Contactează-ne

Actualitate

Brumărel ne surprinde cu vreme foarte caldă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ pînă la sfîrşitul săptămînii sînt aşteptate temperaturi de 20 de grade ■ acelaşi trend îl au şi minimele nocturne ■

Brumărel surprinde, la începutul ultimei decade a lunii în zona noastră fiind anunţate valori termice de 20 de grade.

Acelaşi trend îl au şi temperaturile nocturne. Totuşi, la începutul săptămînii viitoare se răceşte abrupt. Aşa rezultă din estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în perioada 19 – 31 octombrie, în Moldova.

„În debutul perioadei, nu vor fi variaţii termice faţă de zilele anterioare, însă în zilele de 20, 21 şi 22 octombrie, vremea va deveni mult mai caldă decît în mod obişnuit, cu maxime la nivelul regiunii, în general de 20-23 de grade şi minime nocturne care vor ajunge la 7-9 grade.

Vremea se va răci în perioada 24 – 26 octombrie, astfel că se va ajunge la o medie a maximelor de 12 grade şi de 2-3 grade pentru minime. Pentru finalul lunii octombrie sînt estimate valori termice uşor mai ridicate, maxime în medie de 14-15 grade şi minime de 4-6 grade.

Pe parcursul celor două săptămîni de prognoză, regimul pluviometric se va menţine în general deficitar. Excepţie va face ziua de 23 octombrie şi perioada 27 – 31 octombrie cînd sînt posibile ploi locale“, conform ANM.

În ce priveşte vremea de la munte şi acolo se va încălzi, iar media temperaturilor maxime pentru întreaga zonă montană va atinge 12 grade. Răcirea estimată pentru 23 şi 24 octombrie va însemna o scădere a temperaturii aerului, la maxime de numai 3-4 grade, iar pentru săptămîna viitoare sînt aşteptate valori uşor mai ridicate, la o medie de 6-8 grade.

Temperaturile minime vor fi în general negative, în medie de -2â0 grade şi doar în intervalul 20 – 23 octombrie vor atinge valori de 3-4 grade. Pînă pe 21 octombrie vremea va fi în general frumoasă, însă ulterior, temporar se vor semnala precipitaţii, cu o probabilitate mai ridicată în 22 şi 23 octombrie (cînd şi cantităţile de apă pot fi mai însemnate), şi după 27 octombrie.

O apreciere importantă a temperaturilor diurne se va resimţi chiar de azi, 20 octombrie, cînd în zona noastră sînt aşteptate 18 grade, pe fondul unui cer variabil cu soare. Noaptea va fi încă rece, iar minima se opreşte la 4 grade. Cea mai caldă zi din această săptămînă va fi însă cea de joi, 21 octombrie, cînd pe fondul unui cer mai mult degajat se vor atinge valori nesperate, de 20 de grade.

Acest lucru va influenţa şi regimul nocturn, iar minima saltă voiniceşte la 8 grade. Vreme bună va fi şi vineri, 22 octombrie, cer degajat, cel mult 18 grade la amiază şi o minimă nocturnă ceva mai îndrăzneaţă, de 9 grade. De sîmbătă, 23 octombrie, vremea schimbă foaia, vin ceva nori ce ar putea aduce ploi, iar în cel mai cald moment nu vor fi mai mult de 13 grade. Peste noapte revenim la minima de 4 grade. Duminică, se răceşte tranşant şi se va înregistra o maximă de 9 grade şi o minimă de doar 2 grade.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Apel nejustificat la 112, amendă de 6.000 de lei

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un romaşcan a sunat la numărul unic de urgenţă 112 pentru că nu a fost primit la păcănele ■ "distracţia" l-a costat 6.000 de lei ■

Un romaşcan trebuie să scoată din buzunar suma de 6.000 după ce a vrut să meargă la păcănele, dar nu a putut, motiv pentru care a făcut scandal.

Nu i s-a permis accesul în local, drept pentru care a sunat în mod nejustificat la numărul unic de urgenţă 112. Totul s-a întîmplat pe parcursul zilei de miercuri, 26 ianuarie 2022. În jurul orei 17:00 individul în vîrstă de 40 de ani a sunat la 112 pentru a reclama faptul că nu îi este permis accesul în incinta unei săli de jocuri de noroc.

Au intervenit militarii din cadrul Detaşamentului 4 Jandarmi Roman care au constatat că aspectele reclamate se confirmă. Doar că romaşcanul nu era primit în sala de jocuri deoarece nu avea nici un document care să ateste rezultatul negative al unui test nu mai vechi de 72 de ore, nu a putut demonstra că este vaccinat şi nici că se află în perioada de 6 luni ulterioară confirmării infectării cu virusul ucigaş.

În aceste condiţii jandarmii i-au aplicat o amendă de 4.000 de lei pentru apelare nejustificată a numărului unic de urgenţă 112, la care s-a mai adăugat o amendă în valoare de 2.000 de lei pentru aderarea de injurii şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.

De menţionat este faptul că pe parcursul anului trecut, 2021, jandarmii nemţeni au intervenit la 926 de solicitări ca urmare a apelurilor la 112, pentru aplanarea unor conflicte, agresiuni fizice, scandaluri de mică amploare, îndepărtarea urşilor sau căutarea unor persoane rătăcite.

Din cele aproape 1.000 de sesizări la 112, 63 au fost apeluri nejustificate, abusive sau neconfirmate pentru care au fost aplicate 44 de sancţiuni contraveneţionale ce au însumat amenzi de 21.000 lei. Apelarea  abuzivă sau nejustificată a numărului unic de urgenţă 112 se sancţionează cu amendă cuprinsă între 2.000 şi 4.000 de lei. Numărul de urgenţă trebuie folosit numai în cazul în care există un pericol la adresa vieţii, integrităţii ori sănătăţii, ordinii publice, proprietăţii publice sau private.

Citește știrea

Actualitate

Un cartier, din nou, fără apă, la Roman

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ locuitorii din cartierul Nicolae Bălcescu au rămas fără apă timp de mai multe ore ■ cauza întreruperii este o nouă avarie la reţeaua de distribuţie ■

Compania ApaServ a publicat pe site-ul său un nou anunţ,  potrivit căruia înştinţează utilizatorii reţelei de distribuţie a apei potabile, din Roman, că a apărut o nouă avarie, motiv pentru care conducerea companiei a fost pusă în situaţia de a întrerupe, temporar, furnizarea serviciului de alimentare, în ziua de 27 ianuarie, între orele 11-15.

Au fost afectaţi cîteva sute de abonaţi  de pe străzile: Cucutei, Progresului, Prundului, Sărata şi străzile adiacente din cartierul Nicolae Bălcescu. Conform uzanţelor,  conducerea companiei foloseşte în comunicat un limbaj protocolar, prin care îşi cere scuze utilizatorilor afectaţi, dînd asigurări că echipele tehnice ale operatorului au făcut tot posibilul să remedieze avaria într-un timp rezonabil, pentru a putea relua furnizarea cu apă a cartierului.

De menţionat şi faptul că reţeaua de apă de pe aceste străzi este una dintre cele mai noi din oraş, pe multe străzi aceasta fiind înlocuită în ultimii 5 ani. Cu toate acestea avariile la Roman se ţin lanţ. Pentru informaţii suplimentare, beneficiarii servicilor de apă şi canalizare  din Roman sînt anunţaţi că toate avariile trebuie comunicate, telefonic, la Dispeceratul ApaServ, din Piatra Neamţ, care funcţionează non-stop.

Numărul de telefon al Dispeceratului la care trebuie anunţate avariile este  0233/233340. Informaţii despre întreruperile de apă  sînt afişate, zilnic, şi pe site-ul Companiei http://www.apaserv.eu.

Citește știrea

Actualitate

Calendarul Examenului de Bacalaureat

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ elevii din clasa a XII-a vor termina cursurile pe 27 mai ■ examenul maturităţii se va susţine în două sesiuni ■

Elevii de clasa a XII-a vor termina cursurile pe 27 mai 2022, iar perioada de înscriere pentru sesiunea de vară a Bacalaureatului începe din 23 mai.

În perioada 20-23 iunie elevii susţin probele scrise, după un calendar stabilit prin ordin de ministru. În conformitate cu Ordinul ME între 6-8 iunie va avea loc Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A.

În cazul şcolilor cu predare în limba minorităţilor naţionale în intervalul 8-9 iunie se va desfăşura Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B. Între 9-10 iunie elevii înscrişi sînt programaţi la Evaluarea competenţelor digitale – proba D.

În zilele de 13-15 iunie 2022 este programată Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C, iar pe 20 iunie 2022 elevii vor susţine proba scrisă E-a la Limba şi literatura română. În 21 iunie candidaţii se vor prezenta la proba obligatorie a profilului( E-c), care se va susţine tot în scris. Pe 22 iunie va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării (proba E-d) – scris. Pe 23 iunie elevii se vor prezenta la proba E-b (scrisă) la Limba şi literatura maternă, probă ce va fi susţinută doar de elevii care învaţă într-o limbă a minorităţilor naţionale.

În ziua de 27 iunie se vor afişa rezultatele la probele scrise, pînă la ora 12,00 şi se vor depune contestaţiile în intervalul 12-18. Între 28-30 iunie se vor rezolva contestaţiile, iar în data de 1 iulie se vor afişa rezultatele finale. Prin acelaşi ordin de ministru a fost stabilit şi calendarul sesiunii de toamnă a Bacalaureatului.

Sesiunea de toamnă

Între 18 – 25 iulie 2022 se va face înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaţilor care au susţinut corigenţele. În 16 august se va susţine proba la Limba şi literatura română, scris, proba E -a. În 17 august candidaţii vor susţine proba scrisă, obligatorie a profilului (proba E-c). În 18 august candidaţii vor susţine proba la alegere a profilului şi specializării (proba E -d (scris).

În ziua de 19 august se va susţine proba scrisă la Limba şi literatura maternă (proba E-b). Între 22 – 23 august 2022 va avea loc Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A. În data de 24 august 2022 se va susţine Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B. Conform calendarului în 25 august 2022 va avea loc Evaluarea competenţelor digitale – proba D, iar între 26 şi 29 august 2022- Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C.

Ultima zi a lunii august (31 august) se vor afişa rezultatele la probele scrise, pînă la ora 12:00, urmînd ca eventualele contestaţii să fie depuse în aceaşi zi, între orele 12:00 – 18:00. În zilele de 1 – 2 septembrie 2022 se vor rezolva contestaţiile, iar în data de 3 septembrie 2022 se vor afişa rezultatele finale.

La solicitarea comisiilor de bacalaureat judeţene/Comisiei de bacalaureat a municipiului Bucureşti sau din proprie iniţiativă, Comisia Naţională de Bacalaureat poate aproba, în situaţii excepţionale, prelungirea perioadelor de susţinere a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice sau digitale, de evaluare/reevaluare a lucrărilor scrise ori de afişare a rezultatelor, precum şi reducerea perioadei de afişare a rezultatelor.

Citește știrea

Trending