Contactează-ne

Actualitate

Bărbaţi striviţi sub o stivă de lemne

Știre publicată în urmă cu

în data de

Doi bărbaţi, de 46, respectiv 40 de ani, au fost transportaţi la Spitalul Roman, miercuri, 16 decembrie, după ce au fost prinşi sub o stivă de lemne.

“Prin apel la 112, in jurul orei 14:05, pompierii au fost solicitați să intervină pentru degajarea unor persoane surprinse sub o stivă de lemne, la un operator economic din municipiul Roman. La locul solicitării s-au deplasat pompierii romașcani cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM și un echipaj cu ambulanță de la SAJ Roman.

Până la sosirea forțelor de intervenție un bărbat de 46 de ani a fost scos de către colegi. Acesta a fost preluat și transportat la CPU Roman de echipajul de la SAJ.

Pompierii, cu ajutorul echipamentelor specifice din dotarea autospecialei, au intervenit pentru descarcerarea unui bărbat de 40 de ani, conștient, de sub un buștean din stiva de lemne. Acesta a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD TIM, după care a fost transportat la CPU Roman”, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ.

FOTO: generica

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. V.Vasile

    17 decembrie 2020 at 8:18 AM

    Le doresc sanatate celor doi muncitori !
    Ca veni vorba de busteni, intalnesc frecvent transporturi masive de busteni pe ruta Piatra Neamt-Izvoare-Doina-Girov-? ,la ore matinale 7 – 7,30 . O fi orar forestier , adica unda verde….?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Situaţie hilară la CARP. Au fost alegeri şi sînt doi şefi

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor s-au ţinut două rînduri de alegeri ■ instituţia are acum doi preşedinţi: Anca Maria Popovici şi Mircea Anton ■

Bîlciul de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Roman este departe de a se fi încheiat, aşa încît după şapte ani de litigii prin instanţe s-a ajuns la situaţia hilară ca organizaţia, care gestionează banii a peste 26.000 de pensionari, să aibă două conduceri, niciuna recunoscută pînă acum de Judecătorie.

Cert este că, de mai bine de o săptămînă, cele două conduceri, rezultate din două rînduri de alegeri s-au instalat în sediul CARP cu pretenţii de preluare a şefiei. În zilele de 18,19, 20 şi 21 aprilie, la sediul Clubului CARP s-au desfăşurat alegerile grupării Gheorge Popa, unde preşedintă a fost aleasă fiica acestuia, economista Anca Maria Popovici, iar în Consiliul Director cei 420 de membri, care au trecut prin faţa urnelor, i-au ales pe Constică Rusu, Vasile Rusu, Sava Ifrim şi Rotaru Costel.

Pe 6 mai, la un restaurant din oraş s-au desfăşurat alegerile organizate de gruparea: Mircea Anton-Albu-Călărăşanu, la care au participat 92 de persioane, de unde a rezultat o conducerea formată din Mircea Anton – preşedinte şi Eugen Pătraşcu, Dumitru Călărăşanu (care între timp a demisionat), colonelul Alexandru Albu şi Ion Cobzaru.

„Alegerile organizate de gruparea Călărăşanu- Anton-Albu sînt ilegale, pentru că nu s-a respecta statutul. Adunarea Generală a fost organizată cu 10 zile după expirarea mandatelor, care de alfel nu au fost niciodată recunoscute de Judecătorie. Nu au afişat la loc vizibil listele cu delegaţii (1 la 200 membri), nu a fost afişat Raportul de activitate, Raportul comisiei de cenzori.

Delegaţii au fost în familie. De exemplu la alegeri a participat soţia, fiica şi colonelul Albu. S-a votat şi de către două ori de aceeaşi persoană. A fost o băşcălie. Noi am depus la instanţă documentele privind alegerile noastre şi aşteptăm ca instanţa să se pronunţe“, a declarat Gheorghe Popa.

Mircea Anton, preşedintele ales al grupării adverse a susţinut următoarele: „Lucrăm la finalizarea documentelor de înscrie la grefa Judecătoriei. Acum ne aflăm la sediul CARP, unde s-a instalat şi gruparea Popa, care înceracă să blocheze activitatea. Pînă cînd instanţa se va pronunţa, la CARP împrumuturile sînt aprobate de către domnul Călărăşanu, fostul preşedinte“, a declarat Mircea Anton.

Citește știrea

Actualitate

Iată ce meserii au căutare pe piaţa muncii din Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ sînt 513 locuri de muncă în judeţ ■ cea mai mare cerere de personal vine de la angajatorii din zona piatra Neamţ ■ la Tîrgu Neamţ sînt doar 56 de posturi ■ se caută numai 29 de persoane cu studii superioare ■

S-au dus vremurile în care în judeţ erau peste 1.000 de locuri de muncă şi nu le dorea nimeni, criza sanitară restrîngînd foarte mult piaţa din domeni. La acest moment, cea de-a doua decadă a lui Florar, angajatorii din tot judeţul au raportat la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Neamţ un număr total de 513 locuri vacante.

Cele mai multe recrutări de personal ar putea avea loc în reşedinţa de judeţ şi comunele limitrofe, unde patronii ar avea nevoie de 331 noi salariaţi, iar la Roman sînt disponibile 126 de job- uri. La polul opus, cele mai puţine oferte pentru personal nou vin de la Tîrgu Neamţ, unde doar 56 de persoane şi-ar putea găsi de lucru.

Din cererea de personal din Piatra Neamţ, puţine sînt pentru cei cu înaltă calificare. Ar fi nevoie de un consilier inginer horticol, mai este nevoie de un economist sau un inginer serviciu furnizare, la care se mai adaugă şapte posturi pentru ingineri specializaţi în industrializarea lemnului sau patru ingineri pentru compartimentul calitate, plus alţi cinci ingineri specializaţi în prelucrarea lemnului.

Pentru ceilalţi, sînt vacante un număr de 21 de posturi de tapiţer, alte 13 posturi sînt pentru tîmplari universali, se mai caută 14 ospătari, precum şi 10 operatori vopsitori. Angajatorii mai au nevoie de 20 de operatori la maşini unelte cu comandă numerică în prelucrarea lemnului, iar alte 39 de cereri sînt pentru muncitori necalificaţi pentru mai multe domenii.

Pot găsi de lucru şi 10 lucrători montaj feronerie, 37 de lăcătuşi mecanici, ori 10 filatori. La Roman este ceva mai puţin de lucru pentru personal de înaltă calificare şi se pot angaja doi ingineri constructori, un inginer proiectant, un inspector resurse umane, precum şi un manager echipă de vînzări.

La polul opus, pentru muncitori necalificaţi sînt 14 strigări, dar ar mai fi nevoie de 10 operatori producţie ceramişti, iar alte 34 de locuri de muncă sînt pentru cei care pot presta în ocupaţia de confecţioner – asamblor articole textile. În restul ocupaţiilor este mai puţin de lucru şi s-ar putea angaja cei calificaţi ca bucătar, chelner, cofetar, fierar betonist, tîmplar universal, şofer, vînzător, tractorist sau sudor.

La Tîrgu Neamţ sînt puţine oportunităţi de angajare pentru licenţiaţi şi sînt două job-uri pentru inginer constructor, se mai caută un kinetoterapeut şi un sculptor în lemn, post vacant de mai mult timp. Un alt agent economic din zonă caută o secretară vorbitoare de limba franceză sau turcă. Ar mai fi de lucru pentru cei care pot presta ca strungari, sudori, muncitori necalificaţi, asistent medical generalist, confecţioner textilist, infirmieră, gaterist sau frezor.

Citește știrea

Actualitate

Dare de mită cu repetiţie, a doua sentinţă-i cu executare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ inculpatul a fost prins băut la volan şi în două rînduri a vrut să-i cumpere pe poliţişti ■ prima dată a beneficiat de clemenţă, dar a doua oară, nu ■ a primit o sancţiune cu executare, de peste 2 ani de detenţie ■

Un nemţean, care a fost prins de două ori cu nereguli în trafic, a vrut să cumpere indulgenţa oamenilor legii. Prima ofertă a fost declinată, astfel că Vasile Ilieş a fost trimis în judecată, în stare de libertate. În timpul procesului a căzut din nou în aceeaşi abatere şi tot pentru dare de mită a fost arestat preventiv, apoi plasat în arest la domiciliu.

La finele primului proces a fost condamnat cu suspendare, însă a doua oară nu a mai avut parte de clemenţă. Judecata în cel de-al doilea dosar s-a încheiat recent, iar magistraţii de la Tribunalul Neamţ au aplicat o pedeapsă cu executare de 2 ani şi 20 de zile de închisoare.

Decizia instanţei de fond nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău. Şi în primul caz, cînd Ilieş a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an, 6 luni şi 20 de zile de închisoare pentru dare de mită şi conducere sub influenţa alcoolului, inculpatul a contestat decizia la Bacău. Atunci el a pierdut prin confiscare mita de 400 de dolari. Şi acum a pierdut 500 de dolari şi a fost păstrat în arest la domiciliu.

„În temeiul art. 399 alin. 9 Cod procedură penală menţine starea de arest la domiciliu a inculpatului. (…) Dispune confiscarea sumei de 500 dolari, aparţinînd inculpatului, depusă la SC Unicredit Bank SA Piatra Neamţ, în contul Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate“, conform deciziei instanţei din 10 mai 2021.

Faptele pentru care acum a fost condamnat cu executare au avut loc pe 17 februarie 2021, cînd a călcat strîmb şi i-a ofertat pe doi poliţişti rutieri de la Tîrgu Neamţ cu 500 de dolari. Oamenii legii au declinat oferta şi şi-au anunţat superiorii, cel în culpă fiind pus sub acuzare pentru dare de mită.

„Ca urmare a denunţului a doi poliţişti din cadrul Poliţei Oraşului Tîrgu Neamţ – Formaţiunea Rutieră – poliţişti anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Neamţ, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ efectuează cercetări faţă de o persoană, fără calitate specială, sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de dare de mită şi conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului“, conform unui comunicat al DGA.

S-a stabilit faptul că, pe 17 februarie 2021, bărbatul a oferit suma de 500 de dolari echipajului de poliţie cu scopul ca cei doi oameni ai legii să-şi încalce atribuţiile de serviciu. Mai exact, mituitorul ar fi vrut ca poliţiştii să se facă că nu-l vădă că era băut la volan şi să nu întocmească actele de constatare ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul avînd în sînge o concentraţie alcoolică peste limita legal admisă, respectiv 0,67 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

În aceeaşi zi de 17 februarie, procurorul de caz a dispus măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore. A doua zi, pe 18 februarie, inculpatul a fost prezentat în faţa magistraţilor de la Tribunalul Neamţ cu propunere de arestare preventivă, iar la final judecătorii au deliberat şi au dispus privarea de libertate pentru următoarele 30 de zile.

Probabil că, în luarea acestei decizii, magistraţii au ţinut cont de faptul că bărbatul nu era la prima faptă de dare de mită, ambele oferte fiind făcute pentru ca poliţiştii rutieri să se facă că nu-l văd că e băut la volan. Între timp, Ilieş a fost plasat în arest la domiciliu.

Citește știrea

Trending