Contactează-ne

Prima pagină

Bâlciul, bucurie pentru romașcani și locuitorii Zonei Metropolitane

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ una dintre cele mai iubite distracții estivale a fost reluată după 4 ani de întrerupere ■ iarmarocul este amplasat anul acesta în Complexul de Agrement Moldova ■ de organizarea evenimentului s-a ocupat Direcția de Servicii Edilitare și Administrația Piețelor ■ prin HCL s-au stabilit tarifele pe care ofertanții de servicii le-au achitat primăriei ■

După o întrerupere de patru ani, Primăria municipiului Roman a reluat o tradiție veche de peste 150 de ani, despre care, așa cum scria recent preot dr. Florn Țuscanu, vorbea și mitropolitul Visarion Puiu, în „Jurnalul” său. Mutat în altă locație, respectiv în perimetrul Complexului de Agrement Moldova,  ediția din acest an a bâlciului se organizează între 2 și 6 august.

La festivitatea de deschidere, care a avut loc vineri, 2 august, au participat primarul în exercițiu, Leonard Achiriloaei și deputatul PNL, Dan Laurențiu Leoreanu, ales primar de către romașcani, pentru mandatul 2024-2027. Ediul șef, Leonard Achiriloaei, a punctat câteva lucruri despre condițiile în care se organizează în acest an bâlciul, pentru romașcani și locuitorii din Zona Metropolitană.

„Mă aflu împreună cu domnul deputat la deschiderea bâlciului annual după o întrerupere justificată de câțiva ani. Așa cum știți, în acest an am organizat acest eveniment în Complexul de agrement Moldova, încecând să aducem în actualitate astfel de tradiții. De-a lungul timpului, în această perioadă a anului s-a organizat iarmarocul la Roman.

Administrația publică locală a rebuit să facă eforturi substanțiale pentru a se putea organiza bâlciul în această locație. Ne bucurăm că și anul acesta putem oferi romașcanilor și locuitorilor din comunele din jurul Romanului o paletă diversă de activități. Putem spune că activitățile comerciale au fost structurate pe mai multe categorii.

Cele de comercializare a produselor, mărunțișuri, parte de fast food, partea de terase și restaurant, partea de pielărie și alte articole de vestimentație. În proximitatea locului în care ne aflăm este organizat parcul de distracții, astfel încât găsim aici tot ce e necesar pentru cei care doresc să se relaxeze. Sunt amplasate în zona parcului de distracții: mașinuțe, carusel pentru cei mici și tot felul de aparate de distracție, pentru toate vârstele. Mă bucur că am reușit să organizăm bâlciul într-o formă regândită.

Pentru acest lucru le mulțumesc colegilor de la Direcția de Servicii Edilitare, de la Direcția de Administrare a Piețelor, precum și tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment estival. Am organizat întreg bâlciul cu forțe proprii și sperăm ca toți cei care vor veni aici să se bucure deplin de aceste zile de distracție, începând de pe 2 pe 6 august (Temeiul bâlciului, cum este numit în limbaj popular – n.r).

Ne bucurăm să găsim aici momente de relaxare. Trebuie să-i mulțumesc colegului meu, domnului deputat Laurențiu Leoreanu, care ne-a dat imboldul necesar reluării tradiției de organizare a bâlciului”, a declarat primarul Leonard Achiriloaei, care a precizat că, pentru amplasarea bâlciului în Complexul Moldova, a fost nevoie ca în noul spațiu să se facă o suplimentare de putere la energia electrică, pentru postul trafo, obținându-se aprobările de la E-ON.

Promisiuni electorale îndeplinite

Actualul parlamentar Dan Laurențiu Leoreanu, care începând din luna octombrie se va întoarce pe fotoliul de primar, a ținut să declare că după promisiunea îndeplinită ca Romanul să treacă la un alt operator al serviciilor de apă și canalizare, respectiv la ApaVital Iași, cea de a doua promisiune electorală îndeplinită a fost aceea de a se relua organizarea bâlciului.

„Este știut că pentru organizarea iarmarocul trebuie îndeplinite anumite condiții: putere energetică suplimentară, apă, canalizare, avize de la DSP, DSVSA și mai ales de la ISU, pentru ca  locația să îndeplinească exigențele impuse de lege. Anul acesta, bâlciul se organizează în această locație și vom vedea, pe viitor, unde urmează să-l mutăm, pentru că aici ne gândim să deschidem și un cinematograf în aer liber și să organizăm anumite spectacole.

Am trecut prin bâlci și am văzut că există o îmbunătățire organizatorică, față de anii anteriori. Se impune ca lucrurile să se facă în mod civilizat, curat. E nevoie de ordine și curățenie, liniște publică, ori e știut că, în ultimii ani când s-a organizat bâlciul, se cam pierduseră aceste cerințe imperative. Aici se impune respectarea unor norme stricte de curățenie și o anumită conduită a participanților. Cine va încălca aceste reguli nu va mai fi primit la anul la bâlci. Cerem respect contra respect”, a precizat deputatul Leoreanu.

Conform anexei 1 a HCL 160 din 19 iulie, care a trecut de votul aleșilor locali cu 13 voturi „pentru” (majoritate absolută), comercianții au fost obligați să achite următoarele tarife: pentru cele 27 loturi de comercializare a produselor nonalimentare/mărunțișuri – 200lei/loc; pentru 7 loturi fast food și patiserie – 1.000 lei/loc; pentru cele 4 loturi terase alimentație – 3000 lei/loc; pentru cele 19 loturi comercializare haine piele și blană – 500 lei/loc; un lot pentru parcul de  distracție-20.000 lei/loc. Taxele includ ocuparea domeniului public și utilitățile necesare funcționării.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending