Actualitate
Bătrână salvată de pompieri

În cursul zilei de marți, 30 aprilie 2024, în jurul orei 14:40, pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Roman pentru deblocarea unei uși de la un apartament situat într-un bloc de locuințe de pe strada Duzilor.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la detașamentul de pompieri din oraș, repectiv o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. Și Serviciul de Ambulanță a trimis un echipaj de intervenție cu medic.
Conform comunicatului de presă al ISU Neamț, pompierii au pătruns în apartamentul situat la etajul I, cu ajutorul unei scări culisabile. În interiorul locuinței a fost găsită o femeie de 68 de ani, ce necesita îngrijiri medicale. După evaluarea medicală, echipajul SAJ a transportat bătrâna la CPU Roman.

-
Prima pagină5 zile,
Interlopi din Roman, care șantajau patronii unor săli de „păcănele”, condamnați cu executare
-
Prima paginăo săptămână,
Atenție șoferi! E-sigur este funcțional și-n Neamț. Unde vor fi amplasate noile radare
-
Actualitate2 săptămâni,
Podul de la Girov sau “podul cumătrului”? “Prietenii” de la DRDP Iaşi ştiu de ce întrebăm?
-
Prima pagină2 săptămâni,
Zone mirifice din Neamț, calificate în finala competiției Destinația Anului 2025. Votul tău contează!
-
Actualitate2 săptămâni,
„Trebuie să ne facem cunoscuți!”. Neamțul este prezent la cel mai mare târg de turism din lume
-
Prima pagină2 săptămâni,
Investiție a Guvernului Japoniei și Ministerului Educației. Tehnologii de ultimă generație la Colegiul de Informatică
-
Actualitate5 zile,
Leii pietreni, salbă de medalii şi la Campionatul Naţional de Ju Jitsu
-
Prima pagină2 săptămâni,
Pași concreți pentru asocierea Primăriei Piatra Neamț cu CSM Ceahlăul