Contactează-ne

Actualitate

Baronii şi mărgica: Preambul la „Ținutul lui Creangă“

Știre publicată în urmă cu

în data de

Conducerea judeţului ne anunţă rituos că se face un Ţinut al lui Creangă pe plaiurile noastre.

E de bine şi frumos. Iar titlul chiar că te face să sari în şoşoni şi să dai fuguţa să vezi cu ochişorii proprii minunea: Proiectul „Ținutul lui Creangă“ prinde contur. Contur, deci ai ce să vezi nu-i aşa?

Dar până să mă deplasez pe teren să văd conturul, citesc mai departe comunicatul zis de presă.

“La câteva zile de la semnarea contractului de servicii pentru elaborarea studiului de prefezabilitate „Ținutul lui Creangă“, conducerea Consiliului Județean Neamț a purtat primele discuții cu proiectantul pe tema viitorului complex de agrement, unul dintre cele mai mari proiecte care se vor realiza în județul Neamț în următoarea perioadă”, se zice la “epistolă”.

Păi cum aşa? “Decât” semnarea unui contract, adică o hârtie, pardon până la urmă, care să ducă la ce? La un studiu, fie el şi de prefezabilitate, adică alte hârtii, pardon până la urmă? Asta e marea realizare de trebuia anunţată cu surle şi trâmbiţe?

Of, păi câte hârtii de astea, de pre sau chiar de fezabilitate, au sfârşit fără finalitate, era să scriu finalizare, în ţărişoara noastră după Marea Încăierare din 89… Dacă ar putea cineva să le adune pe toate şi le-am da totuşi o folosinţă ar da faliment unii din industria hârtiei cu care ne ştergem cu toţii din când în când în camera în care până şi regii merg singuri.

Dar să vedem dacă nu cumva aflăm lucruri mai încurajatoare din declaraţia “căpitanului de judeţ”. Ce ne zice dumnealui?

„M-a interesat să aflu viziunea echipei proiectantului despre această mare investiție și să ne punem de acord asupra aspectelor esențiale din proiect. În circa două luni, după creionarea studiului de prefezabilitate, voi convoca o nouă ședință cu proiectantul, pentru a fi la curent cu tot ceea ce se propune pentru «Ținutul lui Creangă» și, dacă va fi cazul, vom adapta soluțiile astfel încât proiectul să corespundă necesităților turistice din regiune, cu respectarea tuturor prevederilor legale”.

Deci încă vreo două luni până când proiectul să prindă (oarece) contur măcar pe hârtie, după care ar putea fi adaptate soluţiile ca proiectul să răspundă necesităţilor şi ATENŢIE să respecte legea. Zău aşa? Două observaţii zic: nu se poate ca soluţiile să fie din prima adaptate necesităţilor – aşa ar fi normal mai ales că pe astfel de studii se dau bani cu ghiotura – chiar domn preşedinte cât costă “mizilicul ăsta de studiu de prefezabilitate?

Iar despre partea cu respectarea legii, chiar mai e nevoie de o şedinţă ca să se ajungă la concluzia că legea trebuie respectată din start? Adică e bănuit proiectantul că nu va respecta, de la sine putere şi conştiinţă, toate prevederile legale?

Hmm, lămurit “buştean” continui să “cetesc” mirabolanta declaraţie a domnului preşedinte, să trăiţi, Ionel Arsene:

“Începutul proiectului este mai dificil pentru că este o investiție la un nivel cum nu a mai fost în județul nostru și sunt foarte multe etape impuse de legislație care trebuie respectate. Dar odată depășite, am convingerea că lucrările vor intra în linie dreaptă și la finalul lor vom avea un proiect prin care va căpăta amploare turismul nemțeam”.

Măi suntem nebuni? Sigur că începutul e întotdeauna greu, iar de multe ori sfârşitul tragic, dar iar obsesia asta cu etapele impuse de legislaţie care trebuie respectate? Normal, legea trebuie respectată, etapele legale la fel, chiar nu înţeleg de unde preocuparea, aproape obsesiv-compulsivă, ca nu cumva să se întâmple şi să nu se respecte legea. O fi ştiind ceva domn preşedinte şi nu ne spune şi nouă?

Urmarea e din ciclul “iarna nu-i ca vara”, adică evident că depăşite fiind etapele se va ajunge şi la… final. Păi cum altfel, unde să se ajungă la sfârşit dacă nu la… final? Imbatabilă logică. Nu ne spune însă domn preşedinte cam când va fi finalul sfârşitului ca să ne exprimăm aşa? În câte luni, ani sau poate zeci de ani? Nu de alta dar ne-am mai fript şi cu spitalul judeţean nou pe care ni l-a promis de atât timp şi… nu e.

În rezumat, ca la procitanie, vom avea, cândva, un “Ţinut al lui Creangă”, dar până atunci luaţi şi aplaudaţi până uitaţi de facturile imense la gaz şi curent pentru că s-a semnat un studiu, s-a făcut o şedinţă şi peste două luni se va mai face una. Plus “laic”, “şeer” şi “coment” obligatoriu cu “Felicitări domn preşedinte”.

Probabil fără nicio legătură, toată tărăşenia mi-a amintit de Punguţa cu doi bani. Cu găina de a “ouat” “decât” o mărgică şi s-a ales cu o chelfăneală pe cinste de la stăpâna care avea aşteptări mai mari. Cumva aşa şi cu baronii de azi. În condiţiile în care amărăştenii se usucă de sărăcie, n-au străzi, n-au spitale, n-au şcoli, n-au… nimic, baronii cotcodăcesc pe Facebook de-ţi sparg timpanul când mai fac câte o mărgică de… studiu de prefezabilitate.

Cu diferenţa că găina s-a ales cu bătaia (nemeritat), iar baronii se aleg… cu încă un mandat. Tot nemeritat. Aaa, şi mai e o diferenţă la baroni: punguţa nu e cu doi bani. E cu “meleoane” de “euroi”.

P.S.: Şi să nu uit – de boala cotcodăcitului compulsiv pentru mărgică nu suferă politicienii de la un singur partid. Îmi amintesc cum pe vremea când ministru userist la transporturi era un domn al cărui nume rimează bine cu celebrul Bulă, un deputat de acelaşi “leat” politic, de pe la noi, ne agresa periodic retina cu poze în care cei doi ţineau sub braţ teancuri de studii de pre şi fezabilitate pentru autostrăzi, başca ne chinuia prea des cu poze în care cei doi desenau autostrăzi pe hartă cu creioane colorate. Tot un fel de studii, să le zicem crochiuri. Şi? Avem autostrăzi? Tot cu mărgica am rămas.

 

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. Brustureanu

    1 februarie 2022 at 9:32 PM

    Satul arde și baba se piaptănă!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending