Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Cãlcîiele

Știre publicată în urmă cu

în data de

Grecii povestesc cã una dintre zeitele lor, Thetis, mama eroului troian Ahile, aflîndu-se cu treburi prin infern, de mînã cu odrasla, s-a gîndit s-o facã invulnerabilã pe tot restul vietii, scufundînd-o în apele Styxului. L-a prins pe Ahile de cãlcîie si l-a înmuiat de cîteva ori în apã cu capul în jos, dupã care i-a dat drumul în lume. Încrezãtor si plin de el, Ahile s-a preumblat peste tot, îngenunchindu-si adversarii cu usurintã, crezînd cã niciodatã nu va cunoaste înfrîngerea. Habar nu avea cã-si poartã în sandale propriile vulnerabilitãti. La cãderea Troiei, o sãgeatã mestesugit plasatã într-unul dintre cãlcîie avea sã curme visul de glorie al eroului, nelãsîndu-i sansa de a se bucura prea mult de victorie. Societatea româneascã post-decembristã are o mare problemã, pe care trebuie sã si-o gestioneze singurã. Trecerea de acum la economia de piatã este un proces la fel de brutal ca si trecerea, dupã 1944, de la capitalism la comunism. Filmul încercãrii de a crea în mod mecanic si meticulos „omul de tip nou“ pentru societatea multilateral dezvoltatã a trebuit derulat cu repeziciune înapoi, pentru ca într-un timp record sã redevenim, fãrã nici o pregãtire prealabilã, omul democratic si compatibil cu un alt tip de societate. Nenorocirea cã acest tip de societate pentru care sîntem proiectati la normã si cu care trebuie sã fim compatibili nu se gãseste în România, ci undeva prin Europa, unde trebuie sã ajungem împreunã. Pînã atunci, problema care ar trebui sã ne frãmînte este aceea dacã sîntem compatibili cu România realã. Ne fãurim tipare morale si politice cu viteza cerutã de integrare, pe care le croim si le rãscroim întruna, înnebuniti de dorinta de a arãta cît mai bine în ele în momentul cînd vom intra în corul natiunilor europe. Spaima mea este cã vom ajunge în Europa si ne vom uita neputiinciosi în urmã, la România care se miscã mai încet. Firesc ar fi sã o împingem cu totii din spate pentru a-i grãbi procesele, dar unii sînt prea grãbiti sã ajungã undeva cît mai repede si, mai ales, sã ocupe cît mai urgent pozitiile din fatã, pentru ei si neamurile lor. Pentru aceste pozitii se dã o luptã pe viatã si pe moarte între politicieni, partide, guvernanti, parlamentari, primari si consilieri, care se calcã în picioare unii pe altii, chiar dacã fac parte din acelasi clan politic sau economic. Ca în orice bãtãlie, pe cîmp rãmîn însirate victimele directe sau colaterale, de care nimeni nu se sinchiseste, viata împinge înainte. România vine si ea din urmã. Avem un procent îngrijorãtor de mare de oameni sãraci si supersãraci, dezmostenitii de serviciu ai tranzitiei de pe culmile socialismului biruitor pe culmile unui capitalism de cumetrie, în care doar partidele de buzunar nu prea au reprezentanti. Dezmostenitilor le-a murit si Speranta, trãdati zilnic de cãtre propriii guvernanti, cãrora le-au cedat si ultimul bun pe care l-au avut, votul. Avem o clasã de mijloc, condimentatã consistent cu buticari, afaceristi interlopi, escroci de mahala, cu ifose de mondenism, care-si împing progeniturile prin Guvern, Parlament sau alte organisme cu lipici la banul public. Patroni de o zi peste combinate luate, pe comision, la kilogram, vãtafi de Delta Dunãrii, posesori de conturi gata sã se prãbuseascã sub greutatea depunerilor, cîstigãtori de licitatii trucate si concesionari care trãiesc ca miliardarii din subconcesionãri, tuturor pãrînduli-se cã nu cîstigã destul, pe cît ar merita. Traiul din muncã cinstitã nu este deviza lor. Avem si o clasã de vîrf, locatari ai multiplelor domicilii, prezenti în top 300 sau la intrarea acestuia pe liste de asteptare, posesori ai unor averi despre a cãror provenientã onestã pot scrie romane întregi, cu exceptia primului capitol. Si, în sfîrsit, avem o pleiadã de fosti si actuali conducãtori, presedinti, prim-ministri, ministri, parlamentari si primari care sînt asa cum îi meritãm. Îi aduãlm sau îi detestãm, îi crucificãm sau le ridicãm statui, pentru vini sau merite care nu ne sînt suficient de clare. Traian Bãsescu este un presedinte care a fost mutat din sãlile Parchetului General în sãlile de la Cotroceni prin vointa a vreo cinci milioane de români, care din anii ’90 au rãmas cu schimbarea în sînge. Nici premierul Tãriceanu nu se simte mai bine cînd se trec în revistã dosarele penale mai vechi, puse la fezandat. Actualul vicepremier George Copos, cu vocatie la dosar penal înainte de a intra în Guvern, ne uluieste cu declaratia sa de avere, la care a mai adãugat în 2005 încã un mizilic de 50 de milioane euro, pe care vrea sã ne convingã cã i-a cîstigat cinstit, dar Parchetul are cu totul altã pãrere. Fostul premier Nãstase, care are vorbe prin tîrg de ceva vreme, este unul dintre beneficiarii infaltiei de mãtusi, care trãiesc si mor dupã modelul Hagi Tudose. Toatã lumea se luptã, partidele, guvernantii, parlamentarii se luptã, ideologiile se încruciseazã prin relatii nepotrivite, rezultînd partide cu pedigriuri dubioase. Încrezãtori ca si Ahile, toti defileazã în pas gimnast si cu piepturile bombate, succesîndu-se prin fata natiunii, sperînd sã obtinã numai bile albe la interviul despre declaratia de avere. Sau despre nepoti, mãtusi, pãrinti cu vocatie de manageri internationali smulsi de la cratitã, declaratii notariale despre cît sînt de sãraci sau despre conturi ivizibile. Purtînd fiecare cîte o armurã de recuzitã, care sã semene cît de cît cu cea a marelui Ahile, nu-si dau seama în gãosenia lor de riscul de a-si expune la un moment dat cãlcîiele pe care le au în mod sigur. Electoratul rãmîne singura victimã colateralã la momentul marii pãcãleli, cînd va fi chemat în termen sau anticipat sã-si consume singurul bon de valoare care nu-i poate aduce cîstig la bursã, votul. Pînã atunci mai trebuie ascutite sãgetile si mai trebuie instruiti arcasii pe care îi avem.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending