Actualitate
Bani mai mulţi pentru maidanezi

■ au fost modificate tarifele percepute de către Municipal Locato Serv pentru cîinii hoinari
Consilierii locali din Roman au adoptat noi tarife, majoritatea mărite, pentru gestionarea cîinilor fără stăpîn. Astfel, pentru fiecare colţat vor fi decontaţi tot 114 lei pentru capturare, transport şi preluare, în vreme ce deparazitarea internă a crescut, de la 7, la 9 lei. Deparazitarea externă a fost scumpită, de asemenea, de la 14, la 20 de lei, în vreme ce vaccinarea DHPPI va costa 35 de lei, faţă de 11 lei. Şi vaccinul antirabic s-a scumpit, de la 8, la 15 lei, fiind introdusă şi o taxă de cazare (lei/zi) pentru revendicare, de 9 lei. Identificarea prin microcipare şi control animale este de 20 de lei, hrana zilnică a crescut de la 1.13, la 3 lei, în vreme ce pentru întreţinerea şi igienizarea padocurilor vor fi decontaţi 30 de lei. Castrarea masculilor a ajuns să coste 100 de lei, faţă de 75 de lei, iar a femelelor 200 de lei, faţă de 160 de lei. S-a scumpit şi eutanasierea, de la 58, la 60 de lei, iar ecarisajul la Protan este de 3 lei pe kilogram. Cheltuielile de personal/lună se ridică la totalul de 32.000 de lei, pe cînd cheltuielile de întreţinere a cîinilor adoptaţi la distanţă au devenit 9 lei. „Prin adresă, Municipal Locato Serv SA Roman, concesionarul serviciului public de gestionare a cîinilor fără stăpîn din Roman, solicită ajustarea tarifelor aprobate prin HCL nr. 177 din 09.11.2013, respectiv anexa nr. 1. Solicitarea se întemeiază pe prevederile HCL nr. 189 din 2008 privind delegarea de gestiune prin concesiune a serviciului public de gestionare a cîinilor fără stăpîn din Municipiul Roman către Municipal Locato Serv SA Roman. Urmare a verificării datelor prezentate în adresa amintită, consider că cele solicitate de Municipal Locato Serv S.A. Roman în urma notei de inspecţie a DSVSA Neamţ sînt justificate şi se impune modificarea anexei nr. 1 din HCL nr. 177/2015. Aceasta se referă la cheltuielile de personal lunare în care trebuie să se încadreze acest operator. Creşterea solicitată este motivată de modificarea Codului Fiscal de la 1.01.2018, prin care s-a majorat salariul minim pe economie la 1.900 lei/lună, cît şi de înlocuirea tipului de hrană, cu hrană uscată granulată. Au crescut faţă de ultimele tarife aprobate şi prestaţiile cu serviciile veterinare pe care SC Municipal Locato Serv trebuie să le achite la terţi. S-a tinut cont şi de o încadrare minimă cu personal care să permită gestionarea cu respectarea prevederilor legale a activitatii serviciului cîini comunitari“, a explicat primarul Lucian Micu.

Actualitate2 săptămâni,O profesie tot mai căutată deschide noi oportunități. Au început înscrierile la cursurile gratuite
Actualitate2 săptămâni,Maratonul Muntelui Ceahlău – o reușită
Politica2 săptămâni,Preşedintele României se află într-o permanentă „aşteptare rezonabilă”
Actualitate2 săptămâni,Sub ochii voștri – Nepăsarea costă vieți
Actualitateo săptămână,Schimbare de director la Prefectura Neamț
Actualitate2 săptămâni,Primarul de Piatra despre miniștrii din cabinetul Bolojan: “Nu i-aș pune nici în toaleta din fundul grădinii”
Actualitate2 săptămâni,A8: Când încep lucrările pe cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș. Estimarea celor de la CNIR
Actualitate6 zile,Război între vecini în miez de noapte la un apartament din Piatra Neamț













