Boierului-Poet, ION ASAVEI, cu infinită preţuire şi dragoste!

Ion Asavei a fost condus astăzi, 9 noiembrie 2023, pe ultimul drum, ceremonia religioasă având loc în satul Bradu, comuna Grințieș. S-a născut la 24 iunie 1950 în satul Bistricioara, comuna Ceahlău, dar din cauza construirii barajului de la Bicaz, familia a fost strămutată la Bradu, când viitorul șef al Bibliotecii „Mihai Eminescu“ din Bicaz era în clasa a III-a. A continuat cursurile în Grințieș, iar apoi a învățat la Liceul Teoretic Borca, pe care l-a absolvit în 1969. După satisfacerea stagiului militar obligatoriu, a urmat cursurile Școlii Postliceale de Biblioteconomie București, pe care le-a încheiat în anul 1973. A fost repartizat la Biblioteca Județeană Neamț, dar a juns la Biblioteca Orășenească Bicaz, de unde s-a pensionat în anul 2019. În paralel cu activitatea de bibliotecar, Ion Asavei s-a consacrat jurnalisticii. A fost redactor la „Monitorul de Neamț“ încă de la înființarea acestuia, în anul 1996. A mai colaborat la „Telegraful“, „Gazeta de Bicaz“, „Răcnetul Carpaților“, „Moftul Neamțului“, „Piatra Corbului“, „Revista Valea Muntelui“. A publicat volumul de versuri „Joc de cuvinte“, Editura Sensul Piatra Neamț – 2019 și este coautor al volumului „Orașul mării dintre munți – Bicaz 400: album aniversar“, Editura Cetatea Doamnei, Piatra Neamț, în 2011. Iată ce scria profesorul Cornel Duculescu, de la Bicazu Ardelean, despre fostul redactor al Monitorului.

Am vieţuit timp de 37 de ani pe tărâmul Bicazului, ca să nu-l mai uit niciodată. Pentru că lungul meu drum în lume uneşte ,,Cetatea Întemeietorilor de Ţară Românească’’ (Câmpulung), cu paradisul născător de lumină scânteietoare ivită din adâncurile ,,Mării dintre munţi’’ (Bicaz), mângâiat de verdele pădurilor şi de clopotul de Toacă purtat de izvoarele argintii izvorâte din Ceahlău.

Dacă ai şansa să vieţuieşti în aceste locuri solemne cu aer voievodal şi lumină regală, ca într-o cupă de nufăr, devii prizonier hipnotizat de fluierul fermecat al Euterpei, pentru că aşa cum spunea Voltaire ,,… poezia este muzica sufletului şi, mai presus de toate, a sufletelor mari şi sensibile“.

Un astfel de suflet mare şi sensibil, bântuit nu numai de melosul fluierului fermecat euterpian, dar şi de mângâierea cromatică a culorilor unor coperţi, ce îmi aduce aminte de tablourile ,,doamnei acuarelei româneşti’’ – Iulia Hălăucescu, născută nu departe, la Tarcău, este omul, poetul, bibliotecarul, corespondentul de presă, principalul vector cultural al ariei geografice montane din ţinutul Neamţului, ION ASAVEI.

Ziua de 10 decembrie 2019, filă de viaţă memorabilă, mi-a oferit prilejul de a fi în mijlocul unui eveniment care nu se uită niciodată, desfăşurat la Clubul Cimentiştilor din Bicaz: lansarea unui ,,Joc de cuvinte“, semnat de domnul Ion Asavei, titlul primului său volum de versuri, sub protecţia coperţilor ilustrate cu vădit talent de picturile autorului, cândva, domnia sa cochetând cu real talent şi cu pictura.

O carte frumoasă, aşteptată de mult, apărută la Editura Sensul din Piatra Neamţ, prin grija colectivului didactic al Liceului Carol I din Bicaz, semn al unei înalte consideraţii şi respect faţă de autor, cu o semnificativă dedicaţie: ,,Bunului nostru Prieten, Boierului, Omului de carte, Poetului, cu infinită preţuire şi dragoste!“.

Spune poetul Dorin Ploscaru, unul dintre cei doi prefaţatori ai cărţii: ,,Trebuie să mărturisesc o bucurie specială. Ştiindu-l foarte emotiv, rezervat, timid şi modest, îmi explic de ce până acum Ion Asavei nu a lăsat poetul din el să iasă la lumină. E bine însă şi acum“. De altfel, poezia domnului Asavei are ceva în comun cu cea a poetului Dorin Ploscaru, cu versuri de mare frumuseţe şi valoare literară, cu o diversă paletă tematică –iubirea, anotimpurile, bucuria, tristeţea, relaţia cu Universul, căutarea lui Dumnezeu.

De exemplu, tema toamnei – anotimpul amurgului de viaţă, la Ion Asavei ,,Toamna, / mă invită în iarnă / amintindu-mi de hainele groase… Iar eu, / eu, / un biet pământean făr-de prihană / privesc nesimţit în jur / ca o biată precupeaţă /… fir-ar să fie de viaţă!“, pentru ca în poezia lui Dorin Ploscaru, ,,este toamnă, Doamne, / iar în munţi s-a făcut Doamne, iar / toamnă în munţi / pădurile sunt de aur / străluminate în zori. S-a făcut, Doamne, iar / seară în munţi / şi vin iernile albe / peste singurătatea noastră…“ (din volumul Cincizeci de ierni pe Muntele Fuji).

Celălalt prefaţator, scriitorul Dan. D. Iacob, relevă la un moment dat faptul că ,,… poeziile lui Ion Asavei irump din necesitate, din fierberea fiinţei sale, din nevoia de a pune întrebări şi de a găsi răspunsuri, întrebătoare-răspunsuri, la întrebări care nu s-au pus încă“, făcând trimitere în acest sens la Constantin Noica. Dan D. Iacob a fost unul dintre cei pe care marele filozof, în urma unui dialog epistolar l-a invitat la Păltiniş.

Iar Noica ar fi zis: ,,Dacă ai talent simţi nevoia, dincolo de sublimul marii poezii a lumii, să compui propriile poezii, pentru că a fi, s-a spus, înseamnă a fi creator“. Iată că Ion Asavei există, are talent cu carul şi este un creator de poezie de bună calitate. În postfaţa volumului, prof. Mihaela Apetroei, nimeni alta decât talentata şi carismatica amfitrioană a manifestaţiei de la Clubul Cimentiştilor, afirmă:

„Ideile poetice sunt redate printr-o versificaţie modernă, tehnica ingambamentului facilitând deseori posibilitatea cititorului de a empatiza cu eul creator“, aşa cum în poezia lui Blaga din ,,Poemele luminii“ metafora centrală este ,,lumina“: ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii / şi nu ucid / cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea / în flori, în ochi, pe buze ori morminte. …Căci eu iubesc / şi flori şi ochi şi buze şi morminte“.

Pe mine, simplu iubitor de poezie, creaţiile ,,Boierului“, aşa cum îl defineşte prof. Mihai Capşa Togan mă încântă. Prima poezie asaviană care m-a încântat cu mult înaintea apariţiei cărţii de faţă, a fost ,,Soseşte Crăciunul, iubit-o! / Zăpada ne bate-n fereastră / E ger afară şi viscol / Ce proaspătă, dragostea noastră. /Afară e frig şi e ger / În casă ne plânge pianul / Privim printre stele la cer / Visând ce vom face la anul…“, splendid pusă pe note de poetul, cantautorul şi ,,trubadurul nostru cu epoleţi’’, Mihai Marius Coşerariu.

Cu o săptămână înaintea lansării volumului ,,Joc de cuvinte“, am citit pe o reţea de socializare cum se spune acum, o minunată poezie asemănătoare, a unei poete din Galaţi, care pe mine, ca şi Ion Asavei, mă fascinează şi care se semnează M.M.C. (Maya Maria Călin). Poezia se numeşte ,,Poveste de iarnă“. Iat-o: Hai, vino, să îmi spui o poveste lângă focul aprins azi în vatră, în noi e-o iarnă ce alb viscolește, pe nimeni vremea asta nu iartă.

Aprinde și-n lampă lumina, și ruga-nchină cu mâna ta dreaptă, deja bate noapte-n fereastră  pe nimeni timpul ăsta n-asteaptă. Hai, vino, să trăim în doi o poveste mai avem răgazuri atât de puține, ne bate iarna tot mai des în ferestre cu albul etern din noaptea ce vine. Hai, vino, să-mi spui o poveste,  e frig, și azi fără tine, iarnă îmi este. M.M.C.

Ambele poeme sunt ca două picături de apă. Asta înseamnă că poeţii, indiferent de coordonatele geografice, sau de structurile umane diferite, au trăiri, inspiraţii şi simţăminte comune. Revenind la ,,Jocuri de cuvinte“, tema brâncuşiană în multe din poeziile ,,Boierului“ este atât de actuală, încât nimic nu este mai întâmplător decât acum, în anul 2020, anul Brâncuşi:

,,Mereu Izgoniţi din Rai, / Cătăm alinare la Masa Tăcerii. / Acolo unde Brâncuşi / Ne vorbeşte de / Poarta Sărutului / de Cuminţenia Pământului, / şi Pasărea Măiastră… / … Creatorul formelor de aur / Ne îndeamnă, blând, / Spre Coloana fără de Sfârşit. „Fără de sfârşit este lumea, Lume, lume… / Salută Poetul! / El este filosoful / banalei noastre vieţi.

El întrupează visul, / necazul, ori iubirea…/ şi se hrăneşte zilnic / cu mii şi mii de vieţi…“. Permiteţi-mi domnule Ion Asavei să mă adresez şi eu domniei dumneavoastră cu metaforicul apelativ „Boierule-Poetule“, dorindu-vă „Să trăieşti mereu în vecinătatea clasicilor / Să fii mângâiat de privirea lor îngăduitoare / Să suferi alături de toate personajele lumii / Dar să şi participi la puţinele lor bucurii /

Să trăieşti şi să te încânte o existenţă labirintică / Dar şi să plângi nefericirea tuturor / Egoismul şi capriciile zeilor / Să împingi alături de Sisif povara neputinţei / O, Doamne! / Câte pot să încapă în (ne)fericirea unui bibliotecar“. Aştept cu nerăbdarea unui fidel cititor, continuarea acestui început de nou drum al vieţii, ,începutul Concertului pentru lumină şi dragoste“, cu următorul volum de versuri.

Boierului-Poet, Ion Asavei, cu infinită preţuire şi dragoste! Cornel Duculescu, Bicazu Ardelean, 29 februarie, 2020.