în altã parte. A doua oarã a fost cînd ne-am strãmutat, cînd cu lacul de acumulare de la Bicaz. Si acum, iarãsi apa! Mie mi-a înghitit casa lacul cel blestemat la care nimeni nu se astepta sã rãsarã de-o datã aici între munti“, a declarat o sãteancã •

Izvoru Alb, zi de sãrbãtoare cînd reporterul Monitorul a ajuns în satul cel mai afectat de natura dezlãntuitã din acest cumplit an 2005. 12 familii rãmase în varã fãrã adãpost, ca urmare a alunecãrii muntelui Dosul Izvorului peste locuinte, continuã sã-si plîngã soarta. Lacul format prin barajul natural apãrut peste noapte în mijlocul satului, care a înghitit, în august, cîteva gospodãrii, s-a transformat, o datã cu sosirea iernii, în pod de gheatã, strîngînd acum ca într-o menghinã peretii caselor. Izvorãnii încearcã sã realizeze, cu ajutorul unui utilaj trimis de Primãria Bicaz, un sant de scurgere pentru eliberarea milioanelor de metri cubi de apã din lac. Zadarnic, deocamdatã. Cu sprijinul administratiei locale, sãtenii au început amenajarea unui drum, pe versantul din stînga al proaspãtului lac natural, care sã refacã legãtura dintre cele douã pãrti ale cãtunului. Cît priveste constructia caselor, desi au intrat în posesia materialelor, cele 12 familii rãmase fãrã adãpost au reusit pînã la lãsarea frigului sã toarne doar temeliile. Urmeazã ca oamenii sã locuiascã pînã în primãvarã fiecare pe unde poate. Douã dintre familiile sinistrate au hotãrît sã pãrãseascã satul definitiv. La rude, una la Bicaz, iar o alta în comuna Farcasa. Restul au ales ca locatii pentru ridicarea gospodãriilor zona Baicu, apartinînd aceluiasi sat. Acum douã duminici, primarul Bicazului, Constantin Catrinoiu, împreunã cu liderul local PD, Viorel Munteanu, s-au aflat în mijlocul izvorãnilor pentru a purta discutii cu localnicii. S-a hotãrît de comun acord ca Primãria sã trimitã în zonã un buldozer pentru a termina drumul început. Preotul paroh al satului, Aurel Florea, apelînd la ajutorul altor parohii din judet, a reusit sã acorde prin bisericã fiecãrei familii sinistrate cîte 15 milioane de lei. Dar Sãrbãtorile iernii lui 2005 îi vor gãsi pe izvorãni mult mai tristi decît în anii trecuti.

Neputintã Toate acestea au fost aflate, cu cîteva zile în urmã, din discutiile purtate de cãtre reporter cu sãtenii din Izvoru Alb, loc în care natura a luat-o razna în varã si o datã cu ea si pãmîntul de sub gospodãriile unor oameni pasnici si cu credintã în Dumnezeu. La descinderea în zonã, pe multi dintre localnici aveam sã-i aflãm la bisericã, unde pãrintele Florea oficia Sfînta Lirughie de duminicã. Sãteni tãcuti, învãluiti de mirosul de tãmîie, apãsati de griji si de anii trãiti aspru printre munti. Din putinul lor aduseserã ofrande bisericii, cîte ceva întru pomenirea mortilor, nu putini la numãr dupã cum aveam sã aflãm dînd ascultare celor pomeniti de preot. Printre localnici, se afla si primarul Bicazului, care cãlcase satul întru aflarea de noi pãsuri. „Am trimis aici un utilaj pentru a încerca sã mai dislocãm din barajul natural, lucrare care sã conducã la scãderea nivelului apei“, a spus primarul Catrinoiu. Iar mai apoi aveam sã întelegem cele spuse de cãtre acesta, direct în teren. Într-adevãr un canal de fugã lung de vreo 50 de metri, adînc de aproximativ trei metri si lat tot pe-atît, îsi fãcea acum loc printre mormanele de pãmînt adus în vale de prãpãdul din varã. Numai cã rostul sãu nu se prea regãsea în înãltimea lacului, care ce-i drept scãzuse vreun metru, dar prea putin. Casele se aflau tot sub prigoana apei înghetate pînã aproape de usorul usilor. „Ne-ar trebui un buldozer care sã împingã la vale malul de pãmînt. Apoi tot cu acest utilaj sã continuãm drumul început pe coastã care sã facã legãtura dintre cele douã pãrti ale satului“, a spus preotul satului. „Ne-a ajutat primãria cînd a putut. Oamenii au acum materiale pentru case, dar le lipseste forta de muncã. Aproape toti sînt bãtrîni. Ce sã facã? Dar satul trebuie sã rãmînã sat, cãci oamenii sînt legati sufleteste de glie“, a mai declarat preotul comunitãtii.

„Sã fie un blestem, o lucrare diavoleascã sau o încercare din partea lui Dumnezeu“ Dar, cei bãtuti de soartã, acum, aproape jumãtate de an de la dezastru, cînd îsi vãd gospodãriilor înghitite de ape si strînse între gheturi o datã cu sosirea iernii, sînt pesimisti. „Vin sãrbãtorile peste noi si nevoia ne face sã le întîmpinãm printre strãini. Dumnezeu ne-a încercat încã o datã. Asta este a treia oarã cînd ne mutãm sãlasul în altã parte. A doua oarã a fost cînd ne-am strãmutat, cînd cu lacul de acumulare de la Bicaz. Si acum, iarãsi apa! Mie mi-a înghitit casa lacul cel blestemat la care nimeni nu se astepta sã rãsarã de-o datã aici între munti. De multe ori stau si mã gîndesc, sã fie un blestem, o lucrare diavoleascã sau o încercare din partea lui Dumnezeu?“, se întreba Miluta Titianu, o izvorancã ce se apropie de 80 de ani. „Nu mã las, pînã nu-mi fac altã casã în Baicu, locul în care cu ajutorul lui Dumnezeu o sã si sfîrsesc pînã la urmã“, a mai adãugat bãtrîna. Si totusi, din spusele ei, am aflat cã nu va renunta nici la vechea casã, pe care, dacã apele o vor slobozi, „o va lãsa spre amintire urmasilor, cã a fost o femeie zdravãnã, precum Ceahlãul“. Pe lîngã locul „rupt“ de puhoaie se aflau alte figuri care priveau parcã în gol cu chip pustiit de vlagã. Erau unii dintre bãtrînii locului peste gospodãriile cãrora cãzuse „potop“ de pãmînt, distrugîndu-le tot ce agonisiserã o viatã. Si cum puteau fi perceputi chiar si acum, dupã mai multe luni de la dezastru, altfel decît niste oameni deznãdãjduiti, cînd trãiserã pe viu si fuseserã pãrtasi la imagini apocaliptice, în chiar propriile ogrãzi? „Nu se mai poate face nimic. Vin zilnic si privesc la locul în care am trãit zeci de ani, cu bucuriile si necazurile unei vieti. Dar acum amintirile nãvãlesc una dupã alta. Am primit materiale pentru a-mi ridica o altã casã, însã mai sînt eu oare în stare la bãtrînete?“, ne-a spus, între douã oftaturi, un bãtrînel gîrbovit de frig. Mai încolo un altul, si tot asa, precum niste personaje dintr-o altã lume. Izvoru Alb, prin alunecãrile de teren produse în varã, ca urmare a ploilor torentiale abãtute asupra zonei, a rãmas în continuare o ranã deschisã si adînc încrustatã în constiinta oamenilor din sat. Sãrbãtorile Crãciunului si cumpãna dintre ani vor afla cele 12 familii, cãrora le-a „fugit“ pãmîntul de sub case, mult prea triste si rãvãsite, încît sã poatã trãi din plin bucuria unor împliniri sufletesti. Dar, asa cum rãzbate din spusele sinistratilor, SPERANÞA n-a murit. (FOTO: Izvoru Alb, august si decembrie 2005)