Actualitate
Pericolele internetului și o nouă campanie de creștere a siguranței minorilor în era digitală

Polițiștii atrag atenția părinților asupra riscurilor din mediul online și recomandă utilizarea aplicațiilor de control parental.
O campanie de creștere a siguranței minorilor în era digitală a fost lansată de polițiști, cu scopul de a informa părinții asupra pericolelor din mediul online și a măsurilor prin care își pot proteja copiii.
Internetul – oportunități, dar și riscuri pentru copii
Siguranța în mediu online/digital este un aspect de care fiecare părinte trebuie să țină cont. Știm cu toții că internetul e un loc minunat, plin de informații noi și oportunități de învățare. Dar la fel ca orice spațiu nou, vine și cu riscuri mai ales pentru copii. Fără supraveghere și fără să le explicăm pericolele, se poate ajunge la situații neplăcute.
Principalele pericole din mediul digital
Polițiștii au transmis care sunt riscurile la care pot fi expuși minorii online:
Cyberbullying-ul: o glumă proastă sau un comentariu răutăcios pot face mai mult rău decât credem.
Conținut nepotrivit: câteodată, dând scroll sau jucându-se, pot apărea imagini sau videoclipuri pe care nu ar trebui să le vadă.
Străini periculoși: nu toți cei cu care vorbesc online sunt cine spun că sunt.
Furtul de identitate și escrocheriile de tip phishing: mesajele false menite să-i convingă pe copii să ofere informații personale sensibile și informații financiare sau să instaleze programe malware par foarte convingătoare.
Dependența de ecrane: prea mult timp în fața telefonului sau a tabletei le poate afecta sănătatea și felul în care se simt.
Cum ajută o aplicație de control parental- Campanie de creștere a siguranței minorilor în era digitală
Poliția explică și rolul aplicațiilor de control parental:
Metodele de control prezente în aplicație permit fie blocarea aplicațiilor neadecvate pentru vârsta copilului, fie controlul asupra aplicațiilor la care acesta are acces și pentru cât timp. Stabilirea unor limite zilnice este o idee bună pentru a minimiza timpul petrecut pe ecran.
Rapoartele de utilizare a aplicațiilor și a paginilor web ajută părinții să înțeleagă mai bine cum își petrece copilul timpul online și să identifice site-urile sau aplicațiile care ar putea fi blocate în viitor. De asemenea, aplicația îi poate înștiința în legătură cu orice aplicații noi instalate pe dispozitivul copilului.
Opțiunea de navigare în siguranță protejează copilul atunci când navighează pe internet, blocând accesul la site-urile etichetate în prealabil ca neadecvate vârstei. În plus, copilul are la dispoziție o funcție prin care poate solicita accesul la anumite site-uri, iar părinții pot gestiona aceste cereri individual.
Alertele de geolocalizare indică locul unde se află dispozitivele copilului, pentru ca părinții să poată verifica locația acestuia. O altă caracteristică utilă este posibilitatea de a crea zone fizice, cu notificări trimise pe dispozitivul părintelui atunci când copilul intră sau iese din aria stabilită.
Dialogul cu copiii, esențial pentru protecția online
Polițiștii subliniază că, dincolo de instrumentele digitale, nimic nu poate înlocui valoarea unei conversații oneste cu cei mici. Este important ca părinții să le explice copiilor motivele pentru care instalează software-ul parental pe dispozitivele lor. Totodată, este recomandată o comunicare deschisă despre pericolele care există pe internet și stabilirea unor reguli de bază, pentru ca minorii să se simtă ascultați și protejați.

Actualitate2 săptămâni,Motivul şocant al crimei din centrul oraşului
Actualitate2 săptămâni,UPDATE: Crima din centrul oraşului. Poliţist ucis de fiu
Actualitate2 săptămâni,ULTIMA ORĂ: Bărbat înjunghiat în centrul oraşului
Actualitate2 săptămâni,Mesaj de condoleanţe din partea colectivului COMES SA
Actualitate2 săptămâni,Crima care a șocat Piatra-Neamțul. Rănile descoperite arată violența atacului: polițistul avea răni la cord, jugulară și abdomen
Actualitate2 săptămâni,Scenariu politic: guvern de tehnocraţi cu un pseudo-tehnocrat premier
Politica2 săptămâni,Evoluţia suspendării unui preşedinte, de la Traian Băsescu, la Nicușor Dan
Actualitate6 zile,Ceahlăul – „val” de rezilieri de contracte













