Actualitate
„Cascadorii” nedorite pe șosele. Accidente la Săvinești și la Ștefan cel Mare FOTO

■ nedoritele evenimente rutiere au fost cauzate de neacordarea de prioritate și de neatenția în conducere
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au fost sesizați, la data de 17 septembrie 2024, în jurul orelor 08:00, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Național 15, în localitatea Săvinești.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în timp ce o femeie, în vârstă de 43 de ani, din Roznov, conducea un autoturism, nu ar fi acordat prioritate unui autoturism condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani.
Acesta din urmă, pentru a evita impactul, a părăsit drumul și a intrat în coliziune cu un stâlp, iar din cauza leziunilor suferite a fost transportat la spital. Testele alcoolscopice au avut rezultate negative și a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Tot în această dimineață, la ora 06:50, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Ștefan cel Mare la un accident rutier în care autoutilitară s-a răsturnat. La locul solicitării au fost alocate mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț.
Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că autovehiculul era răsturnat în afara părții carosabile. Conducătorul auto, un bărbat de 49 de ani, s-a autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. Acesta nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Cadrele de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma evenimentului rutier.

-
Actualitate2 săptămâni,
Dezinformarea electorală: cum să recunoaștem informațiile false și unde raportăm neregulile
-
Prima paginăo săptămână,
Doliu în familia Gheorghe Ștefan, fostul primar al Pietrei și președinte la FC Ceahlăul
-
Actualitate2 săptămâni,
Accident grav pe DN15, în Dumbrava Roșie: Mamă și fiică, rănite după ce un șofer beat și fără permis a provocat un accident rutier
-
Actualitate2 săptămâni,
Cea mai mare afacere de lux a anului: Cine a cheltuit 1,25 miliarde EURO pentru un imperiu al modei
-
Actualitate7 zile,
Ceahlăul-Chiajna: 1-1. Test util pentru galben-negrii
-
Actualitate2 săptămâni,
Bani de la stat pentru păduri! APIA primește cereri până în iulie
-
Actualitate5 zile,
Paște 2025 – ziua în care ortodocșii și catolicii se roagă împreună. Ce obiceiuri se respectă
-
Actualitate4 zile,
Lunea Albă 2025 – A doua zi de Paște: Ce trebuie să faci pentru noroc, sănătate și iertare divină. Tradiții, superstiții și obiceiuri vechi de sute de ani