Babele la români

A venit primãvara, chiar dacã nu ca timp, ca anotimp. Perioada 1-9 martie este cunoscutã sub denumirea de „zilele babelor“. De obicei, în aceastã perioadã vremea este capricioasã, fiind cînd caldã, cînd rece, cînd soare, cînd ninsoare. În traditia popularã, astãzi, se obisnuieste ca oamenii sã-si aleagã o zi, o „babã“, adicã o zi din aceastã perioadã, care le va arãta cum le va fi anul întreg, în functie de cum va fi ziua cu pricina (seninã, însoritã sau, dimpotrivã, cu ger si viscol). Legendele spun cã în aceste zile Baba Dochia s-a îmbrãcat cu nouã cojoace si, urcînd pe munte cu oile, a început a-si arunca zilnic cîte un cojoc. În aceastã perioadã de nouã zile, ne putem alege, dupã traditia popularã, cîte o zi, care ne va prevesti calitatea vietii în restul anului. Dacã ziua aleasã va fi însoritã, ne va prevesti un an bun, iar de va fi mohorîtã, un an mai trist. Alte povestioare sustin cã, de fapt, în aceste zile se luptã iarna cu primãvara, cea din urmã alungînd-o pe prima, pentru a-i lua locul. În cãrtile de povesti Baba Dochia este descrisã ca un fel de mumã a pãdurii sau ca o soacrã deosebit de rea. Ea si-a trimis nora în toiul iernii sã spele lîna neagrã pînã s-o face albã. Altã legendã spune cã în miezul Pãmîntului, acolo unde stã Dochia, aceasta se luptã cu viorelele, pe care le forteazã sã iasã la suprafatã pentru cã a venit Martie si este vremea lor. Babei Dochia i se mai atribuie si o istorioarã legatã de originea mãrtisorului. Se crede cã mãrtisorul ar fi fost o funie toarsã de Dochia în timp ce urca cu oile la munte si, pentru cã avea atîtea fire cîte zile are anul, era numitã funia anului. De atunci si pînã în zilele noastre, funia Dochiei s-a transformat într-un snur scurt, fãcut din douã fire de mãtase, alb si rosu, cu rol de talisman magic, menit sã apere pe cel ce-l poartã.