Contactează-ne

Actualitate

“Bătaia de joc a prefectului Niță la adresa pietrenilor, blocată de instanță” – Andrei Carabelea, Președinte PNL Piatra-Neamț

Știre publicată în urmă cu

în data de

Prefectul Vasile Adrian Niță bifează un nou eșec, de această dată la Tribunalul Neamț, Secția II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal. Instanța i-a respins acestuia acțiunea prin care a atacat o hotărâre de Consiliu Local a Municipiului Piatra Neamț, de reorganizare și reglementare a regimului parcărilor de reședință.

Acțiunea prefectului nu a avut nicio bază legală, singurele resorturi care l-au împins la acest gest iresponsabil fiind comenzile venite din partea șefilor săi de la PSD. Urmarea a fost o lungă bătaie de joc la adresa miilor de pietreni și crearea unui haos administrativ, ceea ce a obligat Primăria Municipiului Piatra Neamț să găsească alte soluții pentru ca cetățenii să nu aibă de suferit.

Acest gen de atitudine dovedește nu doar neștiința unui personaj care nu înțelege cadrul legislativ, ci și rea credință care pune în pericol eficiența administrației locale.  Vasile Adrian Niță pare că nu înțelege că funcția de prefect este demnitate publică și are datoria să vegheze la respectarea legii, nicidecum la blocarea unor inițiative perfect legale, totul din răzbunare politică, în urma sarcinilor trasate de Ionel Arsene și Daniel Harpa, binomul din fruntea PSD Neamț.

În mod normal, neștiutorul și servilul prefect Vasile Adrian Niță ar trebui ca,înainte să demisioneze, să-și ceară public scuze pietrenilor pentru haosul creat prin gestul său iresponsabil. Ne îndoim serios că va avea acest minim de decență, mai ales că nici până la această dată nu și-a achitat datoriile către pietreni, provenite din sume încasate necuvenit, așa cum a stabilit instanța de judecată.

 Andrei Carabelea, Președinte PNL Piatra-Neamț

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Spectacol pe cer. Perseidele, sau ploia de stele, un fenomen astronomic al cărui nume vine de la constelaţia Perseu

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ stelele căzătoare ar trebui să se vadă în noaptea de 12 spre 13 august, după miezul nopţii ■ fenomenul coincide cu Luna Plină, astfel că se vor vedea doar stelele căzătoare cele mai luminoase ■

An de an, cei care-s pasionaţi, dar nu numai ei, de fenomenele astronomice aşteaptă finele primei jumătăţi a lunii august pentru a vedea un „spectacol“ pe cer, Perseidele, stelele căzătoare, sau ploaia de stele. De cele mai multe ori s-a întîmplat ca acestea să fie vizibile, cu atît mai mult cu cît nopţile întunecoase favorizau observarea acestui fenomen.

Anul acesta, în noaptea în care fenomenul are cea mai mare intensitate, cea de 12/13 august 2022, mai este şi un alt fenomen astronomic, Luna Plină. Acest lucru va face ca Perseidele să se vadă pe un cer inundat de lumina Lunii Pline, aşa cum a anunţat pe pagina de Facebook Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“.

„Perseidele de anul acesta se vor vedea pe un cer inundat de lumina Lunii Pline. Pasionaţii de stele căzătoare şi spectacole cereşti se pot uita după Perseide în noaptea de 12 spre 13 august, după miezul nopţii pînă dimineaţă. În acea noapte se vor afla pe cer Luna Plină, aflată în preajma planetei Saturn, şi planetele Jupiter, înspre sud, foarte strălucitoare, şi Marte, înspre est, de culoare portocalie“, conform sursei citate.

Chiar dacă noaptea nu va fi întunecată, ci luminată de Luna Plină, Perseidele se vor putea vedea, cele mai strălucitoare, nu înspre Lună, ci în partea de est şi sus, deasupra capului. Specialiştii dau asigurări că stelele căzătoare ar trebui să fie destul de numeroase. Singura condiţie care mai trebuie îndeplinită, cel puţin în zona noastră, este ca cerul să fie degajat, să fie senin pentru a putea vedea cît mai multe stele căzătoare.

„Chiar dacă lumina Lunii va face ca cerul să nu mai fie negru, se vor putea vedea stelele căzătoare cele mai strălucitoare, care ar trebui să fie destul de numeroase. Pentru a le vedea nu priviţi înspre Lună, ci înspre est şi sus, deasupra capului. Încercaţi să observaţi cerul măcar o oră pentru a vedea mai multe stele căzătoare, timp în care puteţi învăţa şi cîteva constelaţii. Cer senin!“, anunţă Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“.

O tradiţie din popor spune că dacă îţi pui o dorinţă atunci cînd vezi o stea căzătoare, ea se va împlini negreşit. Conform Wikipedia, Perseide sînt o prolifică ploaie de meteori asociată cu cometa Swift-Tuttle. Originea numelui acestei „ploi” este datorită punctului de unde par să apară, numit radiant, aflat în constelaţia Perseu. Fenomenul are loc în perioada 23 iulie – 20 august, însă apogeul este în noaptea de 12 spre 13 august, după miezul nopţii.

Citește știrea

Actualitate

Incendiu într-un bloc, de la un scurtcircuit

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un incendiu care a semănat panică printre locatarii unui bloc din municipiul Roman s-a produs, joi, 11 august, din cauza unui scurtcircuit electric.

Două persoane s-au autoevacuat, iar alte cinci au fost evacuate de pompieri. O femeie în vârstă de 33 de ani a fost transportată la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Roman.

“La ora 13:30, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la un apartament situat pe strada Fundătura Păcii în municipiul Roman.

La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman și membri ai SVSU Roman.

La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajare mare de fum într-o cameră dintr-un apartament de la al treilea etaj. Din fericire, în interiorul apartamentului nu se afla nicio persoană.

Două persoane s-au autoevacuat, iar alte cinci persoane, patru adulți și un copil, de la etajele 3 și 4 au fost evacuate de către forțele de intervenție. Acestea au fost preluate și evaluate de echipajele medicale, doar o femeie de 33 de ani fiind transportată la CPU Roman.

Concomitent cu evacuarea locatarilor, forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, dar și pentru evacuarea fumului din interiorul locuinței și de pe casa scării. Au ars elemente de mobilier, articole vestimentare, materiale textile și s-au deteriorat pereții apartamentului și alte bunuri din interiorul apartamentului.

Cauza probabilă de producere a acestui incendiu a fost scurtcircuitul electric”, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Accident pe pod. Trei maşini implicate, o victimă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Accident rutier cu trei maşini implicate, pe podul care face legătura între localităţile Horia şi Roman, joi, 11 august. Conform informaţiilor oferite de poliţişti, accidentul s-a soldat cu o victimă, o femeie în vârstă de 52 de ani.

“La data de 11 august a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 2, în afara localității Roman.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, accidentul s-a produs între 3 autovehicule, care circulau pe același sens de mers, pe podul care face legătura între localitățile Horia și Roman.

Un autoturism condus de o femeie de 46 de ani, din Piatra Neamț, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie de 52 de ani, din județul Bacău, care ar fi fost proiectat în autoturismul care circula în fața sa, condus de un bărbat de 28 de ani, din județul Bacău.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea femeii de 52 de ani.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a declarat subinspector Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

Citește știrea
Advertisement







Trending