Actualitate
Bacalaureat Neamţ 2022. După contestaţii au fost obţinute mai multe note de 10, dar medii maxime sînt tot trei
■ dintr-un total de 3.136 candidaţi prezenţi la examen, în urma soluţionării contestaţilor au fost declaraţi promovaţi 2.424 ■ acest procent este calculat în raport cu cei 2.397 candidaţi declaraţi promovaţi înainte de contestaţii ■ cu medii de 10 au rămas trei absovenţi ■
Aşa cum era de aşteptat, situaţia după recorectarea contestaţiilor depuse la Bacalaureat 2022 şi „revizuite“ într-un centru de la Suceava, s-a îmbunătăţit, ridicînd procentul de promovabilitate de la 75,86%, la 79,56%. Într-un comunicat de presă, Inspectoratul Şcolar Neamţ prezentată situaţia finală după prima sesiune a examenului.
„Rezultatele sînt mult mai bune decît cele înregistrate în sesiunea iunie-iulie a anului trecut, cînd rata cumulată de promovare după etapa de soluţionare a contestaţilor a fost de 72, 69%. Dintr-un total de 3.136 candidaţi prezenţi la examen, în urma soluţionării contestaţiilor au fost declaraţi promovaţi 2.424 candidaţi, faţă de 2.397 candidaţi declaraţi promovaţi, înainte de contestaţii“ se precizează în comunicatul instituţiei.
Urmează apoi o analiză a rezultatelor obţinute pentru fiecare probă în parte, din comunicat aflîndu-se că numărul candidaţilor cu 10 „curat“ a rămas acelaşi ca înainte de contestaţii. În schimb, ni se precizează faptul că numărul total al notelor de 10 pe discipline de învăţămînt a crescut semnificativ, ceea ce a „tras în sus“ mediile, fără însă a ajunge la 10.
„La proba Ea -Limba şi literatura română au fost depuse 518 contestaţii, pentru 384 candidaţi nota obţinută fiind mai mare. Pentru 49 de candidaţi nota a rămas aceeaşi, în timp ce pentru 85 candidaţi nota a scăzut (nu se precizează dacă sînt candidaţi care după recorectare au picat examnul – n.r). Cea mai mare creştere a fost de 1,70 puncte, iar cea mai mare descreştere de 1,55.
La Proba obligatorie a profilului E.c au fost depuse 232 contestaţii, pentru 130 nota obţinută după contestaţii fiind mai mare. Pentru 10 candidaţi nota a rămas nemodificată, iar pentru 92 de candidaţi nota obţinută a scăzut. Cea mai mare creştere a fost de 1,05, iar cea mai mare descreştere de 1,90 la disciplina Istorie. La proba E.d -Proba la alegere a profilului şi specializării au fost depuse 355 contestaţii, pentru 264 candidaţi nota obţinută după contestaţii fiind mai mare.
Pentru 17 candidaţi nota a rămas nemodificată, iar pentru 74 candidaţi nota obţinută a scăzut. Cea mai mare creştere a fost de 1,50 puncte, iar cea mai mare descreştere a fost de 1,10 puncte. Numărul candidaţilor cu 10 pe linie a rămas şi el neschimbat, respectiv trei medii de 10, aşa cum spuneam: dintre care una a unui elev de la Liceul Tehnologic Vasile Sav din Roman, de la specializarea Tehnician operator tehnică de calcul. Celelalte două medii de zece din judeţ au fost obţinute de 2 elevi ai Colegiului Naţional Calistrat Hogaş din Piatra Neamţ.
În schimb, situaţia numerică a candidaţilor care au obţinut nota 10 la fiecare disciplină în parte, s-a îmbunătăţit după cum urmează: 22 candidaţi au luat 10 la Limba şi literatura română, faţă de 20 înainte de contestaţii; 202 candidaţi au luat 10 la Proba obligatorie a profilului, faţă de 197 candidaţi care obţiuseră 10 înainte de contestaţii. La Proba la alegere a profilului şi specializării 201 candidaţi obţinuseră 10 înainte de contestaţii“, se arată ISJ Neamţ.
La nivel naţional, judeţul cu cea mai mare rată de promovare a fost Cluj, cu 86,2% – în creştere cu peste 5 puncte procentuale faţă de Bac 2021. Rata de promovare la Bacalaureat 2022 este 75,2%, mai mare cu 1,9%, în raport cu rezultatele iniţiale (73,3%) şi cu 5,4% faţă de prima sesiune a anului trecut (69,8% – rată de succes în anul 2021). În urma contestaţiilor aproape 2.000 de candidaţi au sărit peste pragul de promovare, de sub linie, reuşind să ia diploma de Bac.
-
Actualitate2 săptămâni,UPDATE: Cadavrul unui tânăr, găsit într-o fântână. La peste un an de zile de la plecarea de acasă
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – victorie categorică. Altă „nuanţă” de galben-negru
-
Actualitateo săptămână,Traficanţi de droguri călcaţi de mascaţi. Dădeau petreceri private în cadrul cărora vindeau droguri
-
Actualitate2 săptămâni,Duel între nemţeni: deputat vs ministrul transporturilor
-
Actualitate2 săptămâni,Când se deschide oficial Târgul de Crăciun
-
Actualitate2 săptămâni,Şedinţă de CL Piatra. Ce proiecte sunt supuse votului
-
Actualitate2 săptămâni,”Voi puteți fi de fiecare dată al doisprezecelea jucător al CSM Ceahlăul”
-
Actualitate2 săptămâni,„Țara noastră – sfânt pământ” – concert dedicat Zilei Naționale, pe 27 noiembrie
