Canonul cel Mare – revocarea Laurei Codruţa Kovesi din funcţie

Joi 22 februarie a fost ziua în care ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ar fi trebuit să prezinte în Parlament un raport asupra activităţii ministerului, având în anexă concluziile privind derapajele DNA. Prezentarea nu a mai avut loc în mediul parlamentar, Tudorel Toader apelând la practici mai creştine. În calendarul ortodox, această zi de joi a fost dedicată slujbei celei de a patra zi a „Canonului cel Mare“. Tudorel Toader a hotărât să scutească pe mult încercaţii noştri parlamentari de a încălca canoanele, prin participarea lor la o spovedanie publică, care nu le conferea acestora dreptul de a stabili vreo dezlegare. În practica ortodoxă, slujba Canonului cel Mare cuprinde patru părţi distincte, care se citesc câte una pe zi, în patru zile consecutive, din prima săptămână a Postului Mare, care a început din 19 februarie anul acesta. De abia în a cincea săptămână a Postului Mare, cele patru părţi se citesc integral. Mai pragmatic, Tudorel Toader a luat în această zi de joi cele 20 de părţi ale raportului său privind păcatele DNA- ului şi ale şefei acesteia, prezentându-le într-o declaraţie de presă, în faţa naţiunii şi a unor ziarişti obiectivi şi însetaţi de marele adevăr. Spuneam mai zilele trecute, că în conferinţa de presă a DNA-ului, de miercuri 14 februarie, Laura Codruţa Kovesi nu putea spune pe fond altceva, decât ceea ce a spus, adică NIMIC. În declaraţia sa de presă din ziua de joi 22 februarie, Tudorel Toader, la rândul său, nu putea spune altceva, decât ceea ce a spus. A judecat DNA-ul şi pe şeful acesteia, dând canonul dezlegării, prin revocarea din funcţie a L.C.Kovesi. Argumentele cuprinse în cele 20 de puncte ale judecăţii, au devoalat încă de la început care va fi canonul. Ziariştii prezenţi, sesizând de la început unde bate ministrul, au început să tropăie iritaţi, tropăit care a încins reţelele de socializare, prin comanda unică – „Ieşiţi în stradă!“. În practica ortodoxă, esenţa unui canon este pocăinţa păcătosului, pentru practicile sale neconforme cu legile evanghelice. Tudorel Toader a considerat că în practica laică, esenţa canonului aplicat procurorului şef Kovesi ar trebui să reprezinte pocăinţa acesteia şi a unor procurori subalterni, pentru practicile lor neconforme cu legile şi Constituţia României. Canonul nu trebuie interpretat ca o pedeapsă pentru cei care au făcut lucruri rele, ci ca un mijloc de îndreptare a firii omeneşti. Firea Laurei Codruţa Kovesi, aşa cum este ea, se cere a fi îndreptată. Canonul implică o spovedanie şi o mărturisire a păcatelor. Canonul dat de Tudorel Toader nu a fost dat în urma spovedaniei şi a mărturisirii Laurei Codruţa Kovesi. După practica creştină, mărturisirea nu trebuie făcută în public, ci în faţa Celui de sus, prin duhovnic. Kovesi încalcă sfintele învăţături ale Constituţiei României, când consideră că duhovnicul ei nu este ministrul Justiţiei, ci Iohannis de la Cotroceni. Aceasta a declarat public că Tudorel Toader nu a chemat-o niciodată la ascultare sau la spovedanie. Doamna nu ştie ca atunci când simţi nevoia să mărturiseşti, te duci la duhovnic să te spovedeşti, nu aştepţi să te cheme el. La conferinţa ei de presă, L.C.Kovesi s-a dat imaculată, dovedind că nu vede ce păcat şi-ar mărturisi, săvârşit „cu gândul, cu fapta sau fără de voie“. În neprihănirea ei, L.C.Kovesi a considerat că nu este cazul unei întâlniri de gradul zero cu Tudorel Toader, nici după citirea celor 20 de părţi ale justificării canonului aplicat. În aceste circumstanţe, Kovesi s-a văzut legitimată în convingerea ei, că păcatele ţin de virtute. Nimic nu o frământă, nici o părere de rău, nici o intenţie de a repara suferinţele unor oameni nevinovaţi, ca urmare a erorilor unor procurori. Dorinţa acesteia este de a deveni Preoteasa incontestabilă a Justiţiei, rezervându-i ministrului doar rolul de ţârcovnic, care să-i ţină isonul.

Păcatele capitale ale lui Laurei Codruţa Kovesi – şefa DNA

Corul susţinătorilor lui Kovesi, elitiştii, tefeliştii şi colegii, este cu un pas în urma cor heruvinilor. Aceştia se declară deplin satisfăcuţi că îngerul lor Kovesi este „plin de mândrie“. Părintele Cleopa ne atrăgea atenţia că „cel mai urât păcat înaintea lui Dumnezeu, este mândria, care face din înger, diavol!“ L.C.Kovesi şi susţinătorii ei, ar trebui să înţeleagă că cele 20 de argumente prezentate de Tudorel Toader în faţa naţiunii, în susţinerea Canonului cel Mare privind revocarea din funcţie a lui Kovesi, reprezintă păcatele unui sistem condus de aceasta. După Sfântul Nicodim Aghioritul, exisă douăsprezece trepte ale păcatului. Prima treaptă a păcatului este facerea de bine pentru a beneficia de laudă şi mărire. A amesteca binele cu răul este cel mai mare păcat al omului în general şi al L.C.Kovesi în special. Crezând că face un mare bine naţiunii, în lupta atât de necesară pentru combaterea corupţiei, DNA sub conducerea lui Kovesi, nu a pregetat să calce legea în picioare. În condiţiile în care Kovesi nu şi-a mărturisit păcatele, duhovnicul (ministrul justiţiei) nu avea dreptul de a o dezlega de aceste păcate, decât după aplicarea canonului. Canonul revocării din funcţie, un canon al părăsirii păcatului este atât o măsură creştinească, cât şi una constituţională. Fuga lui Kovesi la Klaus Iohannis, un duhovnic lesne iertător, pentru a primi dezlegare fără canon, este un alt păcat, cel „al încrederii nesocotite în bunătatea Judecătorului Suprem“. Chiar dacă L.C.Kovesi nu i s-a mărturisit lui Tudorel Toader, acesta nu putea fi un duhovnic lesne iertător, deoarece un astfel de duhovnic nu poate dezlega decât dacă are aceleaşi păcate sau judecă după părerea sa, nu după lege. Nici nu s-a răcit bine gura ministrului joi seara, după citirea Canonului în 20 de părţi, că preşedintele Iohannis, aflat la Bruxelles, a şi transmis naţiunii printr-un comunicat de presă, că nu este de acord cu nimic din cele prezentate de ministrul Justiţiei în susţinerea revocării. S-a antepronunţat astfel, înainte de a descifra documentele voluminoase din susţinerea propunerii de revocare. Între Dumnezeu şi Iohannis se află Naţiunea Română. Ca şi Biserica, Naţiunea îşi are legile ei, începând cu Constituţia. În deciziile sale, Klaus Iohannis nu are îndoieli şi nu discută cu Naţiunea decât prin tăceri. Când discută, o face cu o parte a naţiunii, cea care trebuie să-i asigure un nou mandat. Nu ştiu dacă Iohannis se sfătuieşte măcar cu Dumnezeu, când sare peste Naţiune. Sigur se sfătuieşte mai rar sau deloc cu Constituţia. Kovesi nu va merge la Cotroceni, să se pocăiască în particular, şi doar pentru a prospecta locul şi funcţia de acolo.

Cu Legea, pre Lege călcând

Imaculata Kovesi nu concepe pocăinţa din îndărătnicie. Crezul său major nu este dreptatea în sine, ci dreptatea cu orice preţ. Este păcatul suprem, al amestecării binelui cu răul, când în actul de justiţie, răul este considerat un rău necesar, pentru a legitima erorile şi a eficientiza statistic activitatea DNA. Spovedania lui Kovesi nu ar trebui făcută în faţa icoanei „mântuitorului“ de la Cotroceni, ci în faţa Naţiunii, care are dreptul să ştie TOT. Să ştie ce este bine şi ce este rău, ce este real şi ce nu din acuzele la adresa DNA. În conferinţa de presă a DNA, despre acuzele la adresa acestei instituţii, L.C.Kovesi a mărturisit NIMIC. În schimb, am aflat din gura ei că nu păstoreşte decât procurori heruvimi, că DNA nu falsifică probe, nu fabrică dosare împreună cu infractorii, că DNA nu promovează prioritar dosare şi nu are dosare puse „la aşteptare“, până la clasare. Am aflat de la ea că DNA este o instituţie de elită. În infatuarea sa, pentru acest NIMIC mărturisit, L.C.Kovesi se aştepta, nu la o revocare, ci la o canonizare, care să o aşeze alături de Ioana D’Arc. Păcatul de necontestat al lui Kovesi este că a permis ca în cadrul DNA să existe procurori care să aplice legea discreţionar, în dispreţul legii, profitând din plin de statutul lor de magistraţi inamovibili bine plătiţi, de independenţa lor neîngrădită, de pasajele neconstituţionale ale legilor, pe care unii magistraţi cereau să nu fie modificate, de susţinerea internă şi externă în opera de rebrenduire a clasei politice din România.

În loc de epilog

DNA, aflat în corzile unor dezbateri publice aprinse, ar trebui întărit şi nu slăbit, prin îndepărtarea tuturor „portocalelor“ tolerate de Portocala şef. L.C.Kovesi şi susţinătorii ei sunt bântuiţi de păcatul comun al trufiei de a crede că DNA se identifică cu şeful acestei instituţii, iar revocarea din funcţie a procurorului şef i-ar afecta instituţiei credibilitatea şi eficienţa. Pentru dezlegarea de acest păcat nu există spovedania comună, ci doar a fiecăruia în parte, pentru a nu se greşi emiţând canon comun. Curăţat de portocale, DNA ar trebui să-şi continue menirea, cu aceeaşi intensitate, dar în spiritul respectării cu sfinţenie a legilor, a drepturilor omului şi a prezumţiei de nevinovăţie şi cu toleranţă zero asupra infracţionalităţii. Canonul revocării din funcţie a lui Kovesi este o decizie luată spre binele DNA şi nu conţine nimic personal. Conţinutul celor 20 de părţi ale canonului, este un rechizitoriu la adresa DNA cu Kovesi în funcţie. Canonul stabileşte dezlegarea DNA de păcat, care este dezlegarea de Kovesi. Urmează spovedania lui Kovesi în faţa lui Klaus Iohannis la Cotroceni şi rămâne să vedem ce Canon îi va stabili acesta, pentru dezlegarea de păcate