Prima pagină
Călin Georgescu, de ce a fost reținut și este audiat de procurorii Parchetului General
■ se pare că ancheta vizează modul de finanțare a campaniei electorale de la finalul anului trecut ■ procurorii au efectuat 47 de percheziții ■
Ex-candidatul independent la alegerile prezidențiale din noiembrie anul trecut, controversatul Călin Georgescu, care anunțase că va participa și la scrutinul programat în luna mai, a fost reținut în trafic astăzi, 26 februarie 2025, în baza unui mandat emis de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
El va fi audiat de anchetatorii de la Parchetul General, fiind suspiciuni de finanțare ilegală a campaniei electorale. Tot în dimineața zilei de 26 februarie, instituția amintită a dispus efectuarea a zeci de descinderi în cinci județe din țară, unul dintre cei vizați fiind Horațiu Potra, cel care ar conduce echipa de securitate a lui Călin Georgescu (FOTO – Antena 3 CNN). Iată comunicatul Parchetului General:
„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală au efectuat, în cursul zilei de astăzi, 26 februarie 2025, 47 de percheziții pe raza județelor Sibiu, Mureș, Timiș, Ilfov și Cluj. În cadrul acestor activități au fost vizate 27 de persoane fizice și 4 sedii aparținând unor persoane juridice, în legătură cu suspiciuni privind săvârșirea următoarelor infracțiuni:
Acțiuni împotriva ordinii constituționale, prevăzută de art. 397 din Codul penal, Nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 342 alin. 2 din Codul penal, Efectuarea, fără drept, a oricăror operațiuni cu articole pirotehnice, prevăzute de art. 37 lit. a din Legea nr. 126/1995, republicată, Instigare publică, prevăzută de art. 368 alin. 1 din Codul penal.
Inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, Promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid împotriva umanității și de crime de război, precum și răspândirea, în spațiul public, a unor idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe.
Inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizații, prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 157/2018, Fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale, prevăzut de art. 326 alin. 1 din Codul penal, Comunicarea de informații false, prevăzută de art. 404 din Codul penal”.
Călin Georgescu este de meserie inginer agronom, iar în plan politic a fost susținut de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), care îl susținea la un moment dat pentru funcția de premier. În ultimii ani, nu a mai avut tangențe cu acestă formațiune, candidând ca independent în alegerile prezidențiale din 2024, obținând un scor neașteptat de bun.
S-a făcut remarcat prin declarațiile critice la adresa NATO și a Uniunii Europene, prin susținerea unor teorii controversate a unor figuri istorice considerate extremiste, având și luări de pioziție pro-ruse. Pentru toate acestea a cucerit foarte mulți susținători, dar a și fost aspru criticat. La alegerile prezidențiale din 2024 a ajuns în turul 2, alături de Elena Lasconi.
În primul tur al prezidențialelor, pe 24 noiembrie, candidatul independent a obținut 22,94% din voturi, situându-se pe primul loc. Pe doi a fost Elena Lasconi, reprezentanta USR, cu 19,18%, iar Marcel Ciolacu, candidatul PSD, a avut 19,15%. Urma ca turul 2 să fie pe 8 decembrie, dar cu două zile înainte Curtea Constituțională a anulat scrutinul.

La baza deciziei au stat posibile ingerințe ruse în procesul electoral, fiind invocate documente desecretizate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Călin Georgescu a contestat anularea alegerilor, dar Înalta Curte de Casație a respins acțiunile acestuia. Noul scrutin prezidențial va avea loc în luna mai a acestui an. Astăzi, Parchetul General a transmis că la Horațiu Potra a fost descoperită într-un seif ascuns sub podeaua unei camere suma de 1 milion de dolari (FOTO – Ministerul Public – Poliția Română).
-
Politica2 săptămâni,Impredictibilitatea circulaţiei rutiere, sursă de stres pentru nemțeni
-
Actualitateo săptămână,Vicepremierul contestat de slugoi – ce a făcut pentru Neamţ
-
Actualitate3 zile,FRYDAY deschide un nou restaurant Drive-Thru la Piatra Neamț
-
Actualitate4 zile,Veste bună pentru finanţarea Ceahlăului. Visul galben-negru poate continua
-
Actualitate2 săptămâni,SGR va fi extins: borcanele, sticlele de oțet și ambalajele de cafea ar putea fi returnate din 2027
-
Mica publicitate2 săptămâni,ANUNȚ CONVOCARE AGA
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – înfrângere dureroasă cu Şelimbăr
-
Actualitate7 zile,Nemţeanul campion mondial la Ju Jitsu: “Închei cariera competițională cu medalia de aur la gât. Aşa cum am visat”
