Arhivă 2005-2017
Cadavru uman mîncat de cîini si sobolani
O parte dintre locuitorii satului Betesti, comuna Rediu, au fost oripilati de o descoperire mai putin obisnuitã pe care au fãcut-o joi, 6 octombrie. Ei au gãsit corpul neînsufletit al lui Ionel Rãcaru, în vîrstã de 39 de ani, unul dintre vecinii lor, într-o zonã oarecum pustie situatã între scoalã si bisericã. În afarã de acest fapt, sãtenii au fost socati sã constate cã picioarele cadavrului fuseserã ciopîrtite si mîncate de animale. Avînd în vedere cã în zona respectivã se mai aruncã resturi menajere si se adunã cîinii fãrã stãpîn, sãtenii cred cã din trupul lui Ionel Rãcaru s-au înfruptat cîinii si sobolanii. Cercetãrile fãcute de cãtre politistii au relevat faptul cã bãrbatul, care nu era cãsãtorit, nu avea serviciu si locuia împreunã cu mama sa, plecase de acasã de pe 25 septembrie. De altfel, sãtenii spun cã bãrbatul nu prea trãgea pe acasã ci stea mai mult pe ulitele satului, mînca doar ceea ce o se dãdea de pomanã, dar bea foarte mult. Cadavrul a fost transportat la Serviciul Medicinã Legalã Neamt, unde ieri i s-a efectuat necropsia. Astfel, medicii legisti au stabilit cã bãrbatul a suferit un infarct, provocat probabil si de faptul cã se afla în comã alcoolicã. Investigatiile toxicologice efectuate au arãtat cã avea îmbibatie alcoolicã de 3,25 miligrame/litru. Cadrele medicale ale Serviciului Medicinã Legalã au mai stabilit cã în cazul lui Rãcaru nu poate fi vorba despre o moarte suspectã, cadavrul neprezentînd urme de violentã. Potrivit precizãrilor fãcute de cãtre agentul sef adjunct Viorel Moales, de la Postul de Politie Rediu, este posibil ca Ionel Rãcaru sã fi intentionat sã îsi punã capãt zilelor, deoarece lîngã el a fost gãsitã o funie. Pe de altã parte Rãcaru trecea în ochii sãtenilor drept un boschetar, un betiv si un scandalagiu, care nu demult fusese amendat de Politia Rediu pentru tulburarea linistii pulblice.
-
Actualitate2 săptămâni,UPDATE: Accident cu cinci victime, dintre care trei copii. Şoferul ar fi adormit la volan
-
Actualitate7 zile,UPDATE: Accident cu şase victime printre care şi doi minori
-
Actualitateo săptămână,VIDEO/ŞTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE: Accident cu două victime încarcerate, pe E85
-
Actualitateo săptămână,UPDATE: Accident pe E 85 – un bărbat a decedat. Copil salvat de un pompier aflat în timpul liber
-
Actualitate2 săptămâni,Copil accidentat de un „fals şofer” ucrainean
-
Actualitate2 săptămâni,Piatra Neamţ: Cum vor fi taxele şi impozitele locale în 2026
-
Actualitate5 zile,Un TIR a lovit un stâlp de iluminat şi l-a doborât peste un autoturism aflat în mers
-
Actualitate2 săptămâni,TRAGEDIE: Trupul carbonizat al unui bărbat găsit într-o gospodărie cuprinsă de flăcări
