Eminescu, Iorga, Slavici, Eliade, Goga, Alecsandri, Kogălniceanu, Hașdeu, Xenopol, Paulescu – Când valorile sunt rupte în plen

ragi români, există momente în istoria unei națiuni în care nu zgomotul străzii, nu crizele economice și nici măcar amenințările externe provoacă cea mai adâncă rană, ci gesturile făcute chiar în casa democrației. Astăzi, în plenul Camerei Deputaților, nu a fost rupt doar un afiș. A fost sfâșiată, simbolic, o filă din conștiința națională. Când nume precum Eminescu, Iorga, Slavici, Eliade, Goga, Alecsandri, Kogălniceanu, Hașdeu, Xenopol, Paulescu ajung să fie tratate ca simple bucăți de hârtie incomode, nu mai vorbim despre o dispută politică, ci despre o ruptură morală.

Eminescu nu aparține unui partid

Aceste nume nu sunt slogane, nu sunt arme ideologice și nici monedă de schimb în jocuri de putere. Ele sunt coloana vertebrală a spiritului românesc. Eminescu nu aparține unui partid. El aparține limbii române. Iorga nu aparține unei doctrine. El aparține memoriei noastre istorice. Slavici, Alecsandri, Hașdeu au clădit cultura română atunci când România însăși era fragilă. Eliade a dus spiritul românesc în universalitate. Kogălniceanu și Xenopol au dat formă ideii de stat modern. Paulescu a dăruit științei lumii, chiar dacă lumea nu i-a întors întotdeauna recunoștința.

Valorile ne încurcă?!

Să rupi simbolic aceste nume înseamnă să transmiți un mesaj dureros: că trecutul ne stânjenește, că valorile ne încurcă, că identitatea poate fi negociată sau anulată prin vot. Mai grav decât gestul în sine este validarea lui. Atunci când parlamentari ai USR, PSD, UDMR și PNL aprobă și votează o lege care permite sau legitimează astfel de acte simbolice, nu mai putem vorbi despre neștiință, ci despre indiferență față de sufletul acestui popor. Istoria nu a fost doar ignorată, ci călcată în picioare cu o nonșalanță rece, birocratică.

Un popor care își disprețuiește reperele este un popor ușor de rătăcit

Am rămas fără cuvinte. Nu de furie — furia trece. Ci de o tristețe profundă, aceea care apare când înțelegi că ruptura nu mai este între generații, ci între conducători și popor. Când reprezentanții națiunii par să nu mai simtă nicio responsabilitate față de valorile care au ținut această țară vie în vremuri infinit mai grele decât cele de azi. Un popor care își disprețuiește reperele este un popor ușor de rătăcit. Un stat care își umilește simbolurile culturale își pregătește singur vidul interior. Iar o democrație care confundă progresul cu ștergerea memoriei riscă să devină doar o formă fără fond, exact ceea ce Maiorescu avertiza cu peste un secol în urmă.

Aceste nume nu pot fi rupte

Nu, aceste nume nu pot fi rupte. Ele sunt scrise în limba pe care o vorbim, în istoria pe care o purtăm, în identitatea pe care, oricât am încerca, nu o putem vota afară din noi. Astăzi nu s-au rupt afișe. Astăzi s-a văzut cât de departe suntem dispuși să mergem în uitare. Iar uitarea, dragi români, nu a fost niciodată un act de progres.