Prima pagină
Buline roșii și negre la Bacalaureat. Care sunt liceele cu cele mai bune rezultate

■ în Neamț, promovabilitatea în prima sesiune se încadrează în media națională, care este între 50 și peste 90% ■ cele mai bune medi s-au înregistrat la colegiile naționale, „Petru Rareș“ fiind primul în top ■
Comisia județeană de organizare a examenului de Bacalaureat analizează rezultatele obținute de cei 3.177 de candidați care s-au prezentat la toate probele, procentul de promovabilitate find de 78,01%.
„Ne aflăm în faza în care încă mai primim rapoartele de la comisiile de examen. Săptămâna viitoare vom realiza la nivelul Inspectoratului Școlar o analiză a modului de desfășurare a examenului. Din păcate, și anul acesta există o unitate cu promovanilitate zero. E vorba de «Liceul Ion Ionescu» de la Brad Horia.
Din 24 de elevi prezenți la examen, nu a reușit să promoveze niciunul. Rezultatele cele mai bune au fost obținute, evident, de colegiile naționale din județ, în timp ce la liceele tehnologice procentele de promovabilitate sunt mai mici”, a declarat inspector școlar general adjunct, Claudia Barna, președinta Comisiei pentru examenul de Bacalaureat.
Analizând rezultatele obținute pe fiecare unitate în parte, așa cum a fost publicată pe site-ul examenului, se constată că la Colegiul Național „Petru Rareș”, din 187 candidați au promovat 98,93%, 2 obținând media 10. La Colegiul „Calistrat Hogaș” s-au prezentat 176 candidați și au promovat 98,30%. Și Colegiul de Informatică a avut o promovabilitate de 96,72% la cei 187 candidați.
La Colegiul „Gheorghe Asachi” din Piatra Neamț procentul de promovabilitae a fost de 89,87% la 159 candidați, iar la Colegiul Național „Roman-Vodă” este de 98,85% (262 candidați), doi elevi terminând examenul cu media 10. Colegiul Național „Ștefan cel Mare” are o promovabilitate de 94,93% (277 candidați), 116 elevi terminând cu medii între 9 și 9,99.
Din păcate, la Colegiul „Danubiana” din Roman, din cei 46 candidați au promovat doar 43,48%. Rezultate mai slabe s-au obținut și la Colegiul de Transporturi din Piatra Neamț unde din 30 de candidați au promovat 30,77%. La Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” s-au prezentat la examen 103 elevi, din care au promovat 42,27%. Colegiul „Ion Creangă” din Târgu Neamț are un procent de promovabilitate de 61,27%(211 candidați).
Din cei 91 de candidați ai Colegiului Tehnic „Miron Costin” Roman au promovat 50,59%. La Colegiul „Petru Poni” Roman s-au prezentat la examen 112 absolvenți, procentul de promovabilitate fiind de 70%. Colegiul Tehnologic „Spiru Haret” are un procent de promovabilitate de 94,23%(52 candidați). La Liceul „Carol 1” Bicaz s-au prezentat 105 absolvenți, din care au promovat 81,73%.
Rezultate mai slabe s-au obținut la LPS Piatra Neamț, unde din 93 absolvenți au promovat 46,67%. LPS Roman a avut 92 de candidați, din care au promovat 55,81%. La Liceul de Arte „Victor Brauner” procentul de promovabilitae este de 61,54% (67 candidați). Liceul Economic a avut 178 candidați, din care au promovat 75,57%. La Liceul Roznov, din 60 absolvenți au promovat BAC-ul 78,3%.
La Liceul Borca, din 74 candidați au promovat 56,94%. La Liceul particular din Alexandru cel Bun din 7 candidați au promovat 83,33%. La Liceul „Dimitrie Leondioda”, din 46 elevi au promovat examenul doar 23,81%. Liceul din Nisiporești a avut 2 candidați din seriile anterioare, din care a promovat doar 1. În schimb, Liceul „Sfântul Ioan de la Salle” Pildești are o promovabilitate de 82,56% (40 candidați).
Din 151 absolvenți ai Liceului Tehnologic „Vasile Sav” Roman au promovat 73,83%. La Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman, din 58 absolvenți au promovat 81,83%, în timp ce la Seminarul „Sfântul Francisc de Assisi”, din 58 au promovat 81,03%. La Liceul „Cuvioasa Parascheva”, din 13 absolvenți au luat examenul 76,92%.
La Liceul „Sfinții Împărați Constantin și Elena“ din piatra Neamț, din 16 elevi au promovat 75%. Liceul „Vasile Alecsandri” din comuna Săbăoani are o promovabiliate de 81,03% ( 58 absolvenți), iar Liceul „Vasile Conta” din Târgu Neamț de 89,66%, aici fiind 87 absolvenți. La Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, din 25 absolvenți au promovat 96%. Înscrierile pentru sesiunea a II-a a examenului de Bacalaureat încep pe 17 iulie 2023.

-
Actualitate2 săptămâni,
Dezinformarea electorală: cum să recunoaștem informațiile false și unde raportăm neregulile
-
Prima paginăo săptămână,
Doliu în familia Gheorghe Ștefan, fostul primar al Pietrei și președinte la FC Ceahlăul
-
Actualitate2 săptămâni,
Accident grav pe DN15, în Dumbrava Roșie: Mamă și fiică, rănite după ce un șofer beat și fără permis a provocat un accident rutier
-
Actualitate2 săptămâni,
Cea mai mare afacere de lux a anului: Cine a cheltuit 1,25 miliarde EURO pentru un imperiu al modei
-
Actualitateo săptămână,
Ceahlăul-Chiajna: 1-1. Test util pentru galben-negrii
-
Actualitate2 săptămâni,
Bani de la stat pentru păduri! APIA primește cereri până în iulie
-
Actualitate5 zile,
Paște 2025 – ziua în care ortodocșii și catolicii se roagă împreună. Ce obiceiuri se respectă
-
Eveniment4 zile,
Papa care a refuzat gloria lumii: cum va fi înmormântat și ce urmează pentru Biserica Catolică