Actualitate
Canal Piatra-Neamț – Racova, retras temporar din exploatare pentru lucrări de modernizare
Canal Piatra-Neamț – Racova, retras temporar din exploatare pentru lucrări de modernizare, potrivit unei informări transmise Instituției Prefectului – Județul Neamț de către S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. – Sucursala Hidrocentrale Bistrița.
Măsura face parte din proiectul de investiții „CHE Vânători – Lucrări de modernizare și punere în siguranță a canalului de aducțiune”, inclus în planul de dezvoltare al societății.
Canalul Vânători, în exploatare de peste 62 de ani
Lucrările vizează canalul de aducțiune al amenajării Vânători, parte a sistemului Canal Piatra-Neamț – Racova, amenajare deservită de acumularea Reconstrucția din municipiul Piatra-Neamț.
Canalul, cu o lungime de aproximativ 10,4 kilometri, este în exploatare din anul 1963, modernizarea fiind necesară pentru prevenirea unor incidente și asigurarea funcționării în condiții de siguranță.
Lucrările, etapizate pe trei ani
Conform graficului de execuție, proiectul se desfășoară în trei etape:
-
Etapa I (2025) – lucrările au fost realizate fără golirea aducțiunii Vânători și fără retragerea din exploatare a amenajării Canal Piatra-Neamț – Racova;
-
Etapa a II-a (aprilie 2026 – septembrie 2026)– presupune golirea aducțiunii Vânători și retragerea temporară din exploatare a amenajării Canal Piatra-Neamț – Racova.
-
Etapa a III-a (aprilie 2027 – septembrie 2027) – presupune, de asemenea, golirea aducțiunii și retragerea din exploatare a amenajării.
Perioadele exacte de retragere din exploatare vor fi stabilite de Dispeceratul Energetic Național, în funcție de necesitățile Sistemului Energetic Național.
Deversări la Barajul Reconstrucția
În perioada retragerii din exploatare, centralele din amonte ale acumulării Reconstrucția vor funcționa, ceea ce implică deversarea debitelor la Barajul Reconstrucția.
Hidroelectrica a precizat că pentru perioadele în care este prevăzută golirea canalului a fost realizată corespondența cu beneficiarii debitelor de apă pentru folosință industrială, agricolă sau similară, fiind solicitată utilizarea unor surse de rezervă pe durata lucrărilor.
Monitorizare din partea Instituției Prefectului
Instituția Prefectului – Județul Neamț va urmări implementarea măsurilor anunțate și va menține dialogul cu instituțiile și entitățile implicate, în vederea asigurării unei informări corecte și la timp a autorităților și a beneficiarilor afectați.
-
Actualitate2 săptămâni,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
-
Politica2 săptămâni,Donald Trump ne transmite că România trebuie să-şi aleagă un alt preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – înfrângere previzibilă cu Voluntari. Gol de generic marcat de juniorul Patrichi
-
Actualitateo săptămână,Sunt aici Piatra-Neamț
-
Actualitateo săptămână,Aur și argint pentru Ray’s Dance la Campionatul Național al României!
-
Actualitate2 săptămâni,Tăierea indemnizațiilor – cruzimea oficializată
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – test dificil acasă
-
Actualitateo săptămână,Escrocherie telefonică cu prejudiciu de 48.700 lei
