Actualitate
Bătrâni la volan, implicați în nedorite incidente. Unul are 90 de ani, altul 77 și al treilea 71 de ani

Câteva incidente petrecute zilele trecute îi au ca protagoniști pe trei șoferi în etate. Cadrele Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizate, la data de 29 martie 2025, la ora ora 16.00, cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Tazlău.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 90 de ani, din județul Iași, conducea un autoturism pe Drumul Județean 156A, Tazlău, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un podeț betonat, ulterior răsturnându-se.
A rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la o unitate medicală. Testul alcoolscopic a fost negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și se pare că incidentul s-a produs din cauza neadaptării viezei la un carosabil umed.
În penultima zi a acestei luni, alt accident a avut loc la Borlești. În jurul orei 20.00, un bărbat de 77 de ani, din aceeași localitate, conducea un autoturism pe DJ 156A, ar fi surprins și accidentat un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Borlești, care se deplasa pe acostament.
Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cazul pietonului a rezultat o valoare de 0,91 mg/ l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Un incident s-a petrecut și pe 27 martie 2025, în jurul orei 22.30, pe strada Olteniei din Piatra Neamț. Un localnic de 71 de ani, conducea un autoturism, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. A rezultat rănirea celui de la volan, fiind transportat la o unitate medicală.
Polițiștii l-au testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, cercetările au mai stabilit faptul că pietreanul are dreptul de a conduce suspendat. În cauză, oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt.

-
Actualitate2 săptămâni,
Dezinformarea electorală: cum să recunoaștem informațiile false și unde raportăm neregulile
-
Actualitate2 săptămâni,
Cea mai mare afacere de lux a anului: Cine a cheltuit 1,25 miliarde EURO pentru un imperiu al modei
-
Prima pagină7 zile,
Doliu în familia Gheorghe Ștefan, fostul primar al Pietrei și președinte la FC Ceahlăul
-
Actualitateo săptămână,
Accident grav pe DN15, în Dumbrava Roșie: Mamă și fiică, rănite după ce un șofer beat și fără permis a provocat un accident rutier
-
Actualitate2 săptămâni,
Un polițist are cu ce se lăuda! A cucerit titlul de campion mondial la freestyle kickboxing
-
Prima pagină2 săptămâni,
Agenția Anti-Doping, ce a „căutat” la CSM Ceahlăul. Clubul este singurul din provincie care a solicitat o astfel de întâlnire FOTO
-
Actualitateo săptămână,
Bani de la stat pentru păduri! APIA primește cereri până în iulie
-
Prima pagină2 săptămâni,
Cică toate-s bune, doar o mașină lipsește. Șeful CJ, vizită inopinată la un centru pentru persoane cu dizabilități FOTO