Care ar fi raţiunea unui Congres extraordinar al PSD?

Liviu Dragnea a solicitat şi Comitetul Executiv Naţional surprins, a aprobat organizarea în martie a unui Congres extraordinar. Surpriza a fost provocată de solicitarea lui Dragnea, tocmai când reuşise să-şi convingă colegii să renunţe la şedinţele ordinare ale Biroului Executiv. Care sunt raţiunile declanşării unui Congres extraordinar, când acesta nu este impus de calendarul statutar, încearcă să ni le explice chiar Dragnea. În primul rând Dragnea vrea să redefinească Programul de guvernare al PSD. Este un demers care se impune, dacă ţinem seama că pe spezele vechiului program, lansat în ianuarie 2017, PSD şi-a compromis două guverne, Grindeanu şi Tudose. Sunt necesare corecţii, reorientări, redefiniri. Dezbaterea se poate extinde şi asupra „unui proiect de ţară pe următorii 25 de ani“. Noul program de guvernare şi programul de ţară sunt subiecte pe care naţiunea le va urmări şi comenta cu interes, justificându-se astfel necesitatea Congresului. Dar, Liviu Dragnea declară că ar mai vrea ceva. Ar dori ca la Congres să fie „revalidat“ în funcţia de preşedinte al PSD. Realizând că are imaginea şifonată de vânturile, din direcţiile DNA, a Cotroceniului şi a manifestaţiilor stradale, dublate de răbufnirile interne ale unor colegi de partid, Liviu Dragnea vrea să-ţi netezească imaginea sub votul Congresului. Dragnea aşteaptă să fie reinvestit cu încredere, din partea unui Congres netulburat de proiecte de democratizare internă, de prezenţa unor opozanţi sau lideri de opinie. Pentru aceasta se vor ocupa liderii locali, baronii partidului, aducând la Congres pe cine trebuie. Dacă încrederea va fi unanimă, acesta va fi semnul că în PSD se pune cruce oricărei diversităţi de opinie. Preşedintele executiv Nicolae Bădălău va trebui să înţeleagă că democraţia internă nu a fost confiscată de Dragnea, ci de către Congres. Liviu Dragnea va putea conduce PSD-ul mai departe, în acelaţi stil autocratic, fără nici o opoziţie. Va fi o lovitură de imagine, menită să rupă gura contestatarilor din lăuntrul şi din afara PSD-ului. Votul unanim îl va îndreptăţi pe Dragnea să prezinte o listă de pretenţii nenegociabile, derivate din obiectivele sale personale, nu din dezbaterile Congresului. Pesedişii cu state vechi constată, cu îngrijorare crescândă, că la vârful PSD-ului există o grupare talibană eterogenă, al cărei obiectiv este ca în partid să se instaleze o linişte perpetuă. Pentru aceşti talibani, liniştea nu poate exista, dacă lui Dragnea nu i se pune la dispoziţie controlul total asupra partidului, de aici decurgând controlul asupra executivului şi asupra legislativului. Dacă încrederea nu va fi unanimă, aceasta nu înseamnă că Liviu Dragnea va fi lăsat la vatră, doar că „scrisoarea lui Bădălău“ a avut sens şi că democraţia internă trebuie să-ţi reintre în drepturi oficial. Doar aşa se va dovedi că PSD este un organism viu, nu unul amorf, de vitrină. Având în vedere că Liviu Dragnea a fost ales preşedinte prin votul întregii suflări pesediste, nu poţi rămâne decât blocat când auzi pe unii că la acest Congres nu există riscul ca vreun rival să candideze împotriva liderului suprem. Pentru că la Congresul extraordinar nu poate fi vorba de realegerea preşedintelui, ci de cu totul altceva. Dacă votul de încredere va fi unanim sau zdrobitor, congresmenii îi vor da mână liberă lui Dragnea să-şi elimine pe loc toţi rivalii şi să confişte preşedinţia pentru multă vreme. Dragnea va supune Congresul unui şantaj, după formula „Ori ei, ori eu“, jucând cu mandatul pe masă, contând pe disperarea pesediştilor la gândul că nu mai au alţi lideri.

Derapajele DNAi nu sunt dezvăluite de către instituţii abilitate, nici de către personalităţi de autoritate morală, ci cu ajutorul unor infractori reali

Miercuri seara, toate televiziunile cu pretenţii la rating, au transmis simultan istorica conferinţă de presă ţinută de Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, pentru prima dată în 4 ani. Ea şi-a călcat pe inimă şi pe principii, stând de vorbă „ca de la om, la om“, timp de două ore cu o cohortă de ziarişti, ascultând zeci de întrebări şi răspunzând doar la câteva, în maniera unui veritabil om politic. A debutat în conferinţă susţinând că toate dezvăluirile televizate, puse la dispoziţia acestora de clanul infractorilor Cozma din Prahova, fac parte dintr-o campanie furibundă împotriva DNA. A recitat o patetică odă despre meritele şi virtuţile procurorilor DNA, odă pe care a preluat-o şi Klaus Iohannis mai târziu, în conferinţa lui de presă. În raport cu gravitatea dezvăluirilor, Kovesi trebuia să-şi impună altă abordare pentru a le demonstra, credibil, românilor, fie că dezvăluirile nu sunt reale, fie că sunt reale şi în acest caz, ce măsuri a luat. Am urmărit prestaţia procuroarei şefe şi trebuie să recunosc că în afară de ce a spus, altceva nu putea să spună. A apărat prestigiul instituţiei, prestigiul procurorilor, a recunoscut că a avut şi „portocale“ putrede printre procurori, care nu caracterizează întreaga instituţie şi că DNA nu falsifică probe. Mă aşteptam să se dezică, fie şi parţial, de practicile procurorului Onea, aşa că a rămas cu acesta legat de gât, piatră de moară. Solidaritatea de tagmă nu este recomandată în orice ocazie. Dacă Inspecţia judiciară îi rupe gâtul lui Onea, Kovesi va trebui să-şi facă harakiri. După dezvăluirile apocaliptice marca Antena 3, de duminică, 11 februarie, toată suflarea antikovesistă a invocat „Unde eşti tu Toader doamne…?“. Premierul Dăncilă i-a transmis lui Toader, ministrul Justiţiei plecat în Japonia, o depeşă de revenire acasă, că ţara arde. Tudorel Toader era plecat în Japonia, ca să dreagă busuiocul, după afrontul suportat de premierul nipon Shinzo Abe, când la venirea în România, nu a avut cu cine sta de vorbă. Omologul său, premierul Tudose, fusese dat jos din funcţie tocmai când Abe se urca la Tokyo în avion spre România. Shinzo Abe s-a ales doar cu un nai, cadou la Muzeul satului, din care a fluierat a pagubă în avionul de întoarcere. A rămas să vedem, dacă la întoarcerea acasă, ministrul Justiţiei are în mapă suspendarea din funcţie a lui Kovesi, suspendare promisă cu trei luni în urmă. După încheierea istoricei „Conferinţe de presă“, televiziunile au revenit în propriile lor studiouri, unde erau pregătite din timp comandourile de analişti, comentatori şi părerologi, pregătiţi să încheie evenimentele cu concluzii. Trebuie să mărturisesc că am trecut de mult de naivitatea de a rămâne prizonierul unor anumite canale de televiziune sau anumitor ziare, de orientări diferite, debarasându-mă astfel de riscul de a fi manipulat, ghidându-mă după propriile opinii, nu după ale altora.

După dezvăluirile televiziunilor, am realizat că suntem supuşi unui test

În acea zi de duminică, precum şi în zilele care au urmat, românii au fost supuşi unui test de perspicacitate. Testul de a opta pentru ce este mai grav, pentru implicările unor infractori sau inculpaţi în fapte de corupţie sau pentru anchetarea acestora de către nişte procurori DNA, în stilul cercetării unor terorişti după 11 septembrie, în America. Prin difuzarea de către Antena 3 şi România TV a unor înregistrări ale fostului deputat Vlad Cozma, ni se relevă faptul că politicienii corupţi, căzuţi pe mâna unor procurori ca Negulescu sau Onea, sunt implicaţi în proceduri nelegale, pentru reducerea pedepselor, care transformă lupta anticorupţie a DNA într-o târguială. Modelul de justiţie practicat de cei doi procurori ai „elitei DNA Prahova“ nu a putut fi stopat nici de Kovesi, nici de CSM şi nici de Inspecţia Judiciară. Iar Klaus Iohannis nu se implică, pentru că el „n-aude, nu vede“. Testul impune să înţelegem că în această etapă lupta anticorupţie este un scop în sine şi scopul scuză mijloacele. Televiziunile încearcă doar să devoaleze mijloacele, sau măcar încearcă. Am căzut cu toţii în una din capcanele întinse. Suntem împinşi să ne exprimăm revolta, că infractorii se înfundă între ei cu probe falsificate, dar să nu ne punem întrebări prea multe despre clasarea dosarului Microsoft, escrocheria cea mai mare, care a lăsat urme până la uşa celor mai feroce susţinători ai nemodificării legilor justiţiei. Toate dezbaterile din spaţiul public sunt croşetate exclusiv pe cazul procurorilor Onea şi Negulescu, de la DNA Prahova. Nu trebuie să ne facem iluzii, că există pădure fără uscături. Ce se urmăreşte de fapt? Să fim convinşi că întrega DNA de la Prahova este un putregai de sus până jos şi că dosarele aflate pe rol, inclusiv ale clanului Cozma ar trebui reconsiderate? Sau că la nivel naţional DNA este la fel de putredă şi că toate dosarele aflate pe rol ar trebui reconsiderate? Se spune că una din punţile României cu UE şi SUA este lupta anticorupţie. Interesul UE şi al SUA nu poate fi deviat de pierderile colaterale provocate de DNA în misiunea sa. Nu ştim la ce nivel rezonabil consideră UE şi SUA că pot fi acceptate pierderile colaterale. La 5 la sută sau la 10 la sută? Sau mai mult? Dacă există un nivel acceptat, Laura Codruţa Kovesi va rămâne şefa DNA. Iar joi, Tudorel Toader ne va spune o poveste frumoasă despre care Klaus Iohannis va declara că nu a auzit.