Arhivă 2005-2017
Capul presedintelui vrem
• liberalii nemteni cer prefectului sã ia act de încetarea de drept a mandatului de presedinte al Consiliulului Judetean Neamt în cazul lui Dan Vasile Constantin • ei sustin cã acesta se aflã în situatie de incompatibilitate deoarece încã este administrator la o firmã • „voi ataca ordinul prefectului în instantã“, spune presedintele Dan Vasile Constantin •
Bãtãlia pentru functia de presedinte al Consiliului Judetean Neamt, declansatã de ceva vreme între liberali si Dan Vasile Constantin, a ajuns aproape de punctul culminant. Liberalii nemteni sustin cã au gãsit o „bresã“ în armura presedintelui Consiliului Judetean Neamt si încearcã sã-l dea jos de pe fotoliul pe care îl ocupã de la alegerile din 2004. Ieri, Vlad Marcoci si Daniil Harasemiuc, consilieri judeteni ai PNL au declarat public cã mandatul de presedinte al lui Dan Vasile Constantin a încetat de drept deoarece acesta mai figura la Registrul Comertului, pînã pe data de 23 ianuarie, ca fiind administrator la societatea Sincromat SRL. „Domnul presedinte al Consiliului Judetean Neamt, Dan Vasile Constantin este incompatibil cu functia pe care o ocupã datoritã calitãtii sale de administrator pe care o detine la sociatetea Sincromat SRL. Prin urmare solicitãm secretarului judetului sã-si facã datoria si prefectului Toader Mocanu sã ia act de acest fapt si sã aplice legea. El spune cã s-a retras din aceastã functie de administrator cu mult timp în urmã, dar aceasta nu poate fi doveditã, deoarece în fata legii încetarea nu este valabilã decît dupã înscrierea la Registrul Comertului“, a declarat Vlad Marcoci. Daniil Harasemiuc a arãtat si cum se procedeazã din punct de vedere legal în astfel de cazuri: „Calitatea pe care o are acum Dan Vasile Constantin, de administrator la o firmã, este incompatibilã, printre altele, cu functia administrativã în care a fost ales. În aceste cazuri, cel vizat, dacã nu renuntã la una dintre cele douã functii în termenul stabilit de lege, prefectul emite un ordin care constatã încetarea de drept a mandatului ales. Termenul stabilit de lege este de maxim 60 de zile de la începerea mandatului, iar ordinul prefectului este emis dupã ce secretarul judetului propune acest lucru. El a avut timp 60 de zile sã-si dea demisia din una din cele douã functii, iar pentru cã nu a fãcut-o la vremea respectivã, deja este o încãlcare a legii. Indiferent dacã prefectul sau secretarul judetului emit actele mentionat, este o încãlcare de lege. Mai mult, legea prevede cã secretarul judetului este obligat sã-l sesieze în astfel de cazuri“.
„Îmi apãr cauza“ Cel acuzat de incompatibilitate, presedintele Consiliului Judetean Neamt, Dan Vasile Constantin, sustine cã la aceastã datã mentiunea cã nu mai este administrator la societatea amintitã a fost înregistratã la Camera de Comert. „Nu mai sînt administrator la societatea respectivã din 29 aprilie 2004, iar în momentul în care am vîndut actiunea pe care o detineam am si demisionat din calitatea de administrator. Adunarea actionarilor a luat act de decizia mea dar cã administratorul numit ulterior nu a depus la Camera de Comert adresa pînã pe data de 23 ianuarie este altceva. Mai mult, atît înainte de data la care am demisionat din acea firmã, mai ales dupã acea datã, nu am semnat nici un document si nu mi-am exercitat niciodatã calitatea de administrator. Firma este fãrã activitate din iunie 2004“, a declarat Dan Vasile Constantin. Oficialul nemtean a mai adãugat cã în cazul în care prefectul va emite ordinul mentionat, îl va ataca în instantã, „pentru cã nu s-au respectat procedurile“. „La data cînd va face secretarul judetului sesizarea cãtre prefect eu nu mai apar ca administrator la Registrul Comertului. Mai e un caz. Cînd mi-am dat demisia de la Parking, dacã administratorul nu fãcea mentiunea la Camera de Comert, mai eram sau nu administrator? Dacã cel care trebuia sã facã mentiunea nu a fãcut-o este o neglijentã din partea lui“, a mai declarat presedintele CJ Neamt. El a mai spus cã va pune toate documentele la dispozitia organelor de anchetã cînd îi vor fi solicitate si cã mai mult ca sigur va fi un proces. „Îmi apãr cauza“, a conchis Dan vasile Constantin.

-
Actualitate2 săptămâni,
Dacă era după gândirea lui Nicușor Dan, aveam guvern abia prin august
-
Actualitate2 săptămâni,
Şansă pentru CSM Ceahlăul? Modificările care pot schimba totul
-
Actualitate2 săptămâni,
Lanțul american de restaurante Chili’s intră pe piața din România. Ioan Anton Măzărianu, investitor majoritar
-
Actualitate2 săptămâni,
Un deputat de Neamţ îndeamnă românii să nu mai plătească taxe. Ce l-a supărat
-
Actualitate2 săptămâni,
PREMIERĂ: donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis în euro: dobânzi record de până la 8,25% la lei
-
Actualitateo săptămână,
Reînvie războiul dintre palate la Neamţ?
-
Actualitate2 săptămâni,
Noua echipă de conducere a CSM Ceahlăul, luată la întrebări. Ce au răspuns Angelo Alistar şi Daniel Mahu Moisii
-
Actualitate2 săptămâni,
Rezultate Bacalaureat Neamț 2025: rata de promovare sare la 79,12 %